De ce nu mai poate funcţiona guvernul american decât prin creşterea datoriei publice?

Datoria publică a SUA a evoluat, mai bine zis a crescut, în cadrul unei limite stabilite de Congres până în urmă cu mai bine de doi ani. În februarie 2013, pe fondul divergenţelor dintre cele două partide, limita a fost suspendată până în luna mai 2013, iar ulterior a fost crescută cu 306 miliarde de dolari pentru a include împrumuturile din perioada suspendării.

Aceasta a fost prima suspendare a limitei datoriei publice din istoria Statelor Unite. Ea a fost urmată de o alta între octombrie 2013 şi februarie 2014, perioadă prelungită până în 15 martie 2015.

Perioada administraţiei conduse de Barack Obama a fost marcată de una dintre cele mai accelerate creşteri ale datoriei publice din SUA, în ciuda promisiunilor pentru o nouă responsabilitate fiscală. Din 20 ianuarie 2015 datoria publică a SUA a crescut, în medie, cu 4,5 miliarde de dolari pe zi.

În ziua depunerii jurământului, la începutul primului său mandat, preşedintele Obama a moştenit o datorie publică oficială de 10,62 trilioane de dolari, conform datelor de la Trezoreria SUA.

La sfârşitul săptămânii trecute, datoria publică era de 18,61 trilioane, după o creştere cu 75,12% (vezi graficul din pagina 5).

Pe fondul disputelor politice dintre Republicani şi Democraţi, plafonul datoriei publice nu a fost majorat, iar aceasta s-a menţinut aproape neschimbată în jurul valorii de 18,15 trilioane, din februarie 2015 până la sfârşitul lunii octombrie 2015.

În toate perioadele de blocare a creşterii limitei datoriei publice, finanţele federale au fost administrate de Trezorerie prin intermediul unor "măsuri extraordinare", care să permită evitarea intrării în incapacitate de plată.

La mijlocul lunii octombrie 2015, Jacob Lew, Secretarul Trezoreriei în administraţia Obama, a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, prin care îl informează că "măsurile extraordinare" vor fi epuizate până în 5 noiembrie 2015, în condiţiile în care resursele financiare nete aflate la dispoziţia autorităţilor s-au angajat pe o tendinţă negativă peste aşteptări.

"A conduce guvernul Statelor Unite fără a dispune de autoritatea de a împrumuta, doar cu sumele aflate la dispoziţie din veniturile zilnice, reprezintă un act profund iresponsabil", mai arată Lew în scrisoarea trimisă lui Boehner.

Adică guvernul celei mai mari economii globale nu îşi poate onora obligaţiile de plată decât dacă se împrumută? Oare Secretarul Trezoreriei nu face o confuzie cu privire la semnificaţia cuvântului "iresponsabil"?

Pentru a forţa luarea unei decizii favorabile în Congres, Jacob Lew a sugerat că "în absenţa acţiunii, Trezoreria va fi incapabilă să satisfacă toate obligaţiile de plată pentru prima dată în istoria Statelor Unite". De asemenea, Lew a amintit că "bonitatea Statelor Unite reprezintă o componentă esenţială a puterii noastre ca naţiune". Din păcate, Secretarul Trezoreriei nu a explicat şi ce mai înseamnă bonitatea, când efectuarea plăţilor este condiţionată de rostogolirea datoriilor trecute şi contractarea permanentă a unor noi împrumuturi.

Spectrul default-ului suveran, amintit şi el în scrisoarea către John Boehner, a fost destul de convingător, astfel încât a fost trecută o nouă lege prin Congres, care stabileşte condiţiile de finanţare ale guvernului federal, pe fondul extinderii perioadei de suspendare a limitei datoriei publice până în 15 martie 2017.

Decizia favorabilă din Congres a fost facilitată, probabil, şi de plecarea lui Boehner, prin demisie, de la conducerea Camerei Reprezentanţilor şi din Congres.

"Rezolvarea" impasului bugetar a avut un efect "miraculos" asupra datoriei publice, care a crescut cu 339 de miliarde de dolari în prima zi lucrătoare din noiembrie 2015. Următoarele trei zile au mai "adus" încă 120 de miliarde, iar creşterea totală din primele zile ale lunii noiembrie a fost de aproape 460 de miliarde de dolari.

Valoarea totală a datoriei, dar şi ritmul său de creştere, pune Federal Reserve într-o poziţie deosebit de dificilă în ceea ce priveşte începerea procesului de normalizare a dobânzilor.

O scurtă analiză prezentată de Zerohedge arată că o creştere a ratei dobânzii cu un punct procentual va conduce la creşterea valorii anuale a dobânzilor aferente datoriei publice până la circa 600 de miliarde de dolari, adică un avans de 50% faţă de valoarea actuală a plăţilor.

O revenire a dobânzilor la media istorică va conduce la creşterea cheltuielilor aferente acestora până la un trilion de dolari anual, în condiţiile în care datoria publică creşte, în medie, cu 4,5 miliarde de dolari pe zi, conform analizei de la Zerohedge.

Până la pasul de un punct procentual ar fi suficientă şi creşterea cu 25 de puncte de bază aşteptată luna viitoare pentru a vedea reacţia pieţelor.

De parcă incertitudinea şi angoasa din jurul următoarei decizii a Federal Reserve nu ar fi fost suficiente, Janet Yellen, preşedintele Fed-ului, a declarat recent, în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor, că "banca centrală ar putea lua în considerare şi dobânda negativă, dacă situaţia economiei SUA se înrăutăţeşte".

Dar nu era economia Statelor Unite una dintre cele mai dinamice din actualul context global? Ce ar putea să îi schimbe radical tendinţa?

Pentru James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", opţiunea dobânzilor negative nu este fezabilă, deoarece "există o industrie foarte mare a fondurilor de piaţă monetară, de ordinul trilioanelor de dolari, iar o dobândă negativă o va distruge".

În ciuda aşteptărilor de pe piaţă, care indică o probabilitate mare de creştere a dobânzii de politică monetară la şedinţa Federal Reserve de luna viitoare, Rickards este convins că următoare mişcare a băncii centrale americane va fi de relaxare.

Şi guvernul de la Washington pare să se pregătească tot pentru încetinirea semnificativă a economiei, în condiţiile în care a transmis Congresului un proiect de lege privind investiţiile în infrastructură, care ar trebui să fie finanţate prin folosirea unei părţi a capitalului Federal Reserve.

La reuniunea anuală a SIFMA (Securities Industry and Financial Markets Association), Jacob Lew a susţinut puternic ideea investiţiilor în infrastructură, ca mijloc de stimulare a creării locurilor de muncă. "Mai multe investiţii în infrastructură au, pe lângă beneficiile pe termen scurt şi lung, şi avantajul creării locurilor de muncă bine plătite pentru clasa de mijloc", a declarat Secretarul Trezoreriei SUA.

Ben Bernanke, fostul preşedinte al Fed-ului, a criticat dur decizia politicienilor şi a precizat că "se creează un precedent periculos pentru Congres, dacă sunt retraşi bani din capitalul băncii centrale, presupus independentă, pentru a-i cheltui". Pe blogul său de la Brookings Institution, Bernanke caracterizează decizia Congresului drept o "prestidigitaţie bugetară" destinată prezentării fondurilor alocate deja Trezoreriei drept surse noi de finanţare.

Cu sau fără scamatorii, promovarea investiţiilor în infrastructură ca motor al creşterii economice, mai ales în cazul unei economii dezvoltate, reprezintă un serios semnal de alarmă cu privire la incapacitatea autorităţilor de a pune diagnostic adecvat problemelor structurale, dar şi dovada blocajului la nivel politic.

Între timp, o bună parte a populaţiei, în special cetăţenii cărora le-a fost insuflată convingerea că "au dreptul să trăiască visul american", parcă simte că orizontul nu se va însenina niciodată.

"Un întuneric se întinde asupra unei părţi a societăţii noastre şi nu ştim cu adevărat de ce", scria Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008, într-un editorial recent din New York Times.

Numele profesorului Krugman se află, de mulţi ani, pe lista celor care recomandă creşterea cheltuielilor publice, plătite din împrumuturi, pentru lansarea economiilor pe noi traiectorii sustenabile de creştere.

Incapacitatea sa de a oferi acum explicaţii pentru "întunericul care se întinde", ar putea reprezenta un semnal pozitiv pentru americani, deoarece mai ales ei ştiu că "ora cea mai întunecată este chiar înaintea zorilor".