CTP, proprietar şi dezvoltator de spaţii logistice şi industriale din Europa, a livrat pentru FineStore un depozit de aproape 10.000 mp în CTPark Bucharest North, amplasat în zona Ştefăneşti - Afumaţi din nordul Capitalei, arată un comunicat al companiei remis Redacţiei.
"FineStore este un client excelent pentru un spaţiu foarte bun - ceea ce face ca lucrurile sa mearga bine pe termen lung. CTPark Bucharest North este opţiunea ideală pentru clienţii care au o componentă majoră de business în e-commerce, deoarece este foarte bine localizat pe centura de nord a Bucureştiului, cu o infrastructură bună şi un acces facil în oraş", a declarat Ana Dumitrache, Managing Director CTP România.
Tranzacţia a fost consiliată de compania de consultanţă imobiliară iO Partners.
Depozitul de aproape 10.000 mp livrat pentru FineStore susţine planurile de extindere ale companiei, oferind acces facil către toate marile oraşe din ţară, se mai arată în comunicat.