Dacia Logan aniversează zece ani de la lansare

E.D.
Comunicate de presă / 2 iunie 2014

Renault România aniversează astăzi zece ani de la lansarea modelului Dacia Logan, ce a avut loc în 2004, la la Palatul Parlamentului, în cadrul unui eveniment pentru presă şi personalităţi din spaţiul public, informează pagina oficială a companiei.

Unul dintre vehiculele prezentate la lansarea din România din 2 iunie 2004 a fost prezentat jurnaliştilor români şi străini care au vizitat Centrul Tehnic de la Titu, în săptămâna 19-23 mai 2014, cu ocazia acţiunii "Dacia Tour".

Acest circuit prin toate entităţile grupului Renault în România a fost propus jurnaliştilor din ţara noastră, dar şi colegilor lor de breaslă din Algeria, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Elveţia, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Maroc, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia pentru a vedea cum a evoluat prezenţa Renault în ţara de origine a mărcii Dacia.

Jurnaliştii au putut atât să analizeze comparativ Logan berlină fază 1 şi noua Dacia Logan, într-o expoziţie de gamă, cât şi să ruleze cu cele două modele pe pistele de Titu, pentru a constata ce îmbunătăţiri au fost aduse la nivelul prestaţiilor pentru client pe noul model sedan al gamei Dacia.

De la lansarea modelului Logan, în 2004, marca Dacia a vândut peste 2,7 milioane de vehicule în Europa şi în bazinul mediteranean.

Dacia este marca auto simbol a României, brandul cu care se identifică ideea de maşină românească. Lider autoritar al pieţei auto din România (cu o cotă de peste 30%), Dacia este, în acelaşi timp, un succes internaţional, modelele sale fiind comercializate în 42 de ţări de pe patru continente.

Gama Dacia cuprinde în prezent opt modele (Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Dokker, Dokker VAN, Lodgy şi Duster).

Dacia are cea mai extinsă şi densă reţea din România. La începutul anului 2014, aceasta cuprindea 80 de showroom-uri şi 105 ateliere service.

În prezent, reţeaua comercială Dacia se află în plin proces de modernizare, vizând atât adoptarea unor standarde noi de prezentare, cât şi a unor servicii şi prestaţii adaptate aşteptărilor clienţilor. Noua identitate a reţelei Dacia va fi adoptată, treptat, în toate ţările de comercializare ale mărcii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb