Datele pentru anul fiscal 2018, care s-a încheiat la 30 septembrie 2018, arată un deficit al bugetului federal din SUA de 779 de miliarde de dolari, cu 113,63 miliarde mai mare decât în anul fiscal precedent, realizat pe fondul unor cheltuieli de 4,108 trilioane şi a unor venituri de 3,329 trilioane de dolari.
Acesta este cel mai mare deficit al bugetului federal din ultimii 6 ani. Anul fiscal încheiat în septembrie 2012 a înregistrat un deficit de 1,087 trilioane de dolari, iar recordul absolut a fost în 2009, de 1,412 trilioane.
Repartizarea pe capitole de cheltuieli arată că o cotă de 25% din total a fost alocată pensiilor, 27% programelor de sănătate şi 22% apărării.
Dobânda netă plătită pentru datoria publică a reprezentat 7,9% din totalul cheltuielilor, în condiţiile în care valoarea acesteia a urcat până la 324,7 miliarde de dolari, cu 23,6% peste nivelul din execuţia bugetară anterioară, de 262,7 miliarde de dolari. În anul fiscal precedent, cheltuielile cu dobânzile au reprezentat 6,6% din total cheltuieli.
Raportat la PIB, deficitul bugetar a crescut până la 3,9%, de la 3,4% în anul precedent, în condiţiile unei creşteri a datoriei publice cu 1,27 trilioane de dolari, până la 21,52 trilioane, respectiv 107,4% din PIB.
Diferenţa dintre deficitul bugetar şi creşterea anuală a datoriei publice este dată de alte împrumuturi suplimentare ale autorităţilor federale, care au depăşit 475 de miliarde de dolari în anul fiscal recent încheiat.
Oficialii administraţiei Trump consideră că nu există motive de îngrijorare, deoarece reformele fiscale, marcate şi de o reducere semnificativă a taxelor, vor conduce la stimularea economiei şi creşterea veniturilor bugetare.
Mick Mulvaney, directorul Biroului de Buget din cadrul Casei Albe (Office of Management and Budget), a declarat că "economia înfloritoare a Americii va crea venituri bugetare tot mai mari, ceea ce reprezintă un pas mare către sustenabilitatea fiscală pe termen lung", după cum scrie Reuters.
Reprezentanţi ai organizaţiei neguvernamentale Bipartisan Policy Center (BPC) consideră că ultimul raport de la Trezoreria SUA reprezintă, de fapt, un "semnal de trezire" pentru autorităţi.
"Faptul că deficitul bugetului federal se apropie de un trilion de dolari, pe fondul unei expansiuni economice, trebuie să reprezinte o problemă serioasă pentru alegători şi candidaţii de la următoarele alegeri", a declarat pentru agenţia de ştiri William Hoagland vicepreşedintele BPC.
Deteriorarea condiţiilor bugetare din ultimul an fiscal nu reprezintă decât o nouă etapă în procesul de accentuare gravă a dezechilibrului dintre datoria publică şi performanţa economică de la ruperea legăturii dintre dolar şi aur, în august 1970.
De atunci, datoria publică a crescut de peste 56 de ori, în timp ce Produsul Intern Brut a crescut doar de 18 ori, pe fondul unei creşteri a populaţiei cu 61,4% (vezi graficul).
Între anii fiscali 1970 şi 2018, media deficitului bugetar a fost de 2,9% din PIB, iar în perioada de după 2008 media a crescut până la 5,3% din PIB, în condiţiile unui maxim de 9,8% în 2009.
În primele 9 zile ale noului an fiscal, datoria publică a SUA a crescut cu 81,9 miliarde de dolari, până la circa 21,6 trilioane.
În acest context, optimismul autorităţilor federale se poate dovedi, din păcate, prematur, pe fondul saltului semnificativ înregistrat de costurile de finanţare pe termen lung în primele zile ale noului an fiscal, până la noi maxime ale ultimilor 7 ani.
De asemenea, deasupra prognozelor de stabilizare a situaţiei fiscale din SUA mai planează şi spectrul continuării programului de restricţionare cantitativă al Federal Reserve, care va avea un efect mai puternic asupra creşterii costurilor de finanţare decât deciziile de majorare a dobânzii de politică monetară.
Iar toate aceste creşteri se vor transmite în lanţ şi la nivel global, cu impact semnificativ mai ales pentru economiile emergente.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2018, 00:11)
Problema e ca veniturile raportat la pib sunt f.mici în usa , așa că deficitul trebuie raportat la venituri bugetare concrete nu la pib statistic
La vreo 3,4 dolari venituri bugetare sunt cheltuiți 4,1
Un deficit de 4 la suta din pib e de fapt un deficit de vreo 25 la suta cheltuieli-venituri.
Să cheltui an de an cu un sfert mai mult decât câștigi are un sfarsit nasol la un moment dat..
Datoria aia e reala, mai e în parte deținută de străini, iar cheltuielile cu dobânzile vor arde...
Monetizarea datoriei -la o nouă criză -nu mai e posibilă daca deficitele nu au dovedit că pot ajunge la 0 în perioade de creștere -ca în Germania sau Olanda- și nici externalizarea ei ...
Nasol avenir.
Cat e sub-evaluat aurul?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2018, 00:25)
Cat e de mare râul pe care îl face în Usa corupția?( ei neavand un DNA..)
Din 2 trilioane de dolari bani publici alocati anual sănătății și apărării, dacă doar zece la sută sunt rente politice, contracte clientelare supraevaluate etc.rezultă fix deficitul bugetar anual (scazand serviciul datoriei din el)
Corupția indatoreaza natiunile mari ca si pe cele mici .!!!
Corupția a fost cvasi prezenta in administrația sua în sec.19 ,numai că taxele f.mici făceau ca sumele prăfuite de paraziți politici să fie infime in totalul avuției naționale. doar ca în sec.20 taxele au tot crescut și sumele la dispoziție pt.furat au tot crescut...
Si ce frumos e viitorul...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2018, 00:26)
Erata: sumele praduite
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2018, 00:30)
În usa exista o bandă de hoți bine organizați, care praduiesc națiunea, povestea e veche.
Sunt educați, religioși ....
Datoria aia nu imbuiba americanii ci O PARTE INFIMA a lor.
2.1. A masura e bine ,a compara e si mai bine . (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Curiosu" în data de 17.10.2018, 12:40)
M-ar fi interesat o comparatie cu cifrele similare de la noi ,fireste,la scara ,mai putin in valori absolute -ca nu compari elefantul cu soarecele -cat in procente.Sau nu justifica sloganu "Jos ...."?.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2018, 13:27)
Nu se înțelege nimic din ce scrii
Ești aluziv-misterios, pune mâna pe o istorie a Usa , scrisa de americani!- si o sa dai de ex.de noțiunea de sectionalism, o sa vezi ca razb.civil nu a avut de a a face cu sclavia ci cu faptul că un grup restrâns din nord impuneau politica comercială total dezavantajoasă sudului etc.
Si au impus-o când nu s-a mai putut în Congres cu armele .
Etc