Creşte dolarul

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 martie 2005

Dolarul s-a apreciat, ieri, pînă la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămîni în raport cu euro, piaţa aşteptînd ca Rezerva Federală (Fed, banca centrală a SUA) să-şi majoreze dobînda de referinţă, în şedinţa de astăzi. În acest fel, activele SUA vor fi mai atractive pentru investitorii străini. Moneda americană a cîştigat teren şi ca urmare a faptului că miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au ajuns la un acord privind relaxarea prevederilor Pactului de stabilitate şi creştere, dar şi pe fondul declaraţiilor oficialilor asiatici, care susţin că băncile centrale nu ar trebui să se grăbească să-şi majoreze rezervele în euro.

Dolarul era cotat la 1,3191 unităţi/euro în prima parte a zilei de ieri, la New York, faţă de 1,3325 unităţi/euro în ultima zi a săptămînii trecute. De la începutul anului, dolarul a cîştigat 2,2% comparativ cu moneda unică europeană.

Potrivit estimărilor, Fed ar trebui să-şi majoreze cu 0,25%, la 2,75%, dobînda pentru creditele overnight. La ora actuală, Banca Centrală Europeană are o dobîndă de 2%, nivel pe care îl menţine din 2003. Fed şi-a majorat, însă, dobînda de şase ori, începînd cu luna iunie 2004. În aceste condiţii, analiştii spun că este lipsit de sens să vinzi dolari.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb