Creştere de peste 20% a exporturilor româneşti pe piaţa din Slovacia

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 6 octombrie 2005

Exporturile româneşti către Slovacia au crescut cu 20% în primele şase luni din 2005, valoarea exporturilor acestora depăşind 140 milioane de dolari în 2004, potrivit datelor Camerei de Comerţ România-Slovacia, prezentate cu ocazia zilei Slovaciei la Tîrgul Internaţional Bucureşti (TIB). "Companiile din Slovacia pot găsi multe oportunităţi de afaceri în România şi îi încurajez să învestească aici, asigurîndu-i de sprijinul ambasadei în acest sens", a declarat ieri ambasadorul Slovaciei la Bucureşti, Jan Soth.

Acesta a spus că potenţialul creşterii volumului schimburilor comerciale bilaterale este mare, mai ales că în perioada 2002-2004, volumul schimburilor comerciale româno-slovace s-a triplat, atingînd cifra de 500 milioane dolari. În anul 2004, exporturile slovace către România au atins 335,8 milioane dolari, în creştere cu peste 37% faţă de anul precedent. Principalele mărfuri slovace exportate în România sînt produsele laminate de fier şi oţel, maşini de spălat, anvelope noi, vase de de pasageri, carton şi hîrtie, televizoare, componente pentru vehicule de cale ferată. Exporturile romîneşti către Slovacia sînt formate în principal de diverse produse de îmbrăcăminte şi din industria textilă, cabluri, vagoane de cale ferată, frigidere, încălţăminte, frigidere, mobile şi produse chimice. În domeniul investiţiilor străine directe, Slovacia are înregistrate 102 companii mixte slovaco-române pe teritoriul României, care totalizează un capital de bază subscris de aproape un milion de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb