Coreea de Nord a lansat astăzi o nouă rachetă balistică, la câteva ore după ce a promis o ripostă "feroce" la consolidarea alianţei militare dintre Washington, Seul şi Tokyo, relatează AFP, conform Agepres.
"Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată în Marea de Est", cunoscută şi sub denumirea de Marea Japoniei, a anunţat Statul Major al armatei sud-coreene.
La începutul acestei săptămâni, în cursul unei întrevederi în marja summitului G20, în insula indoneziană Bali, preşedintele american Joe Biden a încercat să-l convingă pe omologul său chinez Xi Jinping să intervină pe lângă Coreea de Nord pentru a o determina să renunţe la efectuarea unui test nuclear.
Preşedintele Biden, omologul său sud-coreean Yoon Suk-yeol şi prim-ministrul japonez Fumio Kishida au promis duminică un răspuns "puternic şi ferm" dacă Phenianul va efectua acest test, care ar fi primul din 2017 şi al şaptelea din istoria sa.
Ministrul nord-coreean de Externe Choe Son Hui a condamnat astăzi declaraţiile celor trei lideri, apreciind că acestea "aduc situaţia din peninsula coreeană într-o fază imprevizibilă".
"Consolidarea "ofertei americane de descurajare extinsă" şi creşterea zilnică a activităţilor militare ale forţelor aliate în jurul peninsulei coreene sunt acte fără sens", a afirmat ministrul nord-coreean, potrivit unui comunicat transmis de agenţia de presă nord-coreeană ACTC.
Coreea de Nord a lansat o "rachetă balistică neidentificată", fiind cel mai recent episod dintr-o serie record de lansări din ultimele săptămâni, a anunţat astăzi armata sud-coreeană, relatează AFP.
"Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată în Marea de Est", cunoscută şi sub denumirea de Marea Japoniei, a declarat Statul Major al armatei sud-coreene.