Contract de patru milioane dolari pentru "Rominserv"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010

"Rominserv" va realiza proiectul de alimentare cu apă potabilă a comunelor Brebu, Aluniş, Vărbilău şi Slănic.

"Rominserv" va realiza proiectul de alimentare cu apă potabilă a comunelor Brebu, Aluniş, Vărbilău şi Slănic.

"Rominserv", antreprenorul general al Grupului "Rompetrol", va realiza, până în 2013, proiectul de alimentare cu apă potabilă a patru comune din judeţul Prahova, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproximativ patru milioane dolari. Compania a fost desemnată câştigătoare în urma licitaţiei publice organizate de Consiliile Locale ale localităţilor Brebu, Aluniş, Vărbilău şi Slănic, arată un comunicat remis redacţiei.

Directorul general al "Rominserv", Bogdan Oşlobeanu, a declarat că lucrările vor viza implementarea unui sistem microzonal de alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 39,2 km. Investiţia prevede şi montarea a patru rezervoare metalice de 100, 200 şi respectiv 500 metri cubi, precum şi a două grupuri de pompare.

În prezent, "Rominserv" mai are în derulare proiecte de infrastructură în valoare de aproximativ trei milioa-ne dolari, constând în lucrări de canalizare, construirea unor reţele noi de alimentare cu apă, reabilitarea şi extinderea de reţele de apă potabilă. Pe lângă aceste proiecte de infrastructură, "Rominserv" va finaliza, la sfârşitul acestui an, construirea a patru rezervoare de stocare ulei vegetal, în baza unui acord de aproximativ 2,1 milioane dolari încheiat la începutul acestui an cu "Prio Extracţie".

Compania a finalizat, în perioada 20 septembrie - 1 noiembrie, lucrările aferente reviziei generale programate a "Rompetrol Rafinare" şi "Rompetrol Petrochemicals", aceas-ta coordonând peste 25 de firme subcontractoare, cu peste 2500 de oameni şi cu diferite specializări.

"Rominserv" estimează, pentru acest an, atingerea unei cifre de afaceri de aproximativ 200 milioane dolari, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului 2009, de aproximativ 177 milioane dolari. Compania deţine trei puncte de lucru în ţară (Năvodari, Ploieşti şi Zalău) şi două subsidiare ("Palplast" Sibiu şi "Rominservices Therm" Mangalia), iar la începutul lui 2008 a des-chis o subsidiară în Kazahstan, "Rominserv Kazahstan".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb