Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 4,9 milioane de lei companii de pe piaţa echipamentelor de protecţie

S.B.
Companii / 19 decembrie 2022

Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 4,9 milioane de lei companii de pe piaţa echipamentelor de protecţie

Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 4,9 milioane de lei (987.622 euro) opt companii care activează pe piaţa comercializării echipamentelor de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii, sancţiunile au fost aplicate după cum urmează: Renania Trade SRL - suma de 2.511.958 lei (507.670 euro), Avanti SRL - amendă de 329.802 lei (66.653 euro), Tricomexim SRL- sancţiune de 118.683 lei (23.984 euro), T&T Invest SRL - suma de 223.313 lei (45.131 euro), Mariad Serv SRL (108.004 lei sau 21.826 euro), Litind SRL (230.763 lei, echivalentul a 46.636 euro), Dalgeco Confecţii Textile SRL (311.529 lei/62.959 euro) şi Lingemann Beschaffungssysteme SRL (1.052.759 lei/212.763 euro)

Concluziile investigaţiei arată că amenzile au fost aplicate întrucât cele opt companii îşi coordonau comportamentul pe piaţă prin schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial cu scopul de a-şi creşte marjele de profit. Astfel, companiile şi-au împărţit clienţii, realizând strategii comune de abordare a acestora, pentru a se asigura că nu se vor concura.

"Practic, companiile şi-au împărţit produsele comercializate şi şi-au coordonat preţurile în cadrul licitaţiilor private organizate de unele firme (clienţi) astfel încât să îşi aloce clienţii conform strategiilor stabilite. În acest fel, clienţii erau direcţionaţi să se aprovizioneze de la compania căreia îi erau alocaţi, la preţul practicat de aceasta, limitându-le posibilitatea de a alege să achiziţioneze produse de la alt furnizor, la un preţ mai bun. Printre produsele şi echipamentele de protecţie vizate de înţelegerile anticoncurenţiale se regăsesc îmbrăcămintea, încălţămintea, mănuşile, măştile, aparatele pentru purificarea aerului şi respiraţie autonomă şi vizierele", se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Reprezentanţii autorităţii de concurenţă precizează faptul că societăţile Renania, Avanti, Dalgeco şi T&T au colaborat cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă şi au avut o contribuţie semnificativă în investigarea faptei anticoncurenţiale, beneficiind de reduceri ale amenzilor.

De asemenea, Renania, Avanti, Dalgeco, T&T, Tricomexim şi Litind au recunoscut fapta anticoncurenţială, ceea ce a condus la reducerea amenzilor aplicate acestora.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb