Consiliul Concurenţei a câştigat irevocabil procesul cu Rompetrol şi ENI

Elena Deacu
Companii / 10 iulie 2015

Consiliul Concurenţei a câştigat irevocabil procesul cu Rompetrol, a doua companie petrolieră pe piaţa locală, şi ENI România, prin care cele două companii atacaseră amenda primită pentru o înţelegere de tip cartel.

Instanţa confirmă astfel că societăţile petroliere au încălcat legea concurenţei, însă le reduce amenda de la 2,6% la 2% din cifra de afaceri realizată în anul 2010.

Potrivit deciziei instanţei, Rompetrol Downstream SRL este obligată să plătească 122,73 milioane lei, iar amenda pentru ENI România SRL se ridică la 8,61 milioane lei.

Ambele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt irevocabile.

De asemenea, instanţa a confirmat irevocabil la începutul lunii iulie încălcarea legii concurenţei şi de către compania petrolieră MOL Romania, prin participarea la o înţelegere de tip cartel pe piaţa carburanţilor. Instanţa a redus însă amenda aplicată de autoritatea de concurenţă companiei MOL cu 20%, de la 80,2 milioane lei la 64,2 milioane lei.

Astfel, până în prezent, instanţa a soluţionat irevocabil trei din cele şase procese cu companiile petroliere aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În perioada următoare sunt aşteptate soluţionările în cazul recursurilor formulate de SC OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL şi Lukoil Romania SRL.

La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că cele şase companii au încălcat atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium.

SC OMV Petrom SA (la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) a primit o amendă de 366,5 milioane de lei. SC OMV Petrom Marketing SRL (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) a fost amendată cu 137,2 milioane de lei, în timp ce SC Rompetrol Downstream SRL a primit o amendă de 159,5 milioane de lei. SC Lukoil Romania SRL a fost amendată cu 136,8 milioane de lei, SC MOL Romania Petroleum Products SRL cu 80,2 milioane de lei şi SC ENI Romania SRL cu 11,1 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb