Deputata Cristina Rizea, membră a partidului REPER, a depus în Parlament un proiect de lege pentru creşterea de 10 ori a plafonului de garantare de 500.000 de lei al Fondul de Garantare a Asiguraţilor, potrivit news.ro.
Conform iniţiativei legislative, pragul de 5 milioane de lei va fi aplicat în următoarele situaţii: când dreptul la despăgubire se naşte ca urmare a vătămării corporale grave a persoanei păgubite; atunci când prejudiciul cauzat se datorează nerespectării de către făptuitor a dispoziţiilor legale, a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
Potrivit comunicatului de presă al REPER, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Cu alte cuvinte, FGA reprezintă garanţia pentru persoanele care încheie un contract de asigurare sau care sunt beneficiare ale unei asigurări că interesele lor vor fi protejate atunci când societatea de asigurare ajunge într-un punct în care nu mai poate garanta respectarea contractului de asigurare.
Sursa citată mai spune că intervenţia FGA este limitată, fiind impusă respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege de 500.000 lei, dacă asigurătorul este în faliment, indiferent de valoarea poliţei de asigurare încheiată iniţial. În multe cazuri, plafonul acesta poate fi îndeajuns, dar în cazul unor accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate sau grav rănite, instanţele acordă sume semnificative pentru daunele morale, prejudiciul cauzat, venitul nerealizat din muncă ori costul pe care îngrijirea de specialitate îl va avea pe parcursul vieţii persoanei vătămate, iar aceste sume depăşesc plafonul de garantare al FGA.
În plus, tendinţa instanţelor de judecată este de a acorda persoanei vătămate şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, însă atunci când aceste hotărâri sunt executate de FGA, dobânzile şi penalităţile stabilite de instanţă nu sunt acordate, fapt care încalcă principiul forţei obligatorii a sentinţelor judecătoreşti.
Cristina Rizea, iniţiatoarea legii, a declarat: "În momentul de faţă, dacă eşti victima unui accident de maşină şi îţi pierzi o mână, un picior, vederea, iar asiguratorul este în faliment, tu primeşti 100.000 euro pentru toată viaţa ta de acum încolo. Dacă asiguratorul nu este în faliment, instanţa decide suma despăgubirilor pe care tu le primeşti. Nu este corect. Victima este victimă, indiferent de situaţia asiguratorului. Falimentul unui asigurator nu poate şi nu trebuie să dicteze despăgubirile victimei. De aceea am depus acest proiect de lege prin care îmi doresc să cresc de zece ori pragul impus de lege de la 500.000 lei la 5 milioane lei pentru cazurile în care asiguratorul este în faliment.".
Iniţiativa încearcă să restabilească echitatea, în condiţiile în care o persoană vătămată în cazuri similare, dar care ar trebui să fie despăgubită de un asigurator care nu este în insolvenţă, va beneficia de o despăgubire corectă, în timp ce pentru aceleaşi traume, o persoană despăgubită de FGA va primi o sumă plafonată la un nivel mult inferior plafonului din poliţa de asigurare.
O altă modificare adusă prin prezenta iniţiativă o reprezintă obligarea FGA de a achita dobânzile, penalităţile şi cheltuielile de judecată dispuse de instanţele judecătoreşti.
Prin ambele modificări propuse este asigurată aplicarea principiului fundamental într-o democraţie, anume forţa obligatorie a sentinţelor judecătoreşti.