Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a decis să renunţe la asigurarea facultativă Casco în acest an pentru 30% din autovehiculele de transport, acuzând asigurătorii că au crescut tarifele şi acordă despăgubiri cu întârziere, relatează NewsIn.
"Faptul că unele societăţi de asigurări nu despăgubesc complet costurile de reparaţii către servisurile auto, ridică probleme şi transportatorilor din România, acestea fiind nevoite să achite diferenţele de costuri, uneori plătind contravaloarea reparaţiei integral, urmând să îşi recupereze costurile de la asigurări, ori "creditarea companiilor de asigurări" generează costuri pentru această industrie", a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
De asemenea, Confederaţia susţine că tarifele RCA "au crescut aberant la unele societăţi de asigurări în principal pentru transportatorii de mărfuri şi persoane, taxi, şcoli de şoferi".
Ştefănescu a mai spus că, în prezent, costurile totale cu reparaţiile pentru 2010 sunt cu aproximativ 25% mai mici faţă de costurile totale cu primele de asigurare Casco.
COTAR susţine demersurile Asociaţiei Societăţilor de Service Independente (ASSAI), care a anunţat pentru luni un miting de protest între orele 11 şi 12 în faţa sediului central al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).