Reprezentanţii Bursei din Varşovia îşi menţin strategia anunţată recent, potrivit căreia Warsaw Stock Exchage (WSE) îşi doreşte să atragă la listare tot mai multe companii din regiunea Europei Centrale şi de Est.
În acest sens, vicepreşedintele WSE, Grzegorz Zawada, a anunţat că Bursa din Varşovia va organiza, în perioada următoare, o serie de "zile speciale" dedicate companiilor din regiune, prin care acestea să ia contactul cu investitorii polonezi şi nu numai, primul astfel de eveniment urmând să fie organizat în ţara noastră.
Cu ocazia conferinţei "Warsaw Capital Market Summit 2015", Grzegorz Zawada a ţinut să readucă în atenţia publică faptul că Polonia are cea mai rapidă creştere economică din Europa şi că piaţa sa de capital continuă pe acelaşi trend, din punctul de vedere al volumului tranzacţiilor, al calităţii acţiunilor, în ceea ce priveşte standardele de guvernanţă corporativă sau interesul investitorilor.
Vicepreşedintele WSE a explicat: "Noi, cei din board-ul Bursei de Valori din Varşovia, ne dorim ca şi regiunea din care facem parte să beneficieze de realizările Poloniei. Vrem să ne asigurăm că succesul nostru se transferă şi în Europa Centrală şi de Est. În acest sens, vom organiza evenimente speciale, prin care companiile din ţările respective vor putea să-şi prezinte poveştile de succes în faţa investitorilor polonezi. Foarte curând vom organiza un astfel de eveniment dedicat României".
Grzegorz Zawada a subliniat că Bursa din Varşovia poartă discuţii cu companii deja listate în ţări precum Lituania, Cehia sau Bulgaria, în ideea unor listări duale, dar a menţionat şi faptul că WSE încă nu are contacte în acest sens cu societăţi din ţara noastră.
La rândul său, Pawel Tamborski, preşedintele Bursei din Varşovia, a spus că WSE are peste 60 de companii străine listate, majoritatea dintre ele fiind societăţi din Europa Centrală şi de Est.
Domnia sa a precizat: "Strategia noastră este să devenim opţiunea principală a companiilor din regiune care doresc să se listeze, precum şi prima variantă a investitorilor atunci când se gândesc să-şi plaseze capitalul în aceste companii".
• Tamborski: "Lichiditate, lichiditate, lichiditate! - la asta se rezumă discuţiile cu investitorii străini"
Preşedintele WSE a menţionat că seria privatizărilor companiiilor de stat din Polonia se apropie de sfârşit în curând, fiind unul dintre cele mai importante elemente ale transformării economiei Poloniei. Însă Pawel Tamborski consideră că statul polonez încă are puterea să dezvolte piaţa locală de capital deoarece mai are acţiuni consistente în cadrul companiilor listate.
Domnul Tamborski a subliniat că discuţiile recente pe care le-a avut cu investitorii străini, dornici să intre pe piaţa poloneză, s-au rezumat la "lichiditate, lichiditate, lichiditate". Potrivit sursei citate, uneori este mai bine să te listezi pe burse mai mici pentru a câştiga suportul participanţilor din piaţă şi pentru interesul investitorilor, făcând referire la rivalitatea dintre London Stock Exchange şi Warsaw Stock Exchange. "În acest moment, Londra este cel mai mare competitor al nostru când vine vorba de IPO-urile companiilor din regiunea Europei Centrale şi de Est", a adăugat Pawel Tamborski, subliniind: "În Polonia există apetit pentru atragerea companiilor din regiune. Acum încercăm să convingem comunitatea financiară internaţională că Bursa din Varşovia a reintrat în joc, deşi unele voci spuneau că nu avem o direcţie de dezvoltare.
Sper ca după finalizarea privatizărilor din Polonia să reuşim să dezvoltăm şi celelalte pieţe din regiunea noastră".
Subiectul alegerii platformei de listare pentru companiilor din regiune a fost atins şi de Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea şi CEO pentru România şi Europa de Est în cadrul Franklin Templeton, care a declarat: "Este mult mai bine să fii un peşte mare într-un acvariu mic decât un peşte mic într-un ocean mare, întrucât există riscul ca investitorii să te ocolească după ce te listezi".
La nivelul Uniunii Europene, doar 25% dintre companii apelează la pieţele de capital pentru finanţare, iar restul de 75% folosesc creditele bancare, după cum a declarat Iwona Sroka, preşedinte şi CEO al KDPW, Depozitarul Central din Polonia. În opinia sa, există un potenţial uriaş de dezvoltare pentru companiile din Europa Centrală şi de Est, în special datorită unor iniţiative europene precum înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital.
1. cine estebFranklin Templeton?
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 19.06.2015, 09:57)
In calitate de presedinte de ceapeu nu imi este cunoscuta activitatea.Am ceva idee despre un guru care spunea in anul cu crestere economica 2,5% ca uniunea europeana nu este un avantaj pentru Romania, Insa am obseervat din nou ca este doar un intellept...
2. LISTAREA
(mesaj trimis de EMA în data de 21.06.2015, 16:59)
ARDE(vin băieţii "D") : PIATA SA STABILEASCA PRETURI LA TOATE !!! NU BOLSEVICII !!!