Actualizare 21:16 Dragnea: "Proiectul de autonomie nu are nicio şansă"
Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, azi, în Harghita, că proiectul de autonomie iniţiat de UDMR nu are nicio şansă de reuşită şi consideră că nu este un demers care să întărească colaborarea şi încrederea între partenerii de guvernare, transmit surse din presă.
Liviu Dragnea a spus că nu a citit proiectul pentru că nu crede că acesta are şanse de reuşită şi a precizat că PSD nu susţine niciun fel de proiect de autonomie, deoarece România este stat unitar, iar Constituţia este foarte clară în acest sens.
"Nu mi-am făcut timp să citesc proiectul pentru că nu cred în acest proiect, nu are nicio şansă de reuşită. Noi nu susţinem acest proiect, nu susţinem niciun fel de proiect de autonomie pentru nicio regiune din această ţară. România este stat unitar, nu avem niciun fel de ezitare, aici suntem foarte fermi. Constituţia este foarte clară. Nu ştim ce finalitate cred dumnealor că o să aibă, dar nu s-a discutat nici în coaliţia de guvernare, nici în Guvern. Fiecare poate să aibă tot felul de dorinţe, dar din punct de vedere instituţional sau din punctul de vedere al unor eventuale şanse de reuşită nu există dubii, nu există nicio şansă ca acest proiect să prindă viaţă vreodată", a declarat Liviu Dragnea, prezent la inaugurarea unui drum judeţean în comuna harghiteană Bilbor.
Întrebat dacă promovarea acestui proiect de către UDMR ar putea fi un motiv suficient pentru încheierea colaborării cu Uniunea în cadrul coaliţiei de guvernare, Dragnea a spus că nu se poate pronunţa, dar cu siguranţă nu este un demers care să întărească colaborarea şi încrederea între partenerii de guvernare.
"Nu vreau să mă pronunţ acum dacă este un motiv suficient pentru a încheia colaborarea, dar nu este un motiv care să întărească colaborarea. Credem că este un demers care putea să nu fie făcut, având în vedere că nu are nicio şansă de reuşită. E posibil să fie un demers electoral, având în vedere că sunt alegeri prezidenţiale, dar nu este un demers care să, repet, care să întărească colaborarea dintre noi şi care să mărească nivelul de încredere. Acest demers nu are niciun fel de susţinere sau şansă de reuşită în coaliţia de guvernare şi nu numai în coaliţia asta de guvernare. Nimeni, niciodată, partidele tradiţionale din România nu vor susţine un asemenea demers, atâta timp cât este şi neconstituţional. Iar în ceea ce priveşte vreo posibilitate de modificare a Constituţiei, în sensul acesta, şi anume România să nu mai fie stat unitar, şansele sunt zero", a conchis Liviu Dragnea.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat azi la Cozmeni, în judeţul Harghita, că este adeptul descentralizării, iar "dacă autonomie înseamnă descentralizare" atunci se poate spune că vorbeşte în acelaşi limbaj cu UDMR.
"Eu sunt pentru dialog, pentru orice fel de discuţie, însă în acelaşi timp eu cred foarte mult în descentralizare şi dacă reuşim împreună să facem acest lucru, după aceea putem să discutăm de celelalte. Dacă descentralizarea înseamnă acelaşi lucru, atunci nu avem niciun fel de conflict, ne înţelegem perfect", a răspuns Victor Ponta unei întrebări puse în legătură cu proiectul de autonomie iniţiat de Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).
--------
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenţia că lansarea în spaţiul public a unor teme precum autonomia ţinutului secuiesc reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului justiţiei şi o agresiune la principiile statului de drept, potrivit unui comunicat emis azi de instituţie.
"Lansarea, prin orice mijloc de comunicare în masă, de către vectori de imagine - indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni - în spaţiul public a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept", se arată într-o poziţie a CSM făcută publică azi faţă de proiectul de autonomie a ţinutului secuiesc.
În calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, având în vedere vehicularea şi dezbaterea în mass-media a unui proiect privind "Statutul Special al Ţinutului Secuiesc din România", Consiliul reaminteşte că la Art. 152 privind "Limitele revizuirii" (1) se prevede că "Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".