Cu aproape 100 proiecte SAPARD în derulare, Suceava este pe locul unu în ţară

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 10 octombrie 2005

Judeţul Suceava ocupă primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de proiecte SAPARD, a declarat directorul Direcţiei Generale pentru Agricultură (DGA) Suceava, Dragoş Juravle. În judeţul Suceava se află în derulare un număr de 97 de proiecte, 74 dintre acestea prin Serviciul Tehnic Delegat al DGA Suceava. Astfel, la procesarea produselor agricole şi piscicole, dintre cele 15 proiecte depuse au fost contractate 12, în valoare totală de 11,3 milioane de euro. La investiţiile în ferme agricole, dintre cele 21 de proiec-te în valoare de 2 milioane de euro, 18 au fost deja contractate, valoarea lor fiind de 1,5 milioane de euro, restul de trei proiecte fiind în curs de contractare. Dintre cele 38 de proiecte depuse la măsura ce prevede dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative, în valoare totală de 6 milioane de euro, au fost contractate pînă în prezent 33 de proiecte, în valoare de 5,3 milioane de euro. DGA Suceava monitorizează şi cele 23 de proiecte privind infrastructura rurală, în valoare de peste 785 miliarde de lei vechi. Şapte proiecte au fost deja finalizate, şi anume cele de modernizare a drumurilor comunale din localităţile Moldova Suliţa, Vadu Moldovei, Dorna Arini, Cornu Luncii, Dărmăneşti, Grăniceşti şi Arbore. "Problemele cele mai mari pe care le întîmpină încă iniţiatorii proiectelor sunt legate de relaţiile cu instituţiile bancare pentru asigurarea cofinanţării, chiar dacă au apărut reglementări ce facilitează accesul la creditarea proiectelor SAPARD, precum şi de întocmirea documentaţiilor privind cererile de finanţare ce trebuie realizate după o anumită metodologie şi un anumit cuprins", a declarat directorul executiv al DGA Suceava.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb