CORONAVIRUS: Coreea de Sud renunţă la obligativitatea purtării măştii sanitare în interior

V.G.
Internaţional / 20 ianuarie 2023

Coreea de Sud renunţă la obligativitatea purtării măştii sanitare în interior

În Coreea de Sud, purtarea măştii sanitare în interior nu va mai fi obligatorie din 30 ianuarie, cu excepţia mijloacelor de transport şi a spitalelor, au anunţat vineri autorităţile, punând astfel capăt uneia dintre ultimele restricţii legate de COVID-19 încă în vigoare în ţară, relatează Agerpres.

"Purtarea măştii nu va mai fi obligatorie în majoritatea spaţiilor interioare din 30 ianuarie, adică după sărbătorile de Anul Nou Lunar", a declarat Jee Young-mee, oficial al Agenţiei pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KDCA) din Coreea de Sud.

Măsura purtării măştii sanitare, devenită obligatorie din octombrie 2020, este una dintre ultimele restricţii încă în vigoare în Coreea de Sud, măsurile de distanţare socială fiind eliminate de mult.

Cu toate acestea, persoanele testate pozitiv pentru COVID-19 vor trebui totuşi să se autoizoleze timp de şapte zile.

Scopul este ca purtarea unei măşti sanitare în interior să nu mai fie "obligatorie", ci "recomandată", a declarat premierul sud-coreean Han Duck-soo, în cadrul unei şedinţe guvernamentale privind strategia de răspuns la COVID-19.

Această decizie a fost luată având în vedere capacitatea de răspuns considerată solidă a sistemului de sănătate sud-coreean, scăderea numărului de cazuri grave şi a deceselor din cauza coronavirusului, precum şi tendinţa în scădere a noilor infecţii, a mai spus Han Duck-soo.

"S-a considerat, de asemenea, că factorii de risc externi pot fi suficient gestionaţi", a adăugat el, făcând aparent referire la răspunsul recent al Seulului la creşterea cazurilor de COVID-19 din China.

Ca răspuns la restricţiile sanitare impuse de Coreea de Sud călătorilor chinezi, Beijingul a anunţat săptămâna trecută eliminarea scutirii de viză pentru cetăţenii sud-coreeni.

Aproape 30 de milioane de sud-coreeni au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi peste 33.000 de decese au fost raportate în legătură cu noul coronavirus, potrivit datelor oficiale.

Strategia Coreei de Sud, o ţară care a testat masiv populaţia pentru COVID-19 fără a impune vreodată măsura izolării obligatorii, a fost salutată la începutul crizei sanitare şi instituită rapid ca model de luptă împotriva coronavirusului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb