CORONAVIRUS: Franţa pregăteşte vaccinarea cu a treia doză pentru persoanele vulnerabile

S.B.
Internaţional / 4 august 2021

Franţa pregăteşte vaccinarea cu a treia doză pentru persoanele vulnerabile

Preşedintele francez Emmanuel Macron a confirmat joi că guvernul său se pregăteşte să organizeze o campanie de rapel de consolidare împotriva COVID-19 "la începerea anului şcolar" în septembrie pentru "cei mai în vârstă şi mai vulnerabili", informează Agerpres.

"Da, va fi nevoie, după toate probabilităţile, de o a treia doză, nu pentru toată lumea imediat, dar în orice caz pentru cei mai în vârstă şi cei mai vulnerabili, în acest stadiu, dar învăţăm cu fiecare etapă", a explicat el într-o nouă înregistrare video realizată ca un selfie de la Fort Bregançon (sud), reşedinţa de vară a şefilor de stat francezi.

Macron anunţase deja la 12 iulie principiul unei campanii de rapel la cele două doze de ser la începutul anului şcolar pentru cei mai vulnerabili, la fel ca alte ţări, cum este cazul Israelului.

La începutul lunii august, Germania a anunţat că va propune de la 1 septembrie administrarea unei a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 pentru categoriile de persoane în vârstă şi cele vulnerabile, precum şi pentru persoanele care nu au primit un vaccin ARN mesager.

În Franţa, categoriile exacte de persoane cărora li se va propune a treia doză de la 1 septembrie trebuie să facă obiectul unui arbitraj "săptămâna viitoare", a declarat marţi Ministerul Sănătăţii. În prezent, a treia doză este recomandată numai persoanelor cu imunitate deficitară, precum şi celor care au primit un transplant.

De luni, şeful statului postează pe reţelele de social media, în special pe Instagram şi TikTok, în vogă în rândul tinerilor, explicaţii cu iz pedagogic despre vaccin, în contextul în care în câteva zile urmează să fie aplicat un permis de sănătate obligatoriu, care va fi extins la noi locuri publice, inclusiv cafenele şi restaurante. Legea privind introducea permisului obligatoriu de sănătate se află în dezbatere la Consiliul constituţional, al cărui verdict este aşteptat în decursul zilei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb