De această dată nu voi pune în discuţie nici şantajul guvernului austriac, care ne-a obligat să vindem pe nimic Petromul către o societate de câteva ori mai mică, în schimbul acceptării României în UE, şi nici măcar maniera incalificabilă în care OMV a încălcat prevederile contractului de privatizare. Un motiv cât se poate de temeinic ca statul român să-şi ia Petromul înapoi. În schimb, mă voi referi la modul în care acest aparent contributor de vârf la bugetul României ne fură zilnic.
Înainte de privatizare, producţia Petrom era de 6 milioane de tone pe an. Unul dintre motivele invocate de cei care au susţinut şi au apărat această privatizare este că OMV, repet, o societate de câteva ori mai mică a unui stat, Austria, care nu produce nici măcar o tonă de petrol sau un metru cub de gaz, a fost capacitatea de a face investiţii, de a moderniza şi creşte producţia, astfel încât, în final, să ieşim şi unii şi alţii în câştig. Indiferent ce a raportat din această perspectivă OMV, un fapt este cât se poate de clar. Conform chiar statisticilor furnizate oficial de firma austriacă. Şi anume că producţia a scăzut de la 6 milioane de tone, la 4,7 milioane de tone. Oficial, deci, nu a crescut. Investiţiile, dacă s-au făcut, nu au dus la niciun progres. Redevenţele pe care le plăteşte OMV statului român sunt de 4%. Unele dintre cele mai mici în lume. În lume, nivelul redevenţelor pe petrol şi gaze se situeză între 16% şi 22%. Este firesc să ne punem câteva întrebări. Ele sunt de bun simţ.
De ce a scăzut producţia? În definitiv, OMV dispune de întreaga avere pe care a deţinut-o Petrom, atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate, unde de asemenea există zăcăminte exploatabile. Aceste zăcăminte nu au secat. Iar ţiţeul vine la pachet cu gazele de sondă, la care, pentru moment, nici măcar nu mă refer. Au dispărut pur şi simplu an de an milioane de tone de ţiţei? Sau acestea sunt, într-un fel sau altul, subtilizate?
O a doua întrebare cheie este următoarea: cum se face că din cele 4,7 milioane de tone, mai puţin cu 1,3 milioane decât înainte de privatizare, în ţară nu se prelucrează decât 1,8 milioane de tone la Rafinăria Brazi? Ce se întâmplă cu restul cantităţilor? Unde se topesc?
O altă întrebare este de natură politică. Ea ţine de politica ambiguă a Austriei, stat neutru, ne-membru NATO, în raport cu Federaţia Rusă. În centrul Vienei există unul dintre cele mai impozante monumente din Europa, care glorifică Uniunea Sovietică. Este un simbol şi atâta tot al unei axe care dăinuie, Viena-Moscova. Armata Română i-a scăpat pe austrieci - şi pentru asta ar trebui să ne fie recunoscători - de revoluţia bolşevică, dar nu a putut să-i scape şi de complicitatea lor cu Kremlinul. Pentru o societate de dimensiunile OMV, care a devenit un jucător semnificativ pe piaţa europeană, o minimă transparenţă este obligatorie. Sunt capabili şefii OMV sau este capabil cancelarul Karl Nehammer să ne explice cum se împarte în realitate acţionariatul acestei societăţi? Da sau nu? Este bine să ştim, cu atât mai mult cu cât una dintre condiţiile plasate pe sub masa de la Cotroceni în schimbul primirii noastre în spaţiul Schengen a fost nu numai coborârea redevenţelor şi sub pragul acela infim de 4%, ci şi acordul României de a renunţa la exercitarea dreptului de preemţiune, în condiţiile în care acţiuni OMV urmează să fie vândute unei terţe entităţi.
A fost invocat în aceste zile cu insistenţă, ca justificare pentru refuzul încrâncenat de a i se acorda României votul pentru intrarea în spaţiul Schengen, faptul că partidul din care face parte cancelarul, ÖVP, luptă împotriva migraţiei ilegale şi că, din această perspectivă, graniţele României ar fi mult prea permeabile. Evident că argumentul este cu totul şi cu totul fals, nedemonstrat şi neprobat în niciun fel, bazat, vezi Doamne, pe cercetarea unui număr de convorbiri telefonice purtate de cei care au solicitat azil, după ce au intrat ilegal în Austria. Atâta şcoală au şi austriecii, încât au înţeles, inclusiv membrii şi susţinătorii acestui partid care se clatină din toate balamalele, că România nu are nici măcar un metru de graniţă cu Austria. Prin urmare, dacă am fi ţinut musai că plantăm migranţi în această ţară, ar fi trebuit să-i teleportăm. Sau să-i trecem terestru, aerian ori naval prin state Schengen.
Cerbicia dovedită de acest cancelar şi dezaprobată, atenţie, şi de clasa politică din Austria, şi de Guvern, şi de toţi europarlamentarii propriului său partid, determină, iată, ca în România să se declanşeze o veritabilă mişcare pentru recuperarea de către statul român a Petromului. Dacă există suficientă voinţă politică, argumente există cu prisosinţă, chiar şi fără ca instituţiile în drept să mai facă cuvenitele săpături pentru a afla de ce a scăzut oficial producţia şi unde se volatilizează cea mai mare cantitate a ţiţeiului extras. E atât de simplu! Totul e să vrem.
1. Ridicol
(mesaj trimis de anonm în data de 12.12.2022, 10:24)
Din ce vagauna ai mai iesit vipera comunista?
Te aberezi la maxim
POti sa jumnp the hate austria bandwagon, dar tu un infect ramai!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 10:42)
Nu tantalaule. Are dreptate, nedetinand datele exacte . Este mult mai rau.
Daca se verifica balanta import export a Petrom , veti avea surprize uriase.
De la Propilena , la Hidrogen, motorina , pacura,,lichide de parbriz, uleiuri,ad blue , catalizatori, utilaje, tevi de foraj - extractie , masini etc.
Inclusiv taxa de management a fost ....
1.2. Bah (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Nume în data de 12.12.2022, 16:54)
Hai că m-ai provocat!!
Pe lângă faptul că te exprimi într-o limbă doar de tine știută, tu nu ai o opinie. Doar critici un articol cu avântul unui puști de maxim 16 ani.
Exprimă-ți opinia vis a vis de subiect, scrie cum vezi tu situația și ce ar trebui să facă această țară ca ființa ta să aibă o satisfacție și pe urmă te apuci de criticat.
Postarea mea este doar o reacție, nu îmi exprim încă opinia în legătură cu articolul.
Încă dezbat dacă "pun tunurile" sau mă așez la masă. :D
Laterz!!!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2022, 00:17)
Daca nivelul tau de gandire se exprima prin "jumnp the hate austria bandwagon", imi pierzi timpul degeaba aglomerand comentariile pe aici.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 10:37)
Evitați orice înseamnă austriac, e toxic. Fără BCR, fără Raiffeisen , fără OMV Petrom, fără zahăr de la agrana, fără Red Bull.
Evitați tot ce e austriac ACUM
3. Sunt intrebari corecte ,cu cifre publice !
(mesaj trimis de Un liberal în data de 12.12.2022, 10:49)
E ingrijorator ca ar fi posibil ca guvernantii sa fi semnat inca ceva care sa insemne pierderea definitiva a zacamintelor si terenurilor etc Petrom ! Deja la evaluarea facuta de un personaj a terenurilor statului anul acesta ,care trebuiau incluse de mult in capitalul social ,la acea evaluare a iesit o valoare anormal de mica : asta trebuie investigata .! De procuratura !OMV apoi a facut majorare cu cash tarziu toamna ,la care a chemat fonduri straine etc dar a exclus statul ! Astfel ca pozitia statului roman e la fel de slaba si au pierdut ce era parte din majorarea asta la al doile dividend . Absolut sigur ,in toamna asta ! M as bucura sa existe drept de preemtiune macar pt Romania ,pt ca ,OMV e in majoritate la Petrom printr o majorare de capital pe neasteptate si rapida ,cand statul nu avea bani ( poate fi si mai mult de atat ,evident ). Ca au cumparat 33% ,mult subevaluat si la ora aceea ,au tinut neaparat sa ia societatea intreaga desi economistii romani au prevenit politicul sa nu faca asta ,sa vanda pe bucati ,pe rand ! Iata ca acum ,OMV face separarea activelor de gaz in companie distincta si le transfera direct statului austriac ! Stire de azi de pe flux24.ro.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 11:35)
cum adica au facut majorare de capital social "unde au chemat pe unii da pe altii nu" toti actionarii au fost chemati, inclusiv eu am participat proportional cu actiunile ce le-am avut,i iar statul roman a participat la majorare cu acele terenuri astfel incat si-a mentinut cota de 20%. apoi omw vinde nu stiu ce active pe gratis. imposibil.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 11:29)
Interesante cifre...privind extractia, prelucrarea....
Imi pare ca pe spinarea Petromului traieste toata petrochimia austriaca recte rafinaria OMV Swechat /Vienna etc etc
Bine ar fi de si-ar exercita statul roman dreptul de preemptiune la preconizata vanzare a Petromului de catre OMV!
Si daca ar avea c.....guvernul roman ar creste redeventele la 22% fiindca austriecii nu au bagat nici un euro in prospectarea si punerea in functie a sondelor nici vechi nici noi!
4.1. DU-TE SI PRINDE PESTE , TOVARASE ROSCA !!!!!!!!!!! (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de STATY în data de 12.12.2022, 12:29)
CE '''''' UITA '''''' SA SPUNA AICI , TOVARASUL ROSCA ( ARE ALTSCHAIMERR , MAI RAU CA MINE !!!! ) , E CA , INAINTE SA APARA AUSTRIECII CEI ATAT DE TICALOSI , PETROMUL AVEA CA ANGAJATI VREO 60.000 - 70.000 DE OAMENI , 25 % DINTRE EI , CU ADEVARAT MUNCITORI , SI 75 % ''''''' BANDITI ''''''' !!!!!!!!!!! ADICA : LEPRE , LEPADATURI , JIGODII , OMULETI ADUSI POLITIC , FARA NICI O LEGATURA CU DOMENIUL RESPECTIV , SI CARE UMPLEAU BIROURILE DEGEABA , DAR MAI ALES : RETINETI : MULTE SI FOARTE MULTE ''''''' DAME DE COMPANIE !!!!!!! ''''''''; CE STITI VOI , CE SANT ALEA , DAME DE COMPANIE ........... STATI SA VA EXPLIC EU , CA TOVARASUL ROSCA E PREA TAMPIT , CA SA STIE CE SANT ALEA : FEMEI , DIN CALE - AFARA DE FRUMOASE , CARE UNA - DOUA SE STRECURAU PE SUB BIROURILE SEFILOR , SI AI FACEAU PE ACESTIA SA SE SIMTA CU ADEVARAT '''''' IN SANUL - LUI - AVRAAM !!!!!!!!! ''''''''. CU ALTE CUVINTE , SA-I FACA SA AJUNGA , PENTRU CATEVA CLIPE '''''' PE LUMEA CEALALTA '''''' !!!!!!!!! BINENTELES CA , TREBUIAU SA FIE SI PLATITE CU SALARII DE REGINE PENTRU PRESTATIILE LOR , TOT DIN BANII STATULUI , SE INTELEGE !!!!!!!!! DECI : S-A CAPUSAT IN MOD SALBATIC SI IN DISPERARE COMPANIA ASTA , DE-A LUNGUL ANILOR , SUB OBLADUIREA INTELEAPTA A STATULUI ROMAN , PANA CAND , LA UN MOMENT DAT ( MA AUZI , TOVARASE ROSCA ???? ) , PETROM A AJUNS LA 1 PAS DE FALIMENT !!!!!!!!!!!! BINE CA , AU APARUT AUSTRIECII , LA UN MOMENT DAT , CA AFARA DE EI , NU ERA NIMENEA IDIOT , CA SA BAGE MUNTI DE BANI , INTR-O RUINA COMUNISTA DE TIP CEAUSIST !!!!!!!!!!!!!! NICI DRACUL !!!!!!!!!! CE-AU FACUT HERMUNDURII SI MARCOMANII , CEI ATAT DE HULITI ACUMA , IN ROMANIA ?????????? AU OFERIT UN PRET DE 0.2536 LEI VECHI , PENTRU 51 S-AU 53 % , NU MAI STIU SIGUR , UNDEVA PE ACOLO , SI AU COMPARAT PE O GRAMADA DE BANI '''''' GAURA ASTA NEAGRA , NUMITA PETROM ''''' !!!!!! CU BANII LOR , AU FACUT TOTUL , IN CONTINUARE : LE-AU OFERIT ALT MUNTE DE BANI , SUB DENUMIREA DE SALARII COMPENSATORII , LIGHIOANELOR , LIPITORILOR SI PADUCHILOR DE CARE COLCAIAU BIROURILE , CA SA PLECE , SA SCAPE DE EI , ODATA PENTRU TOTDEAUNA , PANA CAND LA UN MOMENT DAT , NUMARUL LOR , A AJUNS SUB 30.000 DE OAMENI , CARE AU INCEPUT SA LUCREZE CU ADEVARAT , IN FOLOSUL COMPANIEI !!!!!!!!!!!!!!! DACA NU ERAU MARCOMANII BARBARI , TOVARASE ROSCA SI RAMANEAU IN CONTINUARE , DACII DUMITALE CEI LIBERI , MAI EXISTA ACUMA PETROMUL ?????????? ERA DE MULT LACATUL PUS , SI VENEAU POPII CU COLIVE SI COLACI , SA-I CANTE PROHODUL !!!!!!!!!!!!!!!!! ASA CA , TACI .................... DU-TE LA PESTE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
4.2. Tare (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Nume în data de 12.12.2022, 17:11)
Bună reacție. Îmi place!
Mă dezgustă partea cu fetele care se băgau pe sub birou, nu știu despre ce vorbești.
Ce mă face să-ți scriu ( pentru prima oară) este o dilemă. În proporție de 85% se pare că nu cunoști gramatica limbii române, dar pe acest subiect mă surprinzi. Sunt în dilemă.
Nu știu dacă să te mai apreciez ca păreri sau nu...
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 12:59)
Singurul aspect care merita discutie este pretul de vanzare catre OMV, a fost evident mult prea mic. In rest, povesti de adormit copii care vor sa creada in ele.
Rezervele de petrol au scazut si scad in continuare, pe cale naturala, de aceea scade si productia. La fel se intampla si cu rezervele de gaze, in ultimii 10 ani s-au descoperit doar 2 zacaminte importante - cel din MN si cel de la Pungesti, al Romgaz.
SNP a avut si are buget de investitii anual de ~1 mld EUR. Arpechim a fost inchisa pentru ca nu era rentabila, punct. Petrom era o gaura neagra inainte de privatizare, avand in anii buni profituri modice iar in cei mai putin buni pierderi considerabile.
Redeventele alea mici, daca ar creste, s-ar regasi in preturile catre consumatori si ar fi inca un bun prilej pentru comunisti sa tipe ca "ne calaresc strainii". Vreau sa vad si eu contractul de privatizare al Petrom pe care il mentioneaza atat de des jurnalistii, nu cred ca l-a vazut nici unul pana acum.
Nici eu nu sunt fericit cu decizia Austriei de a uza in mod neamical si nedrept de veto in JAI, dar tendintele de mistificare a faptelor ma revolta. Plecand de la premisa bunei-credinte, in care sincer nu cred, autorul trebuia sa faca o munca de documentare inainte de a relua legendele urbane care au umplut mass-media locala in ultimii ani.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 15:19)
minciunile tale inseamna documentare ?
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 18:08)
"minciunile" mele sunt usor de verificat: cauta pe site-ul ANRE si vezi evolutia zacamintelor de petrol si gaze, foloseste google si vezi cate zacaminte de gaze au fost descoperite in ultimii zece ani, citeste rapoartele financiare ale SNP si vezi in sectiunea de cash-flow cat au avut investitii, vezi tot din rapoartele lor ce performante financiare au avut inainte de privatizare, fa un efort si gandeste care ar fi efectul cresterii redeventelor (element de cost pentru producator) asupra pretului de vanzare.
si dupa ce ai facut toate cele de mai sus, da-ti 2 palme si repeta de 20 de ori "Iarta-ma Doamne, ca sunt prost"
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 19:25)
erata redevente mari
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 14:20)
Daca ar vrea, dupa exemplus statului francez, statul roman ar putea face nationalizarea Petrom. Dar:
- ar avea bani ?
- dupa privatizare nu ne-am trezi iar cu gaura neagra Petrom de dinainte de vinzarea cate OMV ?
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 20:25)
Dacă guvernul vrea poate sa aducă înapoi petromul cu despăgubiri din partea omv dar au dat atât de multă șpagă politicienilor care s-au perindat la guvern de la Anastase încoace încât dacă scot caietul de datorii rămânem fără 70%dintre guvernanți deci e imposibila naționalizarea. PS știu ce vb????
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2022, 00:24)
nationalizare fara compensatii
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 14:23)
Nu cred ca votul Austriei ar trebui sa ne orbeasca intr-atat incat sa improscam cu noroi Petrom sau BCR. E adevarat, Petrom are o strategie de reducere a productiei de petrol, dar se incadreaza in trendul general european, de inlocuire a combustibililor fosili cu energie verde. Strategia Petrom pana in 2030 prevede investitii de 11 mld. euro, din care, 3,7 mld. euro in energie verde. Astfel, modelul de afaceri al companiei se va transforma, crescand productia de energie verde in detrimentul productiei de petrol.
7.1. Eronat (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Keynes în data de 12.12.2022, 17:24)
Energia verde e o farsă, ca parte a Marii Resetări, de fapt ca o (sub)componentă a climatismului
Petrom a fost cedat pe nimic unei psudo puteri, agenția Vaticanului, ,imperiul de est" (prin raportare la cel de vest-Germania) de către gu-wernerul Năstase 7 case și ar trebui (re)naționalizat, fiind un activ de siguranță națională, așa cum procedează orice țară civilizată cu activele strategice din domeniul energiei. Dar, noi fiind un bantustan khazarizat, o subcolonie cocotieră (bananieră pentru cei mai sensibili), este clar că nu ne vom urmări interesul național. Restul e doar o gargară naționalistă, cu voie de la servicii, via Werner.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 15:16)
Se incearca sa se dea vina pe Austria , de parca Austria a venit noaptea si a bagat petrom in sac si a plecat cu el . noi I l-am dat cu doua maini si lemnul tot asa ,nu s-a facut nimic sa fie oprit jaful .alta manipulare este ca statul este prost administrator si bla , bla , dar statul austriac de ce este bun administrator ? sau de ce institutiile abilitate au permis sa fie capusat petrom si practic sa fie adus cu buna stiinta in faliment ca sa poata fi vandut pe nimic , ca asa sintem noi milostivi . unii zic ca pe comisioane grase .
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 17:07)
Corect, ei au oferit si noi am dat, daca nu putem gestiona mai bine sa inovam, asta e.
Si spaga cine a luat, politicienii romani, care cica vor binele tarii, tradatori de tara,
Vorba romanului, cat ii e, atata e.
9. fără titlu
(mesaj trimis de ferencz în data de 12.12.2022, 17:45)
Si Rompetrolul ? Sau momentan austriecii sunt mai interesanti ?
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 18:10)
Toată lumea se plânge ca austriecii ne jefuiesc, dar parca a stat cineva cu pistolul la tâmplă ca sa vindem. Am vândut și vindem in continuare țară pe nimic, vezi mai in prezent am vândut Mintia. Deodată toți am devenit patrioți. Dar persoanele care deobicei fac vacantele si cumpărăturile afară, oare nu scot banii cu sacii din Romania? Când se accesează un credit de orice fel, atunci toți ne orientam către cea mai buna oferta pentru noi, atunci uitam de patriotism. Să nu uităm vremurile când băncile erau iefuite, falimentate. Ne place, nu ne place majoritatea oameniilor din romania sunt needucatati ( cu mine in frunte) și ușor coruptibili. Ca sa fie (mai) bine, toți trebuie sa facem cate un pas inainte. Și acum sa vina comentariile negative.
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 19:15)
Din scrisoarea D-lui Bode:
"Vă scriu însă, din păcate, pentru a-mi exprima profunda indignare față de votul dumneavoastră din Consiliul JAI, împotriva aderării României la spațiul Schengen, asta după ce pe 23 noiembrie la Viena, în prezența colegilor noștri, îmi dădeați asigurări că sunteți „un prieten al României”, iar poziția dumneavoastră „nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem nefuncțional care nu trebuie extins cu niciun stat”.
Din 23 Noiembrie !
12. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2022, 19:26)
Poate ca pusul de "ciumpa" in posturi inalte in stat i-au servit lui KWI sa aiba toate fraiele puterii in mina, doar ca asta s-a dovedit catastrofa pt extern.