Consiliul European se reuneşte la 6 octombrie, la Granada, într-o reuniune informală

T.B.
Internaţional / 6 octombrie 2023

Consiliul European se reuneşte la 6 octombrie, la Granada, într-o reuniune informală

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană se reunesc la Granada (Spania), în cadrul unei reuniuni informale, desfăşurate sub egida preşedinţiei spaniole a Uniunii. Subiectele luate în discuţie vor fi priorităţile Uniunii pentru perioada următoare, agenda strategică a Uniunii, precum şi un plan de politici pe 5 ani, menit să doteze UE cu orientări şi direcţii politice generale, conform https://spanish-presidency.consilium.europa.eu/ şi https://www.consilium.europa.eu/, transmite agerpres.ro.

La reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, ce a avut loc la 28 septembrie 2023, la Murcia, în Spania, s-a stabilit că în centrul discuţiilor Consiliului European informal din 6 octombrie se va afla conceptul de Autonomie Strategică Deschisă. Conceptul reprezintă una dintre priorităţile preşedinţiei spaniole a Uniunii (iul. - dec. 2023) şi are în vedere fixarea unor obiective pentru modul în care Uniunea ar trebui să se poziţioneze într-o lume în continuă competitivitate şi interdependenţă, menţionează site-ul https://spanish-presidency.consilium.europa.eu.

În scrisoarea de invitaţie, adresată de preşedintele Charles Michel membrilor Consiliului European, cu ocazia summit-ului din 6 octombrie, acesta vorbeşte despre începutul discuţiilor pe marginea procesului de reflecţie asupra priorităţilor viitoare ale Uniunii. "Această întâlnire marchează începutul unui important proces de reflecţie asupra priorităţilor viitoare ale Uniunii. Începând cu Granada, discuţiile noastre ne vor permite să conturăm împreună viitorul Uniunii, definindu-i direcţia şi obiectivele pentru anii următori. Rezultatul procesului nostru de reflecţie din următoarele câteva luni va modela agenda strategică 2024-2029", arată Charles Michel în scrisoarea de invitaţie, conform

https://www.consilium.europa.eu/..

În scrisoarea de invitaţie, preşedintele Consiliului European mai vorbeşte şi despre consecinţele procesului de extindere a UE. "Dincolo de agenda strategică, o parte inerentă a acestei discuţii se referă la viitorul unei Uniunii Europene lărgite şi la consecinţele pe care le poate implica această extindere; atât pentru noi, cât şi pentru membrii aspiranţi.", a mai spus Charles Michel.

În contextul multiplelor crize (pandemia, războiul din Ucraina) şi provocărilor economice şi geostrategice, cu care s-a confruntat UE în ultimii ani, UE îşi doreşte să fie mai rezilientă şi să devină o putere solidă, dinamică şi competitivă. În acest context, liderii Uniunii vor discuta, la Granada, priorităţi-cheie precum: securitatea, apărarea şi rezilienţa cibernetică, competitivitatea pe termen lung şi piaţa unică a UE, pregătirea pentru situaţii de criză, tranziţia verde şi cea digitală, multilateralismul şi parteneriatele mondiale, migraţia, extinderea şi capacitatea de absorbţie, informează https://www.consilium.europa.eu/.

*

Anterioara reuniune a Consiliului European a avut loc în zilele de 29 şi 30 iunie 2023, la Bruxelles, şi s-a desfăşurat formal. Liderii UE au adoptat concluzii cu privire la continuarea acordării de sprijin pentru Ucraina, în special de sprijin militar şi financiar durabil, şi despre modalităţile de stimulare a puterii şi a rezilienţei economice pe termen lung în UE. De asemenea, Consiliul European a condamnat sprijinul militar constant acordat de Iran şi Belarus pentru războiul de agresiune al Rusiei, scrie site-ul https://data.consilium.europa.eu/.

*

Consiliul European a fost creat în decembrie 1973, ca un organism informal la nivelul UE. Prin Tratatul de la Maastricht (1992), Consiliul European devine un organism oficial (fără să fie una dintre instituţiile Uniunii), iar prin Tratatul de la Lisabona (2009), acesta devine una dintre cele şapte instituţii ale UE. Astfel, Consiliul defineşte orientarea politică generală a UE, dar nu are un rol legislativ la nivelul Uniunii.

Consiliul European stabileşte agenda politică, în mod tradiţional prin intermediul "concluziilor", adoptate în cadrul reuniunilor, care identifică subiectele de interes şi măsurile care urmează să fie luate. În cadrul fiecărei reuniuni a Consiliului European sunt adoptate concluzii de către această instituţie.

Din Consiliul European fac parte şefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene.

Deciziile în cadrul instituţiei sunt adoptate, în general, prin consens. În anumite situaţii menţionate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată.

Pe lângă reuniunile formale, Consiliul European desfăşoară şi reuniuni informale sau extraordinare ale şefilor de stat sau de guvern. De obicei, în urma acestor reuniuni, liderii adoptă mai degrabă o declaraţie decât concluzii oficiale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. merge si Ravasitoarea sper....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb