Consiliul Concurenţei suspectează producătorii noştri de ciment de practici anticoncurenţiale

Analiza sectorului producerii şi comercializării cimentului din România indică o situaţie atipică, în care producătorii de ciment îşi menţin cote de piaţă aproximativ egale şi stabile în timp, crescând astfel riscul apariţiei unor forme de coordonare a activităţilor, subliniază Consiliul Concurenţei, preluat de Agerpres.

Instituţia menţionează: "Riscul este cu atât mai mare cu cât fluctuaţiile cotelor de piaţă sunt reduse şi nu există schimbări în ierarhia la nivelul industriei. Acest aspect ridică suspiciuni sub aspect concurenţial, mai ales în condiţiile în care cei trei producători de ciment au capacităţi de producţie funcţionale diferite, iar gradul de utilizare al acestora este profund asimetric: producătorul de ciment cu cea mai mare capacitate de producţie în funcţiune are cel mai mic grad de utilizare al acesteia. Aceste concluzii vin în urma finalizării anchetei sectoriale pe piaţa producerii şi comercializării cimentului în perioada 2013-2017, derulată cu scopul de a avea o imagine cât mai clară asupra mecanismelor de funcţionare, de a identifica eventualele disfuncţionalităţi la nivelul sectorului şi de a formula recomandări care să conducă la eliminarea acestora în scopul intensificării concurenţei".

Potrivit sursei citate, principalele companii active pe piaţa producerii cimentului sunt integrate pe verticală, pentru a eficientiza procesul de producţie a cimentului, a reduce costurile şi a facilita accesul la resurse, deţinând capacităţi de producţie, atât pe pieţele de extracţie/prelucrare şi comercializarii agregatelor minerale, cât şi pe pieţele producerii şi comercializării betoanelor, mortarelor şi şapelor, prefabricatelor din beton.

Astfel, cele trei mari companii - Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România - sunt prezente şi pe alte două pieţe, respectiv producerea şi comercializarea filerului de calcar, a lianţilor hidraulici speciali/rutieri (HeidelbergCement România nu produce astfel de lianţi). Atât filerul de calcar, cât şi lianţii hidraulici se produc în fabricile de ciment.

În urma analizei efectuate în acest sector, Consiliul Concurenţei a constatat că ar putea exista o coordonare între cei trei producători la nivelul sortimentelor produse şi livrate în scopul împărţirii pieţei, aceşti producători de ciment având posibilitatea de a ţine captivi anumiţi clienţi astfel încât să menţină cote de piaţă simetrice. De asemenea, s-a observat că preţurile anumitor sortimente de ciment oferite de producători au avut aceeaşi evoluţie, ceea ce poate constitui un indiciu privind mecanismul de coordonare prin care principalele companii de pe piaţă reuşesc să menţină cote de piaţă simetrice.

"Fiecare dintre cei trei producători principali din România vând ciment în aproape toate regiunile ţării, dar este evidentă preponderenţa clienţilor situaţi în aria descrisă de o distanţă definită la 350 de km în jurul punctului de desfacere. Astfel, nu se poate elimina posibilitatea de împărţire a pieţei geografice între producătorii de ciment, criteriul distanţă fiind extrem de important în alegerea furnizorului de ciment", se precizează în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă a declanşat, în luna octombrie, o investigaţie privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială între Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România, realizată prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/ sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a preţurilor practicate de companiile implicate.

În cadrul anchetei sectoriale au fost analizate şi reglementările referitoare la modul de obţinere a licenţelor de exploatare a agregatelor de carieră şi s-au formulat recomandări. Astfel, Consiliul Concurenţei a constatat că procedura de acordare de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a permiselor de exploatare în cazul rocilor utilizabile în construcţii şi al acumulărilor de turbă sau a aurului din aluviuni, ar putea constitui o limitare a accesului pe piaţă şi, implicit, o îngrădire a concurenţei, în condiţiile în care se atribuie primului solicitant, fără a se ţine cont de alte criterii.

De asemenea, perioada îndelungată (maximum 20 de ani), pentru care se acordă licenţa de exploatare, precum şi dreptul de prelungire, nelimitat, pe perioade succesive de câte 5 ani, blochează accesul la piaţă şi poate conduce la închiderea acesteia pe o perioadă nedeterminată sau până la epuizarea resursei exploatabile pentru care s-a acordat licenţa.

În acest context, Consiliul Concurenţei recomandă introducerea de prevederi în proiectul de modificare a Legii minelor, în sensul reducerii perioadei de acordare a licenţei de exploatare şi prelungirii acesteia.