Curtea Supremă a SUA a blocat două acţiuni judiciare împotriva lui Donald Trump

J.P.
Internaţional / 26 ianuarie 2021

Curtea Supremă a SUA a blocat două acţiuni judiciare împotriva lui Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite a ordonat luni încetarea a două proceduri judiciare împotriva fostului preşedinte Donald Trump, iniţiate conform unei prevederi constituţionale care îi interzice şefului statului să accepte venituri de origine străină dacă nu sunt aprobate de Congres, scrie Agerpres.

Conform deciziei luate de Curtea Supremă, cele două procese care fac în special referire la hotelul lui Trump din Washington vor fi sistate de instanţele care le aprobaseră.

În unul din dosare, reclamanţii - procuratura din Districtul Columbia şi un grup de monitorizare a politicienilor - ceruseră Curţii să respingă apelurile fostului lider de la Casa Albă, pe motiv că litigiul va dispărea odată cu încheierea mandatului prezidenţial. Curtea Supremă a luat decizia închiderii dosarelor fără a mai audia apelurile lui Trump.

În 2016, la scurt timp după alegerile prezidenţiale, un grup non profit, alături de un proprietar de hotel şi un lanţ de restaurante au susţinut că Trump s-a expus, prin refuzul de a renunţa la afacerile din domeniul hotelier, la primirea de foloase din partea unor oficiali străini care doreau unele favoruri.

Reclamanţii au susţinut că au pierdut din acest motiv clienţi în favoarea stabilimentelor lui Trump, în speţă a hotelului Trump International din Washington, situat în apropiere de Casa Albă.

Un alt proces similar, intentat de statul Maryland şi de Districtul Columbia - unde se află capitala SUA, oraşul Washington - a primit undă verde anul trecut de la Al Patrulea Circuit de Curţi de Apel, cu sediul în Richmond, statul Virginia.

Totodată, mai mulţi democraţi au intentat un al treilea proces împotriva lui Trump, care s-a încheiat însă prin respingerea de către Curtea Supremă a audierii apelului împotriva deciziei prin care o instanţă inferioară stabilise că reclamanţii nu au o calitate procesuală valabilă.

Un alt proces care îl vizează pe Trump este cel intentat de Camera Reprezentanţilor, prin care fostul preşedinte este acuzat de incitarea susţinătorilor săi la violenţele din data de 6 ianuarie, de la Congresul SUA.

De asemenea, la nivel federal au loc şi demersuri judiciare pentru elucidarea plăţilor făcute în 2016 către două presupuse amante ale fostului preşedinte, pentru a le convinge să nu facă dezvăluiri despre relaţiile lor cu Trump. Faptele respective ar putea constitui încălcări ale legii privind finanţarea campaniilor electorale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb