CRISTINA CHIRIAC, PREŞEDINTE ANAA: "Stimularea antreprenoriatului - singura soluţie pentru o economie sănătoasă"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2017

"Stimularea antreprenoriatului - singura soluţie pentru o economie sănătoasă"

Prioritatea zero a ţării noastre, a guvernanţilor, ar trebui să o reprezinte educaţia antreprenorială şi stimularea acestui segment, a declarat, ieri, Cristina Chiriac, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor (ANAA), în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului "Femeia la putere - o lume mai bună", organizat de ziarul BURSA, în parteneriat cu ANAA.

În opinia doamnei Chiriac, în prezent, stimularea antreprenoriatului este singura soluţie pentru o economie sănătoasă. Doamna Chiriac a precizat: "În contexul actual, când se înregistrează o serie de eşecuri ale pieţei financiare, iar statul este tot mai solicitat să intervină, într-o manieră energică şi decisivă, în economia reală pentru a relansa activitatea economică, singura soluţie viabilă rămâne stimularea antreprenoriatului".

Doamna Chiriac este de părere că antreprenoriatul nu are o formulă clasică de succes, fiecare antreprenor având propria scală de valori şi acţionând într-o manieră proprie. Preşedintele ANAA susţine: "În ultimul timp se vorbeşte mult despre antreprenoriat şi educaţie antreprenorială, însă la capitolul fapte încă nu avem performanţe. Avem prostul obicei de a ne compara cu alte ţări sau de a copia modele din alte ţări crezând că acest lucru reprezintă o dovadă de cunoaştere. Acest lucru vine în mod special din mediul politic. Aşa zisele politici care încurajează crearea locurilor de muncă sunt, din păcate, politici sociale şi nu politici economice de susţinere a antreprenoriatului românesc".

Ţara noastră are modele de succes, oameni dispuşi să facă voluntariat pentru o societate mai bună, ne-a mai spus doamna Chiriac, adăugând: "Trebuie doar voinţă din partea tuturor pentru a înţelege că singura cale pentru o economie sustenabilă o reprezintă antreprenoriatul".

Societatea românescă nu oferă foarte multe oportunităţi femeilor antreprenor, susţine preşedintele ANAA. Marea majoritate a acestora activează în domeniul serviciilor şi foarte puţine dintre ele au reuşit să se impună în domenii conduse preponderent de bărbaţi. Doamna Chiriac precizează: "Uneori mi se pare că trăim într-o junglă în care principiul de supravieţuire esta bazat eminamente pe putere şi nu pe competenţă. Nu fac parte din categoria celor care spun că trebuie introduse cotele de gen, însă cred că societatea românescă, mă refer la cea antreprenorială, ar trebui să înţeleagă şi să respecte regulile".

În opinia doamnei Chiriac, problemele antreprenoarelor nu diferă cu mult faţă de problemele cu care se confruntă antreprenorii români în general: "În primul rând este vorba de coerenţa politicilor fiscale care se schimbă cu o ritmicitate incredibilă, apoi birocraţia încă ridicată şi apoi pe locul al treilea vine lipsa de finanţare". Cele mai multe start-up-uri mor în primul an de funcţionare, potrivit doamnei Chiriac, iar acest lucru înseamnă că, de fapt, mediul economic din România nu este facil antreprenoriatului.

"Conferinţele «Femeia la putere - o lume mai bună» reprezintă cel mai bun instrument de a dezbate problemele cu care se confruntă femeile antreprenor din România şi de a găsi cele mai eficiente soluţii", a mai spus preşedintele ANAA, menţionând: "Evenimentele organizate împreună cu ziarul BURSA au devenit deja un reper în mediul antreprenorial şi mă bucur că, împreună cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, suntem promotori şi deschizători de drumuri în această ţară. Pe o piaţă acerbă, în continuă schimbare, ziarul BURSA a avut curajul să abordeze problemele antreprenoriatului, atunci când nimeni nu ne dădea vreo şansă. Grupul de presă BURSA a crezut în noi, am construit împreună temeinic şi iată că, astăzi, conferinţele noastre au ajuns de referinţă".

Peste 150 de femei antreprenor participă, anual, la conferinţa "Femeia la putere - o lume mai bună".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O conferinta reusita. Moderatorul foarte priceput. Prestatia femeilor care sunt politicieni si se cred inca importante lasa insa de dorit...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb