Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu este de acord cu trecerea instituţiei din subordonarea Guvernului în coordonarea Parlamentului, susţine Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC).
Domnia sa a participat, luni, la o întâlnire care a avut loc între iniţiatorii proiectului legislativ care prevede schimbarea statutului ANPC, reprezentanţii consumatorilor şi conducerea ANPC.
Ulterior, Costel Stanciu ne-a declarat: "Au fost prezenţi la întâlnire atât deputaţii PNL Daniel Zamfir şi Răzvan Mironescu, dar şi Alin Iacob, de la AURSF (n.r. Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare) şi domnii Bogdan Pandelică (preşedintele ANPC) şi directorul general al instituţiei Paul Anghel. Cei doi domni care conduc ANPC nu sunt pentru schimbarea statului instituţiei, nu susţin trecerea ANPC sub coordonarea Parlamentului. Au invocat că şi Guvernul ar fi dat aviz negativ proiectului, însă acesta se pare că nu a ajuns la Parlament.
În cadrul întâlnirii, li s-a explicat că această schimbare de statut ar duce la creşterea numerică a funcţionarilor din instituţie, la întărirea autorităţii, la oameni mai competenţi în ANPC".
Costel Stanciu a subliniat că APC susţine modificarea statutului ANPC şi că Asociaţia îşi doreşte ca viitoarea instituţie să se ocupe strict de supravegherea pieţei.
Şeful APC ne-a mai spus: "Educarea consumatorilor şi rezolvarea alternativă a disputelor trebuie să rămână în sarcina asociaţiilor de consumatori. Dacă faci mediere, cum mai aplici sancţiuni?"
În opinia domnului Stanciu, "ANPC nu este vizibilă", activitatea instituţiei orientându-se mai mult către micile întreprinderi.
În cadrul întâlnirii de luni a fost discutată posibilitatea de îmbunătăţire a iniţiativei legislative, după cum ne-a spus Alin Iacob, preşedintele AURSF.
Domnia sa ne-a precizat: Avem nevoie de o lege care să conducă la o autoritate cu mai multă forţă. Au fost aduse în discuţie mai multe aspecte, printre ele numărându-se şi zona de prevenţie, descurajarea abuzurilor prim amenzi mai mari, salarizarea inspectorilor ANPC. Acum, aceştia au salarii foarte mici, care îi descurajează să-şi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii".
Conducerea ANPC şi reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (instituţie care coordonează ANPC) nu au răspuns, până la închiderea ediţiei, solicitării ziarului BURSA de a comenta pe subiect.
Propunerea de trecere a ANPC din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului a fost depusă în aprilie la Camera Deputaţilor spre avizare, de către deputatul PNL Răzvan Mironescu, unul dintre semnatarii documentului fiind deputatul Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat Legea dării în plată.
Domnia sa ne-a spus, la acea vreme: "Guvernul vrea să păstreze ANPC sub controlul său, dar o instituţie nu poate fi echilibrată dacă este în subordinea statului".
Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi a fost avizat negativ de Consiliul Economic şi Social.
Expunerea de motive publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor arată: "Reorganizările repetate prin care a trecut această instituţie nu au fost de natură să-i permanentizeze o formă de organizare stabilă, ci, din contră, i-au creat o vulnerabilitate, riscând să afecteze în final drepturile consumatorilor. Schimbarea modului de organizare şi funcţionare a Autorităţii, în sensul poziţionării ei sub controlul parlamentar, prin faptul că va fi condusă de un organ colegial, denumit Consiliul ANPC, format din şapte membri, desemnaţi de Parlament, la propunerea Comisiilor de specialitate reunite, îi asigură autonomia şi independenţa, devenind o structură stabilă, cu buget propriu, capabilă să ia decizii în interesul consumatorilor fără a fi supusă presiunilor din partea unui terţ, fie el şi instituţie a statului".
Documentul mai subliniază, printre altele, că, anual, până la 30 iunie, ANPC va comunica Parlamentului un raport privind activitatea sa şi modul în care operatorii economici şi autorităţile publice respectă regulile protecţiei consumatorilor.
Iniţiatorii consideră că asigurarea independenţei ANPC este singurul mod prin care drepturile şi interesele consumatorilor vor fi mai bine reprezentate şi apărate.
Referitor la această propunere, Bogdan Pandelică ne-a spus, la începutul anului: "Probabil că această idee, a consumatorilor, a pornit de la faptul că în momentul în care eşti sub cupola Parlamentului schimbările conducerii sunt mai puţin fluctuante. Mandatul unui conducător este pentru cel puţin patru ani de zile şi atunci acesta îşi poate face un plan de acţiune detaliat pentru cei patru ani, pe când, în situaţia actuală, fiecare preşedinte schimbat la ANPC poate veni cu propria amprentă, putând ţine cont sau nu de ceea ce s-a întâmplat până atunci în instituţie, de direcţiile şi proiectele preşedintelui de dinainte. Schimbările ar putea genera nişte pierderi din punct de vedere al imaginii instituţiei, ce nu pot fi cuantificabile". În opinia domnului Pandelică, orice persoană care vine la conducerea instituţiei ar trebui să fie cât se poate de profesionistă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 00:22)
Normal, parlamentul e pe primul loc la coruptie, borfasi si traseisti. Interesele sunt mari si s-au bagat bani grei in baiatul cu numele de Mironescu, pe care nu l-au votat nici neamurile lui la alegerile din iunie, ca sa puna ANPC in mana mafiei din Parlament.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 13:23)
ANRE,Consiliul concurentei sunt în subordinea parlamentului și funcționează.
Având aceasta experiență, ANPC pentru a fi eficienta,trebuie sa aibă același statut.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 13:52)
Te referi la ANRE-ul ala prin care s-au facut mii de furturi din sectorul energetic sub ochii blanzi si protectori ai Parlamentului? STIU, e foarte eficienta ANRE, in fiecare luna ii simtim "eficienta" cand platim lumina.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 22:10)
Protectia consumatorului este o constantă sau e doar o politică guvernamentală? Unele guverne susțin ANPC, alte guverne pot trăi și fără ANPC, caz în care consumatorii pot aștepta câteva cicluri electorale până la schimbarea guvernelor cu priorități ciudate.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Elvir Marin în data de 31.08.2016, 00:48)
Au participat Zamfir si Iacob...E clar! Iacob nu-si pune niciodata [Fragment eliminat, conform regulamentului.] in miscare daca nu e rost de furat ceva.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Olimpiu în data de 31.08.2016, 03:52)
MAKE, cica Sima umbla nestingherit prin Bucuresti, prin Dorobanti si Herastrau, mai ales. Cica vrea sa lase volumul 2 din Marea Spovedanie cadou poporului. Decat sa le canti din struna lui Zamfir, Iacob sau croncanitorului din Cisnadie mai bine baga un articol vis-a-vis de vizita surpriza facuta de fostul tau colaborator.
3.1. Acelasi (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Eu în data de 31.08.2016, 06:48)
Nu mă pot abține! Repet, ești prost!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Pavel Puiut în data de 31.08.2016, 11:23)
Repet, mai bine prost decat pomanagiu cersetor ca voi postacii GCCC ;)
Keep calm si intinde mana
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 16:42)
micRobu ce parere are deANPC? Ca sa stim cum vor rusii si grecii fanarioti si sa facem altfel.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 18:57)
Ion micRobu are aceeasi parere ca si cel intretinut de Tiberia ca altfel nu isi primeste suta de tarie.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 21:57)
Ei, nu e chiar intretinut de Tiberia ca are si el un giob si o colaborare plus ca-i mai pica in campanii electorale si la evenimente.
Nu mai poci de ras ca am trecut pe Lamotesti (Robulane, sa traiesti!) si era iar cazut in gura microbu. Doamba micRobu ar face bine sa puna la fiert ciorba de burta ca asta micu, domnu Robu ot Berceni, o sa boleasca rau mai pe dimineata. Cineva din grupul irganizat in scopuri de santaj al speculatorilor valutari imobiliari sa asigure maine partea de injuraturi ale postacilor bancari si a lui Sima.
A intrat rau spaima in oasele lui Zamfur&Piperea de cand cu capturile alea cu "groh groh" si nu mai au tupeul sa-i zica decat pe nume la orice chestie publica chiar daca il critica :-))))))
Vitejii lu mama, offff :-)))))
Keep calm Ioane ca va dirijez eu corul microbilor :-))))))))))))))))))))))))))))
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2016, 22:13)
Umblă legenda că sistemul securist n-are nevoie decât de 1-2 parlamentari insistenți și toată gașca de (...) intră în concurență la auotdenunțuri.
4. TRADITIONALA SUPERFICIALITATE
(mesaj trimis de TUDOR POPESCU în data de 31.08.2016, 06:28)
Mironescu a initiat o actiune insuficient studiata. ANPC este o institutie slaba pentruca este agatata intr-o nise apartinand ministerului economiei . TRECEREA ANPC LA SECRETARIATUL GENERAL rezolva toate problemele Eu , consumatorul redclam neregula executivului si nu parlamantului . In consecinjta acuz de nerezolvare pe PRIMULMINISTRU care are nevoie de organul ce control si represiune a dezordinii . In acesta perspectiva ANPC devine organ operativ executiv al PRIMULUIMINISTRU - responsabilul tutror erorilor din administratie
5. fără titlu
(mesaj trimis de marius în data de 31.08.2016, 22:29)
adica se urmareste trecerea ANPC in subordinea parlamentului ca sa aiba politicienii ocazia sa-si faca campanie electorala dand amenzi aiurea, pe care le va plati bugetul cand cei amendati pe nedrept vor castiga in justitie ?