Curtea de Apel: Pogea nu avea nicio bază legală pentru neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 22 iulie 2009

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) susţin că ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, nu avea nicio bază legală pentru a refuza punerea în executare a deciziei instanţei privind plata salariilor către angajaţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­tiţie (ÎCCJ).

Potrivit Agerpres, CAB a dat publicităţii, ieri, motivele pentru care a hotărât amendarea lui Gheorghe Pogea pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în legătură cu neplata sporurilor către magistraţii ÎCCJ.

"În altă ordine de idei, trebuie observat că refuzul de executare a hotărârii judecătoreşti, până la ultimele ei consecinţe, nu îşi are suportul nici în prevederile OUG nr. 71/2009, întrucât acest act normativ se referă la executarea silită, potrivit dreptului comun, a creanţelor certe, lichide şi exigibile, deoarece numai astfel de creanţe pot fi executate", se arată în motivarea deciziei.

Instanţa susţine că refuzul ministrului Finanţelor de a deschide creditele bugetate în vederea plăţii salariilor personalului ÎCCJ, bazat pe prevederile OUG nr. 71/2009, "încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii normelor cu putere de lege, precum şi dreptul personalului ÎCCJ la plata salariului cuvenit pe luna iunie 2009, cu toate componentele sale individualizate în carnetele de muncă şi actele de stabilire a drepturilor băneşti".

Pe 16 iulie, magistraţii CAB au decis amendarea ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, cu 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere a plăţii sporului de 50% către personalul ÎCCJ, pentru neexecutarea sentinţei CAB privind plata acestui spor.

CAB a hotărât ca amenda să fie plătită începând cu 9 iulie, data la care această instanţă a decis ca Ministerul Finanţelor să plătească sporul de stres de 50% către ÎCCJ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mafia justitiei,Daca as avea o putere v-asi pune la zid ca pe Ceausescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb