Corporaţia "CRIMA" Ucraina descoperă industria "offshore"

de Vlad Lavrov
Ziarul BURSA #Companii / 15 noiembrie 2010

Un grup de douăzeci şi patru de oameni intră pe rând, în septembrie 2009, într-un birou din Palladium City, un nou turn de sticlă şi oţel construit aproape de centrul Kievului. Îmbrăcaţi în ţinută de afaceri, arată ca orice alt grup de contabili sau directori, în timp ce intră în biroul de la etajul al optulea care pare să fie una dintre puţinele camere ocupate ale clădirii. Sunt primiţi de un angajat care strânge de la fiecare 140 de dolari în numerar, după care sunt conduşi într-o cameră mare care se umple repede.

O femeie de vreo 30 de ani, îmbrăcată elegant, iese în faţă, păşind cu un aer plin de siguranţă.

"Câţi dintre cei care sunteţi aici deţineţi deja o societate offshore?" întreabă Ivanna Pylypiuk, director şi partener la International Consulting Group (ICG). Tăcere. "Nu vreţi să recunoaşteţi", spune Pylypiuk, zâmbind.

Pylypiuk era prima dintr-o serie de vorbitori care, în decursul orelor ce aveau să urmeze, urma să explice procedurile de urmat pentru înfiinţarea unei firme offshore - unealtă des folosită pentru a evita plata impozitelor şi pentru disimularea adevăraţilor proprietari ale activelor firmei.

La seminarul denumit "Schemele offshore în afaceri: Toate lucrurile importante pe care trebuie să le ştiţi în privinţa companiilor offshore - Sfaturi Practice," a participat de asemenea şi un reporter OCCRP. Prezentarea seminarului menţiona că participanţii pot învăţa cum să reducă impozitele plătite de ei şi de către firmele lor, şi cum să ascundă fonduri şi active în ţări străine. Seminarul are loc în Kiev şi în alte oraşe mari ale Ucrainei cel puţin odată pe săptămână.

Conform mapei, seminarul era organizat în colaborare de către ICG, Tax Consulting UK, şi Aurora Consulting. Judecând după numărul de participanţi şi după concurenţa din acest domeniu, acest gen de seminarii e foarte popular printre oamenii de afaceri. Nu numai că în Ucraina, impozitele sunt foarte mari, dar sistemul este şi extrem de stufos. Un raport al Băncii Mondiale din 2010 afirmă că sistemul de impozite al Ucrainei este al treilea din lume ca grad de complexitate, fiind depăşit doar de cel al Venezuelei şi al Republicii Belarus.

Seminarul la care a participat reporterul OCCRP s-a desfăşurat într-o discreţie absolută. Participanţii nu au fost prezentaţi unii altora. Nu a avut loc nici o sesiune de genul "ce oferim", iar participanţii care doreau să pună întrebări puteau s-o facă în mod confidenţial, folosind formularele puse la dispoziţie.

Pylypiuk a subliniat că toate planurile offshore pe care ea şi colegii le prezentaseră puteau fi cumpărate de către participanţi după seminar. "Fiecare dintre dumneavoastră va avea dreptul la o consultaţie personală gratuită," a spus ea, adresându-se audienţei captivate.

Învăţând să se ascundă

Organizatorii seminarului s-au ţinut de cuvânt: oamenii puteau afla secretele lucrului cu firme offshore, dar discuţiile despre activităţile care ar fi putut fi considerate încălcări ale legii erau evitate cu grijă. Pylypiuk şi cu ceilalţi, ofereau sfaturi folositoare, afirmând de exemplu că cei care erau implicaţi în activităţi de export şi import, aveau cel mai mult de câştigat evitând impozitele. Şi că firmele offshore erau foarte utile pentru cei bogaţi, în special pentru cei care posedă iahturi şi alte active de lux. "Feriţi-vă de instabilitatea politică şi de noul Cod Fiscal, care include taxa pe obiectele de lux," le-a spus ea participanţilor. Vorbitorii recomandau ca ucrainenii să înfiinţeze firme în locaţii exotice cum ar fi Belize, Panama, şi insulele Seychelles şi să le folosească în combinaţie cu firme de faţadă cu sediul în Marea Britanie, Cipru sau Olanda.

O doamnă între două vârste stând în primul rând a întrerupt-o pe Pylypiuk, întrebând-o cum putea să-şi mute banii din Ucraina în contul firmei ei offshore.

Pylypiuk a părut amuzată de această întrebare. "Firma offshore poate accepta orice sumă de bani - fie că e transferată dintr-un cont ucrainean al firmei, din contul altei firme offshore, sau chiar prin depunere în numerar dacă aveţi o valiză de bani, deoarece firma offshore nu are obligaţia să raporteze. Există multe scheme, dar nu vă pot spune detaliile decât între patru ochi, deoarece tranzacţiile cu numerar reprezintă o infracţiune," a spus.

Discuţiile nu au trecut de stadiul general, iar participanţilor li s-a promis că aveau să primească ajutor mai târziu în şedinţe private, dar au fost asiguraţi că procesul era atât de simplu "încât era de ajuns un simplu gest pentru a transfera banii în contul offshore". "Atâta timp cât aveţi bani, restul e uşor," a spus Pyplypiuk.

Alte întrebări din public se refereau direct la evaziunea fiscală.

"Dacă am un lanţ de supermarketuri, care e cel mai bun mod de a importa legume?" a întrebat un alt participant. Răspunsul desenat pe un panou alb era o schemă offshore clasică. O firmă din UE acţiona ca paravan pentru o serie de firme offshore legate de un depozit autorizat din Polonia care era folosit pentru importul legumelor.

"Prin firmele offshore, toate urmele şi legăturile dispar. Singura autoritate care poate trimite solicitări unei firme offshore este Interpolul, dar tot de la dumneavoastră trebuie să primească răspunsul la cererea lor," - a spus Viktoria Boyko, de la Tax Consulting UK/Aurora Consulting.

În timpul pauzei de prânz, instructorii fac cunoştinţă cu studenţii, conversând cu ei în timp ce beau cafea. Dar foarte repede, conversaţiile deviază spre subiecte precise. Unul dintre instructori îl întreabă pe unul dintre elevi ce sumă de bani doreşte să transfere şi îi promite sprijin.

Reporterul OCCRP a discutat cu vorbitorul Iryna Nesterenko, jurist la ICG. A întrebat-o cum poate evita impozitul pentru un contract de servicii de consultanţă oferite unei firme din Statele Unite. "Se poate face", - i-a răspuns Nesterenko, dar a adăugat că procedura ar fi dificilă şi costisitoare.

Transparenţa offshore

Seminarele par să aibă succes. Conform Administratiei Fiscale din Ucraina, activităţile privind firmele offshore sunt în creştere. În prima jumătate a lui 2010, exporturile către firmele offshore au crescut cu 54%, ajungând la un total de 1,6 miliarde de dolari. Conform autorităţilor fiscale, cea mai populară destinaţie pare să fie Insulele Virgine Britanice, care acaparează 73% din comerţul cu zone offshore şi 3,3% din totalul operaţiunilor comerciale.

Yaroslav Lomakin este fondatorul firmei de consultanţă Honest & Bright, cu sediul în Moscova, şi fostul director al filialei din Kiev al Tax Consulting UK, o firmă din Marea Britanie şi unul dintre sponsorii conferinţei. El a fost martorul creşterii sectorului de servicii offshore în Ucraina, precum şi în Rusia.

"Nu cunosc o singură firmă mare din Ucraina care să aibă o structură a acţionariatului transparentă şi care să nu folosească firme ne-rezidente," spune Lomakin.

Statisticile confirmă afirmaţiile lui Lomakin. Conform Comitetului de Stat pentru Statistici, Cipru este ţara cu cele mai mari investiţii în Ucraina, depăşind 9 miliarde de dolari, echivelentul a 22,5% din totalul investiţiilor străine. Şi mai interesant, Cipru este de asemenea ţara care beneficiază de cele mai multe investiţii din Ucraina. Firmele ucrainene au investit $6,3 miliarde în Cipru, altfel spus, peste 93% din totalul investiţiilor străine ale Ucrainei.

Lomakin adaugă că, datorită impozitelor foarte mari şi mediului de afaceri extrem de corupt, doar elitele politice pot să beneficieze de condiţii favorabile pentru companiile lor. Ceilalţi oameni de afaceri se văd nevoiţi să folosească firme offshore.

De pe urma acestui boom beneficiază industria de servicii offshore, despre care el spune că a devenit atât de sofisticată, încât se poate adapta la orice încercare a instituţiilor legislative de a opri schemele de minimizare a impozitelor şi de evaziune fiscală. Lomakin estimează că o firmă care se specializează în vânzarea de firme offshore şi oferirea de servicii conexe poate câştiga între 2 si 10 milioane de dolari anual. Lomakin spune că se îndoieşte că autorităţile fiscale ucrainene pot sau vor să facă ceva în această privinţă.

"Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, atunci când s-ar duce la sediul unei asemenea firme de consultanţă şi i-ar "tortura" pe cei de acolo pentru a afla cui aparţne o anumită firmă offshore, tot ce ar reuşi să facă, ar fi să obţină numele unui avocat sau al unui alt intermediar oarecare," spune Lomakin. De altfel, adaugă el, de multe ori, oficialii corupţi folosesc ei înşişi aceste scheme pentru a-şi scoate din ţară propriile venituri obţinute ilegal.

"Nu şi-ar tăia singuri craca de sub picioare," râde el.

OCCRP a vorbit cu Pylypiuk la câteva luni după seminar. Ea spune că firma ei nu face nimic ilegal şi că doar le oferă clienţilor instrumentele. Mai departe e treaba lor cum au de gând să le folosească. În ce priveşte legalitatea schemelor pe care le recomandă, Pylypiuk spune că autorităţile fiscale cunosc majoritatea metodelor care sunt prezentate, aşa că nu există nici o garanţie că ele vor funcţiona întotdeauna.

Pylypiuk a spus, de asemenea, că nu este vina firmei la care lucrează dacă firmele pe care le creează sunt folosite pentru activităţi ilegale.

"Noi doar le vindem clienţilor noştri instrumentele. Dacă au de gând să joace cinstit sau au de gând să le folosească pentru scopuri ilegale, îi priveşte. Noi nu ştim şi nici nu vrem să ştim," a spus ea.

Pylypiuk a negat de asemenea faptul că firma ei ajută clienţii să-şi transfere fondurile în străinătate.

Lomakin, un fost director al firmei Tax Consulting UK, unul dintre co-organizatorii evenimentului, spune acelaşi lucru. "Transferul de numerar este o activitate pur criminală. Mă feresc de asemenea clienţi, sunt dubioşi! Există o groază de metode frumoase şi legale de a scoate un milion din ţară," a spus el.

Atât Aurora Consulting cât şi Tax Consulting UK au legătură cu Dmitri Cerniavski, un controversat om de afaceri ucrainian-rus şi fost oficial de stat.

Având reşedinta în Doneţk, Cerniavski, în vârstă de 39 de ani, este preşedintele consiliului de administraţie al firmei Aurora. Conform raportului de pe site-ul oficial al guvernului ucrainean, în Rusia, Aurora Capital a fost înregistrată ca filială a holdingului danez Aurora Investment. Începând din 2003, Cerniavski a fost vice-preşedintele pentru Europa de Est al firmei Tax Consulting UK cu sediul central în Londra.

O bază de date a firmelor ucrainene din 2008 arată că reprezentanţa ucraineană a Tax Consulting UK are sediul în centrul Kievului, pe strada Şota Rustaveli la numărul 24, camera 19, în timp ce sediul Aurora Consulting se află la camera 17 din aceeaşi clădire. Ambele firme au acelaşi număr de telefon.

În octombrie 2008, Cerniavski a fost numit director interimar al Stadionului Olimpic de fotbal din Kiev, care trece printr-o reconstrucţie majoră care se estimează că va costa guvernul 500 milioane de dolari. Stadionul va găzdui meciul finalei Euro 2012. Comunicatul care anunţa numirea lui Cerniavski, publicat pe site-ul guvernului, elogia calităţile sale de administrator şi experienta sa, menţionând implicarea sa în Tax Consulting UK.

Dar, în luna mai 2010, Cerniavski a fost arestat sub acuzaţia de delapidare de fonduri ale statului. Conform ziarului Delo, Serviciul de Securitate al Ucrainei şi Biroul Procuraturii Generale îl suspectau pe Cerniavski că ar fi cedat altcuiva un contract în valoare de 549.000 Hrivna (70.000 dolari) pentru servicii de consultanţă, care fusese deja achitat şi prestat. Înainte de asta, Comisia parlamentară care investiga reconstruirea Stadionului Olimpic descoperise că operaţiunile de schimb valutar efectuate, în timpul cât Cerniavski condusese lucrările, provocaseră statului pierderi totale de 4.3 milioane de Hrivna (543.000 dolari).

Cu toate acestea, Cerniavski a rămas pentru putin timp in arest. Nu a fost trimis în judecată. În iulie, s-a căsătorit cu Ekaterina Bogoliubova, fiica lui Ghenadi Bogoliubov, al al treilea din lista celor mai bogaţi oameni din Ucraina, cu o avere de 6,3 miliarde de dolari, conform revistei Korrespondent. Ceremonia a avut loc în Viena, iar cei doi se pare că au domiciliul în Londra.

Crime Inc.

Cum a fost arestat consultantul Kiss (pentru sifonarea "Petrom Service")

Reporter sub acoperire (în biroul unui "mare maestru" offshore)

Sub cupola offshore (PKK şi politicieni români)

Reţeaua transfrontalieră Kiss-Taylor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb