Consiliul Naţional FAIR-MediaSind solicită demiterea preşedintelui Televiziunii Române

T.T.
Companii / 25 februarie 2019

Doina Gradea (Sursa foto: Twitter)

Doina Gradea (Sursa foto: Twitter)

Delegaţii prezenţi la Consiliul National al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind, întrunit, astăzi, la Bucureşti, solicită demiterea urgentă a preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune - SRTV, Doina Gradea, şi "înlocuirea acesteia cu un profesionist care să cunoască şi să respecte meseria de jurnalist", conform unui comunicat al FAIR remis, astăzi, Redacţiei noastre.

"Consiliul FAIR - MediaSind sprijină toate demersurile angajaţilor Societăţii Române de Televiziune - SRTV membri ai filialei MediaSind TVR din Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, de a instaura un climat normal de muncă în cea mai mare instituţie de media a statului român. Numele TVR a fost implicat, în ultima vreme, în numeroase scandaluri publice. Avem în vedere jignirea şi insultarea angajaţilor de către preşedintele-director general Doina Gradea, dar nu putem omite nici scandalul Starea Naţiei din primăvara anului trecut", se notează în comunicat.

Parlamentul a decis, de curând, înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind cheltuielile ocazionate de organizarea festivalului Cerbul de Aur, dar şi a concursului naţional Eurovision, ambele având ca fundament lipsa de transparenţă în angajarea cheltuielilor şi suspiciuni rezonabile privind nereguli în cheltuirea banilor publici, "nereguli pe care le-au semnalat nu doar colegii din SRTV, membrii CA, ci şi alte voci publice credibile", conform sursei citate.

"Din aceste motive susţinem că demiterea PDG reprezintă singura soluţie pentru reintrarea în normalitate. Considerăm injust şi deosebit de periculos faptul că, nu doar prestigiul, ci şi buna funcţionare a instituţiei sunt afectate, în continuare, de stilul de management al actualei şefe a SRTv, căreia membrii noştri afiliaţi îi reproşează nu doar atitudinea discreţionară şi abuzivă, ci şi încălcarea Contractului Colectiv de Muncă din SRTv, a Codului Muncii şi a Legii nr. 319/ 2006 privind protecţia şi securitatea în muncă", susţin sindicaliştii.

Aceştia semnalează că actuala conducere a SRTV refuză aplicarea HG Nr. 714/ 2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, în aceeaşi măsură în care refuză a avea o colaborare reală cu partenerii sociali.

"Considerăm extrem de important ca bunul mers al investiţiilor, finanţate de Guvern, atât de necesare pentru retehnologizarea unei instituţii de importanţă strategică pentru România, să nu fie perturbat de o asemenea manieră de lucru la vârful televiziunii. De aceea trebuie oprită cheltuirea iresponsabilă a banilor publici din TVR, fără acordul şi avizul Consiliului de Administraţie numit şi validat de votul plenului Parlamentului. Trebuie să precizăm că sumele angajate, destinatarii şi condiţiile contractuale nu sunt nici măcar aduse la cunoştinţă membrilor CA", mai spun sindicaliştii.

Ei informează că argumentul legat de importanţa perioadei în care ţara noastră exercită Preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului Uniunii Europene, în care TVR acoperă şi produce în calitate de "official broadcaster" toate evenimentele desfăşurate pe durata exercitării Preşedinţiei româneşti a Consiliului UE şi, în consecinţă ar trebui să existe o continuitate în administrarea SRTv, care să garanteze funcţionarea TVR la parametri normali, nu stă în picioare.

"Nici măcar în această situaţie specială nu poate fi cauţionat dezmăţul din bani publici, pentru că astfel se adaugă riscuri financiare şi logistice care pot pune în pericol îndeplinirea misiunii publice a SRTv. Este pusă în pericol, de asemenea, pacea socială din instituţie. Într-un climat atât de vulnerabil în care, în pragul alegerilor din mai pentru Parlamentul European, când dezinformarea şi manipularea sunt considerate riscuri reale chiar de către Uniunea Europeană, este imperios necesar să eliminăm arbitrariul din managementul TVR, fără să lipsim televiziunea publică, pentru o perioadă incertă, de o conducere funcţională şi legitimă", se mai evidenţiază în comunicat.

MediaSind precizează că Legea nr. 41/ 1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV prevede la Art. 20 al. (3):" Comisiile permanente de specialitate, reunite, ale celor două Camere pot propune, cu votul majorităţii membrilor plenului Parlamentului, demiterea oricărui membru al consiliului de administraţie, a cărui activitate este necorespunzătoare. Parlamentul decide prin votul majorităţii. Locul devenit vacant în acest mod sau din orice alt motiv se ocupă de către supleantul titularului" şi, în consecinţă Consiliul Naţional al Federaţiei solicită Parlamentului să o demită din funcţia de preşedinte-director general al SRTv pe Doina Gradea, pentru activitate necorespunzătoare la conducerea televiziunii publice şi alegerea unui nou preşedinte-director general care să fie propus Parlamentului pentru validare în cel mai scurt timp posibil, pentru a asigura legalitatea şi transparenţa, "indispensabile într-o instituţie publică de nivel european".

Consiliul Naţional FAIR - MediaSind mandatează conducerea organizaţiei să solicite, pentru realizarea acestui demers, sprijinul organizaţiilor naţionale şi internaţionale la care este afiliată cu drepturi depline - Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere Frăţia -CNSLR-Frăţia, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor, UNI Global UNION şi UNI Media, Entertainment end Arts, precum şi să sesizeze organizaţia la care este afiliată SRTV, European Broadcasting Union - EBU şi să solicite şi sprijinul Comisiei Europene în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social pe domeniul audiovizual din CE, care va avea loc în data de 1 martie 2019, la Bruxelles, se mai scrie în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb