DAN SUCIU, DESPRE INFLAŢIE: ''70% din pondere vine din preţul la energie''

G.U.
Macroeconomie / 14 ianuarie 2022

''70% din pondere vine din preţul la energie''

Inflaţia este determinată în mare parte, respectiv 70%, de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, iar Banca Naţională a României încearcă prin deciziile de politică monetară să ancoreze aşteptările, a explicat, astăzi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Din păcate preţurile la energie au continuat să crească şi în luna decembrie a anului trecut deşi speram cu toţii să se simtă mai consistent plafonarea. Vedem că indicii de creştere sunt în continuare mari pentru energie şi gaze şi cum în indicele total al inflaţiei, de 8,2%, 70% din pondere vine din preţul la energie. La o pondere aşa de mare politica monetară a băncii centrale are un impact redus. Deci dacă observăm restul indicelui, ce rămâne din 70%, suntem cumva într-un anumit control. Importat este ca prin deciziile de politică monetară să putem ancora aşteptările şi menţinem această creştere relativă a preţurilor pe cealaltă componentă. Şi aşteptăm să vedem alte măsuri care pot influenţa preţurile la energie", a declarat Dan Suciu.

Acesta a spus că deja se văd efectele de runda a doua ale creşterii preţurilor la energie şi BNR încearcă să le tempereze, notează sursa citată.

Întrebat cum ar răspunde BNR celor care ar putea spune că instituţia a ratat ţinta de inflaţie, el a precizat că situaţia nu este una specifică României, iar creşterea nu putea fi temperată prin instrumentele de care dispune banca centrală.

"Toate băncile centrale din lume au ratat ţintele de inflaţie în contextul în care preţul la energie a crescut. Nu ştiu dacă există bănci centrale care au păstrat vreo ţintă. Avem o creştere a inflaţiei care vine din exterior asupra căreia banca centrală nu are nicio capacitate de a acţiona şi altă componentă care vine din energie asupra căreia are un impact relativ redus. Cine spune aşa nu înţelege cum funcţionează politica monetară", a mai spus Suciu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit ultimului Raport asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României, publicat în noiembrie, rata anuală a inflaţiei IPC a fost proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu este inca finalizata arcada inflationista!

    se mn at co m en turi cre tine  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9729
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9029
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.7210

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb