Dacian Cioloş s-a întâlnit cu partidele politice

I.D.
Politică / 11 noiembrie 2015

Dacian Cioloş s-a întâlnit cu partidele politice

Actualizare 22:15 Dragnea: "Cioloş ne-a spus că joi se va concentra pe lista de miniştri, PSD nu face propuneri"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat în această seară că premierul desemnat, Dacian Cioloş, le-a transmis social-democraţilor că joi se va concentra pe finalizarea listei de miniştri a Cabinetului său, urmând ca până la finalul săptămânii să aibă gata şi programul de guvernare, transmit surse din presă.

"Mi-a spus la plecare că se va concentra mâine pe finalizarea listei Cabinetului şi într-o zi, două, să finalizeze şi programul de Guvernare", a afirmat Dragnea, adăugând că, în urma discuţiilor, speră ca marţi seara să poată fi votat noul Cabinet şi, eventual, să depună şi jurământul în aceeaşi seară, dacă va primi votul de încredere al Parlamentului.

Liviu Dragnea a precizat că, în discuţiile cu Dacian Cioloş, nu s-a ridicat şi problema numelor cu care va veni premierul desemnat şi nu a existat niciun fel de negociere asupra funcţiilor politice. "PSD nu a făcut şi nu va face nicio propunere în Cabinet sau de secretari de stat", a spus liderul PSD.

Dragnea a afirmat însă că i-a sugerat lui Dacian Cioloş să nu schimbe structura Guvernului, având în vedere că acest lucru ar însemna o perioadă de "reorganizare" care ar putea dura foarte mult, iar acest lucru nu este indicat având în vedere că acest Cabinet ar urma să rămână în funcţie doar un an de zile.

Preşedintele PSD i-a transmis lui Dacian Cioloş că social-democraţii vor lua o decizie privind susţinerea noului guvern într-o şedinţă a CExN care va avea loc duminică, după ce vor vedea programul de guvernare şi lista de miniştri.

Dragnea a declarat că, în discuţiile avute la sediul PSD, i-a cerut lui Dacian Cioloş să nu facă "epurări" în aparatul de stat şi să nu se folosească "procedura bine ştiută, folosită de către ei în perioadele în care au fost la guvernare, să schimbe tot, cu posibilitatea de a paraliza sistemul".

"Dacian Cioloş mi-a spus că nu intenţionează, dacă va fi votat Guvernul pe care îl va prezenta, să înceapă o acţiune brutală de schimbare a administraţiei. (...) Se pare că va avea o atitudine corectă, normală", a adăugat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a menţionat că i-a prezentat lui Cioloş un pachet de obiective, de care speră că premierul desemnat va ţine cont, acesta fiind de altfel şi un criteriu pentru susţinerea guvernului. Dragnea a precizat astfel că aşteaptă lista de miniştri şi programul de guvernare, un alt factor important pentru susţinerea Cabientului fiind şi prestaţia miniştrilor din cadrul audierilor din Parlament.

"I-am spus premierului desemnat că colegii noştri de la partid, din Parlament, vor avea o atitudine corectă în comisii, dar vor fi foarte atenţi la prestaţia fiecărui ministru. Vor pune întrebări decente, dar l-am rugat să le spună membrilor Cabinetului să ia foarte în serios audierile de la comisie. (...) Se vorbeşte despre un guvern format din experţi, că aşa cum s-a decis la Cotroceni. Asta înseamnă că un ministru dacă este considerat expert trebuie să dovedească în primul rând în comisie", a mai afirmat Dragnea la finalul întâlnirii cu Cioloş.

(S.A.)

-------------

Actualizare 21:54 UDMR îl acceptă în noul guvern pe Sorin Cîmpeanu, însă nu şi pe Bogdan Aurescu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat în această seară, după întâlnirea cu premierul desemnat Dacian Cioloş, că îl acceptă în noul cabinet pe premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, însă nu şi pe ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, transmit surse din presă.

Întrebat dacă îl va accepta pe lista de miniştri pe premierul interimar Sorin Cîmpeanu, Kelemen Hunor a spus: "Da, n-avem nimic împotrivă. Cel puţin de când este în cabinet a avut o deschidere, o înţelegere pentru toate problemele din educaţie. În acest moment n-aş putea reproşa absolut nimic".

Referitor la Bogdan Aurescu, preşedintele UDMR a spus că nu poate fi numit tehnocrat pentru că a candidat pe listele PSD.

"El a candidat pe listele PSD-ului la alegeri. Poate nu a plătit cotizaţia la zi, dar să spuneţi despre Bogdan Aurescu că este tehnocrat, este o exagerare. Puteţi să spuneţi că este un diplomat bun, că este un ministru de Externe, din punctul dumneavoastră de vedere, acceptabil, dar să spuneţi că este tehnocrat, e cam exagerat", a declarat Kelemen Hunor.

(S.A.)

------------

Actualizare 20:13 Kelemen Hunor: "UDMR poate susţine Cabinetul Cioloş, dar se va pronunţa după ce va vedea miniştrii propuşi"

Parlamentarii UDMR pot susţine, în principiu, în Parlament Cabinetul Cioloş, dar decizia va fi luată după ce vor afla lista miniştrilor propuşi şi care trebuie corespundă profilului tehnocrat, a declarat astăzi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, după întâlnirea cu premierul desemnat, potrivit unor surse din presă.

"Suntem interesaţi să vedem cum va arăta Guvernul, structura Guvernului şi cum va arăta lista miniştrilor, cu ce miniştri va veni domnul Cioloş. Noi considerăm că oameni care au fost în partide politice, dacă vorbim de Guvern tehnocrat, nu trebuie să fie în Cabinet. Acum nu contează, nu asta este important, dacă au carnet de partid şi au plătit cotizaţiile la zi sau nu, ci alte lucruri sunt importante, fiindcă poţi să nu ai carnet de partid şi să nu plăteşti cotizaţia la zi, dar lumea ştie foarte clar că aparţii de un anumit partid cu tot sufletul şi cu toată fiinţa ta. Deci noi considerăm că, dacă se vorbeşte despre un Guvern tehnocrat, ceea ce noi am susţinut şi trebuie să aibă mână liberă premierul desemnat de a forma Guvernul, atunci într-adevăr avem nevoie de oameni care mai târziu nu vor avea parti-pris-uri într-o anumită zonă", a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, UDMR nu va propune niciun ministru în Cabinetul Cioloş. El a precizat că nu s-a discutat despre secretarii de stat.

"Noi nu vom propune, nu vom sugera, nu vom recomanda pe nimeni pentru acest Cabinet, vom respecta ceea ce va alege premierul desemnat. În funcţie de programul de guvernare pentru un an de zile, în funcţie de lista de miniştri vom stabili, poate săptămâna viitoare, când, vom vedea, luni, marţi, când va veni în Parlament, vom stabili ce susţinere vom acorda acestui Guvern. Eu sunt convins că va avea susţinerea grupurilor parlamentare, grupurilor politice, fiindcă dincolo de învestitură, dincolo de buget, urmează o perioadă destul de dificilă, un an electoral cu două rânduri de alegeri şi nu poţi să stai un an de zile să administrezi doar treburile curente. Pentru orice altă iniţiativă, pentru orice altă schimbare, şi cea mai mică schimbare, e nevoie de sprijin parlamentar", a punctat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor consideră că trebuie făcută reforma în administraţia centrală, iar minoritatea maghiară "trebuie să ştie că poate să aibă încredere" în aceasta.

(S.A.)

------------

Actualizare 19:42 Daniel Constantin: "Legea bugetului, primul test major al noului Guvern"

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin consideră că primul test major cu care se va confrunta viitorul Executiv este reprezentat de legea bugetului, pentru care va trebui să întrunească, din punct de vedere politic, o majoritate, transmit surse din presă.

"Probabil că Guvernul acesta va întruni numărul necesar de voturi, dar problema se pune după aceea şi primul test major pe care îl va avea noul Guvern va fi legat de legea bugetului, atunci când va trebui să întrunească, din punct de vedere politic, o majoritate. Opţiunea pe care o va avea ALDE şi care va fi pronunţată după ce vom vedea programul politic, după ce vom vedea programul de guvernare şi componenţa noului Cabinet, dar din punct de vedere personal, cu toţii n-am avut niciun fel de obiecţii faţă de persoana prim-ministrului desemnat", a afirmat Daniel Constantin la finalul întrevederii dintre reprezentanţii ALDE şi premierul desemnat, Dacian Cioloş.

Constantin a subliniat, totodată, că Dacian Cioloş este un specialist în domeniul Agriculturii.

"Din punct de vedere al Agriculturii, cred că este foarte bine să avem un prim-ministru care este un specialist, a fost ministru al Agriculturii, şi cred că lucrurile, din acest punct de vedere, vor merge bine. Cu toţii am lucrat cu domnul Cioloş şi nu avem niciun fel de obiecţie. Problema se va pune faţă de ceea ce se va întâmpla cu componenţa Guvernului, acolo unde opţiunea majoritară în ALDE a fost să fie un Guvern politic, tocmai pentru a nu avea acele piedici, după momentul învestirii", a mai declarat copreşedintele ALDE.

(S.A.)

-----------

Actualizare 19:20 PND: "Desemnarea lui Cioloş, o palmă dată suveranităţii României"

Partidul Noua Dreaptă consideră că desemnarea lui Dacian Cioloş în funcţia de prim ministru reprezintă "o palmă dată suveranităţii şi independenţei României", potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

"Fosta sa calitate de comisar european, poziţie din care a servit, cu prioritate, interesele agricole ale Franţei şi Germaniei, dar mai ales calitatea sa actuală de consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker - acelaşi eurocrat care ne ameninţa cu tăierea fondurilor europene dacă nu primim de bună voie imigranţi! -, ridică un semn serios de întrebare asupra loialităţii domnului Cioloş faţă de Statul Român", se arată în comunicatul PND.

Partidul precizează că neîncrederea în premierul desemnat este sporită şi de apartenenţa acestuia la organizaţia "Friends of Europe", un ONG de tip "think tank" al cărui sponsor principal este miliardarul George Soroş şi al cărui preşedinte este Étienne Davignon, fost preşedinte al Grupului Bilderberg şi actualmente membru în consiliul de Conducere al aceluiaşi Grup Bilderberg. "Afiliarea domnului Cioloş la acestă organizaţie suprastatală ne îndreptăţeşte să afirmăm că este doar o interfaţă prin care UE şi FMI vor să-şi impună interesele economice şi politice în detrimentul românilor", susţine PND.

(S.A.)

-------------

Actualizare 19:03 Tăriceanu: "Nu am luat o decizie în legătură cu votul de învestire a Cabinetului Cioloş"

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, după discuţia cu premierul desemnat, că ALDE va lua o decizie în legătură cu votul pentru învestiture după prezentarea programului şi a echipei guvernamentale, precizând că i-a transmis lui Cioloş o listă de priorităţi, transmit surse din presă.

"Nu vom putea să luăm o decizie cu privire la modul în care ALDE va vota la votul de învestitură decât după ce domnia sa (Dacian Cioloş, n.r.) va prezenta programul de guvernare şi echipa, componenţa guvernului. Atunci vom organiza o discuţie în cadrul forului de conducere statutar al ALDE şi ne vom putea pronunţa. Până atunci nu pot să vă dau alte amănunte, important este de subliniat un lucru, că în discuţia pe care am avut-o, am făcut o discuţie foarte aplicată şi am prezentat domniei sale o listă de chestiuni economice, cu precădere, şi politice pe care dorim să le aibă în vedere şi care reprezintă o premisă pentru a putea lua în calcul un sprijin eventual la votul de învestitură", a afirmat Tăriceanu, la finalul discuţiei cu premierul desemnat, pe care a calificat-o drept "foarte bună".

Co-preşedintele ALDE a explicat că măsurile economice prezentate lui Dacian Cioloş sunt aceleaşi pe care partidul său le-a promovat, referitoare la reducerea fiscalităţii sau la elaborarea unor legi cum ar fi legea lobby-ului. Referitor la măsurile politicie, Tăriceanu a preferat să fie "discret", precizând însă este vorba de modul ţn care viitorul guvern se va raporta la grupurile parlamentare.

Tăriceanu a precizat că în cadrul discuţiilor ALDE nu a recomandat niciun nume pentru cabinetul lui Cioloş. Co-preşedintele ALDE a mai spus că "probabil" guvernul viitor se va menţine pe actuala structură, ca acelaşi număr de ministere. "Domnia sa ne-a prezentat în linii mari, dar cu răbdare şi cuprinzând lucrurile cele mai importante, direcţiile de acţiune ale viitorului guvern, modul în care vrea să-şi conducă acţiunea de prim-ministru şi a guvernului, câteva chestiuni legate de viitoarea structură a executivului, lucruri foarte importante pentru noi, ca să începem să e facem o idee mai clară de ceea ce intenţionează în viitor", a mai afirmat Tăriceanu.

(S.A.)

-----------

Actualizare 17:48 UNPR îl va sprijini pe Dacian Cioloş în Parlament

Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că va susţine în Parlament premierul desemnat şi Cabinetul propus de acesta.

"UNPR şi-a reafirmat susţinerea pentru preşedintele României pe toate proiectele din domeniul securităţii naţionale. Gabriel Oprea a subliniat faptul că România are nevoie de stabilitate, iar UNPR a înţeles care sunt aşteptările românilor. Uniunea Naţională pentru Progresul României va susţine în Parlament premierul desemnat şi Cabinetul propus de acesta", se arată în comunicatul remis de UNPR, după întâlnirea pe care liderii progresişti au avut-o cu premierul desemnat Dacian Cioloş pe tema formării noului Guvern.

Potrivit sursei citate, Gabriel Oprea l-a asigurat pe premierul desemnat Dacian Cioloş că UNPR va sprijini noul Executiv atât la votul de învestitură, cât şi pentru promovarea în Parlament a proiectelor guvernamentale importante pentru România.

La întâlnirea cu premierul desemnat au participat, alături de preşedintele UNPR Gabriel Oprea, secretarul general Neculai Onţanu, secretarul general adjunct Ion Toma şi vicepreşedinţii Valeriu Steriu şi Eugen Nicolicea.

(S.A.)

-----------

Tăriceanu: "Dacian Cioloş ar putea prezenta lunea viitoare echipa şi programul de guvernare"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că premierul desemnat, Dacian Cioloş, ar putea prezenta lunea viitoare Parlamentului echipa şi programul de guvernare, potrivit unui comunicat de presă al grupului ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat: "Probabil că, la acest moment, nici echipa de guvernare nu este conturată şi nici programul. Din ce ştiu, din ce am discutat cu preşedintele Iohannis, premierul urmează, luni, să prezinte în Parlament programul şi echipa ministerială, urmând ca luni şi marţi să fie audierile şi marţi spre seară să urmeze votul de învestitură".

Preşedintele Senatului a adăugat că ALDE îşi va exprima poziţia faţă de un nou Cabinet conturat în jurul lui Dacian Cioloş, după ce acesta îşi va prezenta viziunea guvernamentală şi programul.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că: "Cel mai corect este, întâi, să-i dăm posibilitatea premierul să îşi prezinte intenţiile, liniile directoare de acţiune. După aceea, vom analiza împreună cu colegii mei din conducerea ALDE şi ne vom putea preciza care ne este poziţia".

El a mai spus că i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis anumite principii de guvernare promovate de către ALDE, adăugând că acestea vor fi, cel mai probabil, discutate şi cu premierul desemnat în timpul întrevederii de miercuri.

Copreşedintele ALDE a subliniat: "Le-am prezentat (principiile ALDE - n.r.) şi domnului Iohannis. O să avem, probabil, ocazia să discutăm şi cu primul-ministru desemnat şi e un lung proces de consultări. Întâlnirea de azi (miercuri - n.r.), care nu este nici prima, nici ultima, aşa ar trebui să fie firesc. Procesul de naştere a unui Guvern nu este chiar o operaţiune cât ai bate din palme".

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte al ALDE, a anunţat că urmează să aibă, miercuri, la ora 16,30, o întâlnire cu premierul desemnat Dacian Cioloş.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. .... "Desemnarea lui Cioloş, o palmă dată suveranităţii României"

    O palma data cu dreapta sau cu stanga? daca ar fi asa , ar insemna ca presedintele, desemnandu-l, este un tradator de tara? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb