Zilele trecute a avut loc întâlnirea dintre Sorin Oprescu şi liderii formaţiunilor politice reprezentate în Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea pregătirii ordinii de zi a şedinţei de consiliu din data de 31 august 2015.
Ca urmare a acestei întâlniri, viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, spune că şi de această dată propunerile sale au fost ignorate de către Sorin Oprescu. Acestea se refereau la: transformarea în societate comercială şi crearea contractului de delegare a serviciului public de transport, introducerea obligativităţii validării de către toţi utilizatorii RATB, eliberarea cardurilor de călătorie pentru pensionari, păstrând gratuităţile, aprobarea bugetului pe anul 2015 al regiei şi asigurarea suportului necesar pentru eşalonarea datoriilor RATB de circa 272 milioane lei către ANAF rezultate din TVA-ul aferent gratuităţilor la transport.
Consiliul General dezbate şi adoptă proiectele de hotărâre introduse pe ordinea de zi a şedinţelor, dar iniţierea proiectelor de hotărâre cu impact bugetar, inclusiv cele referitoare la transportul public, este una dintre atribuţiile exclusive ale primarului general şi pe care refuză să o exercite.
Cornel Pieptea încheie prin a-l soma pe primarul general "să prezinte un set de măsuri imediate pentru relansarea transportului public din Capitală şi implementarea de urgenţă a acestora."