CU SPRIJINUL SUA Turcia a intrat în Siria ca să atace ISIS şi forţele kurde

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 august 2016

Turcia a intrat în Siria ca să atace ISIS şi forţele kurde

Guvernul sirian condamnă incursiunea turcă

Ministerul de Externe de la Damasc a condamnat incursiunea militară a Turciei pe teritoriul sirian declanşată ieri asupra oraşului Jarablus, în apropierea frontierei comune, împotriva organizaţiei Statul Islamic şi a forţelor kurde, cu sprijinul coaliţiei internaţionale conduse de SUA, considerând-o o "încălcare flagrantă" a suveranităţii ţării, transmit AFP şi Reuters.

Potrivit Ministerului de Externe, orice operaţiune antiteroristă în interiorul Siriei trebuie purtată în coordonare cu Damascul.

Comunicatul mai susţine că Ankara a lansat această incursiune pentru a înlocui Statul Islamic cu "alte grupări teroriste", termen desemnându-i pe rebeli.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, ieri, că în zorii zilei au fost lansate în Siria operaţiuni împotriva organizaţiei Statul Islamic şi a forţelor formaţiunii kurde Partidul Uniunii Democratice (PYD).

Aripa armată a PYD, Unităţile de apărare a poporului (YPG), a fost principalul aliat al SUA în lupta împotriva jihadiştilor din Statul Islamic. Membră a coaliţiei conduse de SUA împotriva Statului Islamic, Turcia se opune sprijinului Washingtonului pentru rebelii kurzi sirieni. Ankara se teme că un avans al kurzilor sirieni în lupta împotriva jihadiştilor le va da un imbold kurzilor de pe teritoriul său.

SUA au sprijinit operaţiunile Turciei împotriva ISIS în Siria

SUA au furnizat sprijin operaţiunii declanşate ieri de armata turcă dincolo de frontiera siriană pentru a alunga gruparea jihadistă ISIS din oraşul Jarablus, a indicat un responsabil american, sub rezerva anonimatului, transmite AFP.

Deocamdată, sprijinul a venit sub forma furnizării de informaţii şi a participării unor consilieri militari americani, dar s-ar putea concretiza şi în sprijin aerian la sol, dacă partea turcă o va solicita, a explicat responsabilul, potrivit ştirileprotv.ro. Acesta l-a însoţit pe vicepreşedintele american Joe Biden, sosit ieri în Turcia.

Rusia se declară "profund preocupată"

Rusia s-a declarat, ieri, "profund preocupată" de operaţiunea lansată de către armata turcă în Siria, considerând neliniştitoare posibilitatea unei agravări a tensiunilor cu miliţiile kurde, relatează AFP şi Reuters.

"'Moscova este profund preocupată de ceea ce se întâmplă la frontieră turco-siriană. Posibilitatea unei degradări suplimentare a situaţiei în zona conflictului este neliniştitoare'', a declarat într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Potrivit comunicatului, Rusia este neliniştită îndeosebi de "'eventuale victime colaterale în rândul populaţiei civile'' şi de "'agravarea divergenţelor dintre kurzi şi arabi''.

Autorităţile ruse susţin că criză siriană nu poate fi soluţionată decât pe baza dreptului internaţional, prin intermediul unui dialog intersirian, cu participarea tuturor grupurilor etnice şi confesionale, inclusiv a kurzilor.

Kerry şi Lavrov se vor întâlni la Geneva ca să discute

despre situaţia din Siria

Secretarul american de Stat John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au purtat ieri o conversaţie telefonică cu privire la coordonarea acţiunilor antiteroriste din Siria şi urmează să se întâlnească vineri la Geneva, a anunţat Ministerul rus de Externe.

"Discuţia a avut drept subiect situaţia din Siria, inclusiv din zona Alep, unde trupele guvernamentale, cu sprijin din partea forţelor militare ruse, desfăşoară o operaţiune umanitară", se afirmă într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, citat de TASS şi de Mediafax .

Un alt subiect al conversaţiei telefonice între cei doi oficiali a fost şi acela al posibilităţii unor acţiuni coordonate între Rusia şi Statele Unite în lupta împotriva teroriştilor, iar cele două părţi au subliniat necesitatea de a trasa o linie de demarcare mai clară între grupurile siriene de opoziţie care sunt susţinute de Washington şi grupările teroriste care se folosesc de această acoperire şi asupra cărora armistiţiul nu se aplică.

Lavrov şi Kerry se vor întâlni vineri la Geneva, unde urmează să discute pe tema cooperării între Washington şi Moscova în ceea ce priveşte acţiunile antiteroriste desfăşurate în Siria.

Premierul turc Binali Yildirim: "Turcia nu va accepta o entitate kurdă în Siria"

Turcia nu va accepta crearea unei entităþi kurde pe teritoriul Siriei, iar integritatea teritorială a statului sirian trebuie menþinută, a declarat ieri prim-ministrul turc Binali Yildirim, citat de site-ul agenþiei Reuters, potrivit Mediafax.

În cadrul unei conferinþe de presă alături de vicepreºedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, Binali Yildirim a declarat că trebuie găsită o soluþie comună pentru a pune capăt crizei din Siria.

Acesta a afirmat, de asemenea, că statul turc nu va susþine crearea unei entităþi kurde în Siria ºi că trebuie menþinută o integritate teritorială a statului sirian.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb