COSMOTE Grecia anunţă lansarea serviciului "ONEphone", care permite folosirea telefonului mobil ca şi linie fixă în momentul în care utilizatorii sunt acasă. Astfel, clienţii COSMOTE pot suna la orice număr fix din Grecia la aceleaşi costuri ca şi cele pentru telefonia fixă.
Noul serviciul "ONEphone" este disponibil pentru numai 5 euro/lună şi include:
• 200 de minute către orice reţea de telefonie fixă din Grecia
• Tarife de telefonie fixă pentru orice reţea de telefonie fixă din Grecia, după utilizarea celor 200 de minute
Serviciul este activ pentru apelurile iniţiate din interiorul locuinţei şi dintr-o arie delimitată din jurul acesteia. Înainte de iniţierea unui apel, utilizatorul este informat dacă se află în perimetrul în care serviciul este funcţional sau nu, urmând să fie tarifat în mod corespunzător.
Serviciul COSMOTE ONEphone este disponibil pentru următoarele tipuri de abonamente: COSMOTE 60 - 1000, COSMOTE Privileged 60 - 1000, Professional Individual COSMOTE 120 - 1000, COSMOTE Unlimited 1, 2 şi 3, precum şi COSMOTE ADSL 120, 240 şi 480. Serviciul poate fi activat prin intermediul reţelei de retail a COSMOTE, în Grecia.
Pentru a oferi clienţilor oportunitatea să testeze şi să se familiarizeze cu noul serviciu, COSMOTE pune la dispoziţie celor care îl activează o lună de utilizare în mod gratuit.
COSMOTE Grecia a lansat şi abonamentul "COSMOTE Acasă", care oferă utilizatorilor 500 de minute gratuite pentru convorbiri către orice reţea de telefonie fixă, pentru numai 12.5 euro/lună.