Cumpărăturile s-au mutat pe online

A.B.
Comunicate de presă / 30 iulie 2020

Arthur Rădulescu, fondator ShopMania Net, care administrează MerchantPro

Arthur Rădulescu, fondator ShopMania Net, care administrează MerchantPro

Numărul comenzilor efectuate la magazinele online de pe MerchantPro, platformă locală SaaS de eCommerce, a crescut cu 44% în primele şase luni ale anului, în timp ce valoarea comenzilor a crescut cu 62% în acelaşi interval de referinţă. Dinamica din starea de urgenţă s-a menţinut şi, mai mult decât atât, a continuat trendul ascendent, semn că schimbarea de comportament a retailerilor şi clienţilor este mult mai profundă, iar migrarea spre achiziţiile online este o măsură luată pe termen lung, potrivit unui comunicat de presă.

La nivelul celor aproximativ 1.500 de magazine din România active pe platforma MerchantPro, numărul tranzacţiilor a crescut în luna iunie cu aproximativ 50% faţă de perioada similară din 2019.

Din perspectiva valorică, dinamica este mult mai mare, creşterea înregistrată fiind de 95% faţă de iunie 2019. Se remarcă o dinamică specială şi în evoluţia cifrelor de la săptămână la săptămână, în perioada 15-21 iunie creşterea fiind de 182% faţă de perioada similară a anului trecut.

Arthur Rădulescu, fondator ShopMania Net, care administrează MerchantPro, a declarat: "Am urmărit cu atenţie evoluţia de la săptămână la săptămână începând cu luna martie, iar tendinţa generată de pandemie a devenit noua normalitate: cumpărăturile online nu mai sunt un comportament forţat de context, ci adoptat de un segment tot mai mare de clienţi. Cifrele arată o schimbare profundă şi o migrare pe termen lung către online, atât din partea clienţilor - comportament reflectat de numărul şi valoarea comenzilor, cât şi din partea retailerilor - numărul magazinelor noi de pe platformă fiind într-o creştere permanentă"

De asemenea, pe întregul interval ianuarie - iunie 2020 se observă o creştere de 44% în numărul comenzilor, respectiv de 62% în valoarea acestora, faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, valoarea medie pe comandă a crescut cu 12% în intervalul menţionat.

"Funcţionalităţile pe care le-am introdus, în special cele orientate către administrarea vânzărilor multi-channel, integrarea cu eMAG Marketplace şi modulele de management multi-warehouse, au avut un impact pozitiv semnificativ la nivelul interesului retailerilor offline in ceea ce priveste platforma MerchantPro, dar şi în rândul clienţilor mai vechi care au avut nevoie de suport pentru dezvoltarea businessului în noile condiţii de piaţă", a mai declarat Arthur Rădulescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb