CU DOUĂ ZILE ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE,  Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, între Băsescu şi Ponta

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2014

Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, între Băsescu şi Ponta

Intrarea în vigoare, începând de mâine, a noului Cod Penal şi a Codului de Procedură Penală a stârnit, ieri, un scandal politico-mediatic de răsunet. Ieri, preşedintele Traian Băsescu şi-a pus cenuşă-n cap, admiţând că a promulgat Codul de Procedură Penală încă din 2010, dar că a fost o eroare, care trebuie corectată acum, cu o zi înainte de intrarea în vigoare. Preşedintele a declarat: "Dacă primul ministru nu-şi asumă emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să corecteze neajunsurile Articolului 140 din Codul de procedură penală, este emblema corupţiei. (...) În cazul în care nu face urgent modificările care trebuie făcute la Articolul 140, el devine scutul oamenilor corupţi şi devine primul responsabil că n-a acţionat când putea să acţioneze".

Traian Băsescu a mai spus: "Îmi asum faptul că n-am înţeles în 2010 conţinutul Articolului 140, dar asta nu-l scuteşte pe domnul Ponta, care a primit toate semnalele de la Înalta Curte, de la DNA, de la DIICOT că trebuie aduse unele modificări Codului de procedură penală. Mai mult decât atât, o ordonanţă este necesară pentru a da modul unitar de interpretare a perioadei de tranziţie dintre cele două coduri".

Premierul a anunţat, miercuri, că cele două coduri vor intra în vigoare de mâine şi a "aruncat pisica" adoptării acestora în curtea PDL: "Sper să nu fim în situaţia penibilă în care cei care l-au adoptat, fostul prim-ministru Boc şi fostul ministru al Justiţiei, domnul Predoiu, să spună că e rău sau că sunt rele codurile, că ei le-au adoptat. Acum, dacă au descoperit azi că nu sunt bune, e cam târziu".

Cazanciuc, despre noile coduri: "Voi redacta proiect de act normativ, Guvernul va decide forma acestuia"

Premierul Victor Ponta i-a solicitat ieri ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să meargă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi să discute despre eventuale modificări la Codul penal, amintind însă că documentul a fost aprobat de Guvernul Boc şi promulgat de preşedintele Băsescu.

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat ieri că va redacta un proiect de act normativ, pe care îl va înainta "de îndată" Guvernului, care va decide dacă va fi proiect de lege sau OUG, precizând că nu vor fi propuneri de modificare a Codului penal, ci referitoare la Codul de procedură penală.

Domnia sa susţine că în proiectul de act normativ nu este un capitol care să se refere la interceptări, precizând că textele din cod pot fi interpretate astfel încât interceptările să poată fi folosite ca mijloace de probă.

Ambasada SUA a anunţat ieri, în stilul său diplomatic, că se aşteaptă ca "excelenta colaborare" dintre SUA şi România privind aplicarea legii să continue, în contextul disputelor privind modificarea Noului Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Modificările şi completările propuse de ICCJ şi de celelalte instituţii implicate în aplicarea noilor coduri penal şi de procedură penală trebuie realizate înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative, a declarat ieri preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Stanciu, arată că, începând din 15 octombrie 2013, în repetate rânduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Ministerului Justiţiei propuneri pentru modificarea şi completarea noilor coduri penal şi de procedură penală, în scopul evitării disfuncţionalităţilor în activitatea instanţelor judecătoreşti la momentul intrării în vigoare a acestora.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus, în principal, majorarea limitelor speciale ale pedepsei în cazul unora dintre infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, modificarea dispoziţiilor noului Cod de procedură penală care au drept efect crearea unor situaţii suplimentare de incompatibilitate, stabilirea compunerii completului care soluţionează contestaţia împotriva încheierilor prin care instanţa dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, alături de clarificarea unor dispoziţii legale în scopul asigurării unei practici unitare.

"Modificările şi completările dispoziţiilor noului Cod penal şi ale noului Cod de procedură penală propuse de instanţa supremă, precum şi modificările şi completările propuse de instituţiile implicate în punerea în aplicare a noilor coduri, trebuie să se realizeze înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative", susţine preşedintele ICCJ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si-o asuma si domnul Ponta greseala pe care a facut-o cand a spus ca Uniunea Europeana a aprobat convertirea datoriilor in actiuni ale Oltchim in data de 6 martie in loc de cea oficiala de 7 ale lui Martisor :-) AGERPRES "El a susţinut că, în perioada mai 2009 - 6 martie 2012, timp de doi ani şi jumătate - trei ani, nu s-a întreprins nimic pentru Oltchim, motiv pentru care în data de 6 martie s-a publicat în Buletinul Oficial al UE următoarea decizie: "Comisia a hotărât să închidă procedura oficială de investigare în ceea ce priveşte garanţia de stat notificată în favoarea Oltchim constatând că România şi-a retras notificarea şi nu va continua această măsură." Si acum SURPRIZE, SURPRIZE : "DECIZIA COMISIEI

    din 7 martie 2012

    privind ajutorul de stat nr. SA.29041 (C 28/2009) (ex N 433/2009) M " Am cugetat mjult dar dupa aceea am inteles. Daca aduni cifrele 6 si 7 iti da 13 , anul in care a fost publicata in Jurnalul European , nu national decizia. Sa vedem acum , corobarand cu faptul ca Romania de facto nu este membra a pietei unice europene cum va reusi domnul prim ministru sa convinga Uniunea ca au tras de timp 5 ani desi in data de 29 ianuarie 2010 au fost avertizati ca articolele 87 si 88 din tratatul european nu mai sunt valabile de la 1 dec 2009 , totusi ei deschizand procedura oficiala pe 29. Daca domnia sa inca nu este sigur de victorie mai un pont si anume ca cei de la Bruxeles nu prea le au cu algebra. Insa acum e tarziu si treba sa se culce gascanu. Daca apare vreo margea scapata de la danezi dati de veste sa o prind in cioc :) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb