"Crossline" investeşte 16,5 milioane lei în extinderea hotelului "Criss"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 1 iulie 2010

Firma "Crossline" investeşte 16,5 milioane de lei, dintre care 7,5 milioane de lei fonduri nerambursabile de la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR), în exinderea hotelului "Criss", din Bucureşti, a declarat Claudia Ionescu, şeful departamentului de Promovare Regională al ADR, citată de Mediafax.

"S-a semnat un contract de finanţare prin Regio pentru Bucureşti Ilfov cu SC < Crossline > SRL, în valoare totală de 16,49 milioane lei, din care suma solicitată este de 7,49 milioane lei. Scopul investiţiei este extinderea hotelului < Criss >, din Bucuresti, cu o nouă aripă", a spus Claudia Ionescu.

Hotelul, amplasat la ieşirea din Capitală prin cartierul Militari, are, în prezent, 33 de camere şi este clasificat la trei stele.

"Am început deja construcţia unui nou corp de hotel, care va avea 77 de camere, sală de conferinţe de 80 de locuri şi restaurant cu peste 100 de locuri", a precizat Radu Antonie, directorul hotelului.

El a adăugat că investiţia se va finaliza în a doua jumătate a anului viitor.

Compania "Crossline" are activităţi în domeniul turismului, deţinând o agenţie de turism şi mai multe autocare.

Hotelul a fost finanţat prin "domeniul major de intervenţie DMI 5.2", pentru care depunerea de proiecte este continuă, dar, până în prezent, doar trei proiecte, cu o sumă totală solicitată de 102 milioane lei, sunt în stadiul de evaluare.

DMI 5.2 finanţează obiectivele cu potenţial turistic din localităţile din mediul urban şi rural în care sunt implementate proiecte cu o valoare mai mare de 6,4 milioane de lei şi staţiuni turistice balneare, climatice şi balneo-climaterice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb