Creştere "apocaliptică" a preţurilor industriale din Germania

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 august 2022

Creştere "apocaliptică" a preţurilor industriale din Germania
Călin Rechea

Preţurile producătorilor industriali din Germania ar fi trebuit să crească cu o rată lunară de 0,6% în iulie 2022, similară creşterii din luna anterioară, iar creşterea anuală ar fi trebuit să se tempereze uşor, până la 32%, de la 32,7% în luna precedentă.

Nu a fost să fie. Creşterea anuală s-a accelerat până la 37,2%, cea mai mare din perioada postbelică, pe fondul unei creşteri lunare şocante de 5,7% (vezi graficul).

De la începutul anului 1977 până la sfârşitul anului 2020, preţurile industriale din Germania au crescut cu o rată lunară medie de 0,3%. Media lunară a fost de 0,3% şi din 2000 până în 2020. Din ianuarie 2021 până în prezent creşterea lunară medie a fost de 2,1%, iar de la începutul anului curent de 2,7%.

După cum se observă, asistăm la o schimbare dramatică de regim a dinamicii preţurilor industriale, iar probabilitatea menţinerii acestui regim pentru o perioadă îndelungată este extrem de mare, având în vedere planul marşului forţat către noua eră a întunericului şi frigului "alimentată" din surse "regenerabile".

Charlie McElligott, director în cadrul companiei Nomura Securities International, a caracterizat creşterea lunară drept apocaliptică, după cum scrie Zerohedge.

Verdictul ar putea să fie, din nefericire, doar prematur. Apocalipsa ar putea fi amânată, totuşi, cu câteva luni, în condiţiile în care se mai acumulează creşterile exorbitante ale preţurilor energiei, care vor trebui "internalizate" mult mai rapid de către industria prelucrătoare.

Pentru producătorii industriali din Germania creşterea anuală a preţurilor energiei s-a accelerat până la 105%, pe fondul unei creşteri lunare de 14,7%. Astfel de creşteri sunt de coşmar pentru orice economie din lumea a treia, iar cea mai mare economie a zonei euro pare să se îndrepte către acel "ideal" sub conducerea "înţeleaptă" a unei coaliţii guvernamentale care pare decisă să nu mai lase piatră peste piatră.

Iar conducătorii de rang înalt par să nu înţeleagă nimic şi se comportă ca nişte personaje dezaxate, complet rupte de realitate.

Aceasta a fost şi expresia de pe faţa cancelarului Olaf Scholz, care s-a "confruntat" recent cu alegătorii. Aceştia l-au huiduit, l-au insultat şi l-au numit trădător.

Reacţia lui Scholz? Niciuna. Probabil că un vierme cu sistemul nervos extirpat ar fi arătat mai multă empatie în faţa suferinţei celor care li se pregăteşte o "experienţă" de neuitat în această iarnă.

Analistul de la Nomura consideră că dinamica şocantă a preţurilor industriale din Germania, determinată în mare parte de "dezastrul energetic din UE", are potenţialul să declanşeze o reacţie în lanţ la nivel global din punct de vedere al volatilităţii de pe pieţe.

În opinia lui McElligott, "criza energetică va conduce la un carnagiu economic intern în UE şi se va propaga în dobânzi, cursurile de schimb şi volatilităţi".

BCE va fi nevoită să acţioneze drastic pentru distrugerea cererii, deoarece nu poate face nimic în ceea ce priveşte oferta, acesta fiind rezultatul politicii sale, care a depăşit neîncetat noi culmi ale iresponsabilităţii în ultimul deceniu.

"Inflaţia nu se va tempera într-un mod lin şi liniar", subliniază Charlie McElligott în nota preluată de Zerohedge, şi compară creşterea preţurilor consumatorilor sau producătorilor din marile economii europene cu "efectul de fluture" din teoria haosului, unde o bătaie de aripi într-o parte a lumii poate provoca un uragan în altă parte a lumii.

Din păcate, aceste avertismente nu par să reprezinte nimic pentru politicienii care conduc Germania şi Europa către dezastru.

Un astfel de exemplu este şi Winfried Kretschmann, premierul landului Baden-Wurttemberg. În opinia sa, criza energetică se poate rezolva relativ uşor dacă cetăţenii germani s-ar spăla cu ajutorul cârpelor umede în locul duşurilor zilnice şi ar încălzi doar o cameră din locuinţă pentru a conserva energia.

Din nefericire, acest membru al Partidului Verde nu este premier al landului Baden-Wurttemberg doar de ieri, ci de mai bine de un deceniu. Adică germanii îşi merită cu prisosinţă soarta pregătită de liderii lor luminaţi.

Dar celelalte ţări europene ce vină au pentru a fi condamnate la "sinucidere" de capriciile unor nebuni?

După al Doilea Război Mondial, puterile învingătoare au fost generoase cu Germania, cel puţin după cum scriu cărţile de istorie, şi au permis dezvoltarea sa accelerată timp de câteva decenii.

Dar totul a fost în zadar. Actuala coaliţie de la guvernare are o capacitate de distrugere formidabilă şi este decisă să o folosească în totalitate, în condiţiile în care generozitatea marilor puteri nu mai există.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. efect de squeze!

    oricum daca ne uitam si pe graficul de la fed cu bula de credit / imobiliara din germania tot asa bat de cand cu "romani" plecati la munca pe la ei. 

    Interesant ca "preturile industriale" plesnesc "creditul"....  

    s c cret 

    1. Si cand plesnenste bula imobiliara? Din cate observ bancile centrale BCE, FED, a noastra ridica foarte putin dobanda de politica monetara, mult sub inflatie. Chiar daca ratele au crescut, piata imobiliara se tine bine deocamdata.

      atentie: romania bula venituri medii exprimate in grame aur!!!

      s c cret  

      cineva de la bursa se tot tine sa "stearga comenturi" direct din meta data!

      vezi graficele istorice sunt postate pe y o t u b e 

      PS: vorbste cu isarescu te ajuta el! 

      s c cret 

      vezi costul de inchiria sau a detine o propietate!!! sunt duse in bula financiara!!! au sarit la "sclavii indatorati" ARM-urile (variabilele) si sunt deja suba apa plus ca vine navala in fata si Taxe in sus si costuri in sus = real pe negativ tttaaaaatttttaaaaa......

      ipotecile lunare versus chiriile lunare.... arata clar pentru unele cartiere /gehtouri de / lux gen dream si residence si altele 1 decembrie.... ca proprietarii au intrat sub APA!!!! sau tind sa intre! 

      avem rate sarite "calul" peste chiriile zonei plux costuri totale duse cu mult peste realul zonei respective! deci genreatia a fust "incatusata" si de acum nu pot face exit pe termen scurt/mediu nici daca vor caci sunt sub apa.... iar aia car inca nu sunt vor intra!!! generatia recenta mai are de asteptat in vata alta vale si alt deal pana la alta forma de exit!!!  

      exit il fac acum doar cei din dealul si valea trecuta!!! 

      mai e o iluzie... ca gov si banci fac squeze pe portofelul oamenilor pana vor zice pioa oamenii... in timp ce le fora lunar Nominal in crestere din rate ca sa verse iar in piata in poduri drumuri furturi si imobiliare.... iar cand oamenii vor incepe defaulte in masa sa vezi atunci distractie... caci oricum VOLUMUL SCADE cand PRETUL CRESITE la vanzare dar continua decalat volumul nominal in crestere la creditare chiar daca procentual scade!!! 

      Cei incatusati in credit se uita ca "prostii in piata" si zic vai ce au crescut preturile in timp cei ei sunt incatusati la rata scumpa.... iar daca vor incerca sa faca exit vor constata ca piata nu ii va favoriza!!! vor ramane sub apa si vor avea de adus si bani din casa ca sa plateasca diferenta!!! Gen Italia Cipru Crecia din tura trecuta!! tar care au avut o problema cu "nationalismul" si au stat prost la trimitere de muncitori peste hotare in echilibrarea datoriei nationale; nu e cazul Romaniei Inca caci a avut carne de tun de exportat si mentinut echilibrul creditului - inca - dar sa vedem urmatoarea generatie tanara cum va spala pocnitura financiara ce este setata sa vina!!!  

      NU se pune problema ca NU O SA VINA!!! CACI ea VINE!!! Trenul marfar e plecat de mult din gara si a prin ACCELERATIE!!! vedem cand ii se tocesc franele sau pierde lichid la frane!!! Pana atunci CAruselul Euforic Continua - INCA! 

      Nu uitati de "saracia reala din 2006-2007 in timp ce aparent Nominal active sus si real populatie "golita la portofel" din toate directiile: gov - banci taxe - preturi etc!!!! NU uitati! acolo ne ducem sageata! 

      s c cret

      inventar existent

      delta formata intre dobanzi  

      bancile centrale reduc lichiditate 

      Stocuri in crestere, credit risc in crestere, lichiditate in scadere 

      s c ret 

      economia este ca un batalion de lupta! Ea incetineste cand cei raniti sau inceti raman in urma!

      deci fie avem "raniti" in crestere fie avem "inceti" in crestere!!! daca avem inceti asta poate sa scuteasca de defaulte pe termen scurt mediu ca pondere mare din pib; daca avem "Raniti" in crestere asta poate sa duca la defaulte in crestere ca procent din pib! vedem!!! 

      S c cret 

      "Patience is bitter, but its fruit is sweet." - Aristotle

    Daca ne spalam cu carpe umede urmam exemplul lui Mao si riscam sa devenim comunisti ca el. Conform medicului-biograf al lui Mao Zedong el se spala cu carpe umede, iar dintii si-i spala doar clatindu-si gura cu ceai.

    1. Mao obisnuia sa zica " eu ma spal in femeie". O constanta a asa-zisilor comunisti a fost obsesia sexuala, a se vedea si in urss pana in anii 30.

      Cel mai probabil o minciuna vestica. Un fals.

    Pacat ca masele spalate pe creier din occident

    nu pricep NIMIC din problemele economice  

    CREATE DE LIDERII POLITICI fara valoare

    asta inseamna ca multii di UE vor plati nevoia de fonduri a Germaniei

    1. Si eu care ma pregătesc sa fac credit ipotecar.

      Nu cred ca este o idee buna

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb