Consumul electricităţii şi preţul pe bursă ating maximul

T.L.
Materii Prime / 6 decembrie 2018

Consumul electricităţii şi preţul pe bursă ating maximul

Consumul naţional de energie electrică şi preţurile pe bursă au ajuns, la începutul lunii decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de cele istorice, potrivit datelor publicate de Transelectrica şi de operatorul bursier OPCOM.

Astfel, ieri, 5 decembrie, consumul maxim orar de electricitate a ajuns la 9.525 MW, între orele 17:00 şi 18:00. Cu o zi înainte, pe 4 decembrie, consumul maxim a fost de 9.483 MW, iar luni, 3 decembrie, a ajuns la 9.508 MW, în acelaşi interval orar.

Aceste valori se apropie de cele istorice. În ianuarie 2017, România a înregistrat un record de consum mediu orar de 9.750 MW.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut trecut, consumul de electricitate este mai mare cu 7-10%.

În acest context, preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a atins, luni, cel mai mare nivel mediu zilnic din acest an, 406 lei pe MWh, cu un maxim de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00. Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere pe piaţa spot a fost de 680 de lei pe MWh, în februarie 2017.

Şi în următoarele zile preţul a fost la niveluri ridicate: 396 de lei pe MWh marţi, 318 lei pe MWh miercuri şi 321 de lei pe MWh pentru energia cu livrare joi. Aceste preţuri sunt cu 50-60% mai mari decât începutul lunii noiembrie.

Consumul mare de la începutul lunii decembrie se suprapune şi cu o perioadă de hidraulicitate scăzută, astfel că energia hidro ieftină are o pondere mică în mixul de producţie, ea fiind, de regulă, pe primul loc.

În această dimineaţă, spre exemplu, debitul Dunării este de 3.200 metri cubi pe secundă, cu mult sub media multianuală a lunii decembrie, de 5.200 de metri cubi pe secundă, după cum arată datele postate de Administraţia Naţională Apele Române.

Producţia naţională de electricitate se ridica, astăzi dimineaţă, la ora 9:50, la 9.179 MW, iar consumul, la 9.088 MW, diferenţa fiind exportată.

Pe primul loc în topul resurselor din care se generează energie electrică se află cărbunele, cu 23,5%. Urmează hidrocarburile - 23,2%, energia hidro - 18,4%, cea eoliană - 17,3%, nucleară - 14,8%, fotovoltaică - 1,9% şi din biomasă - 0,6%, relatează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb