DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI, Cotaţia acţiunilor "Oil Terminal" Constanţa s-a depreciat cu peste 60%

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 8 octombrie 2008

Cotaţia acţiunilor "Oil Terminal" Constanţa s-a depreciat cu peste 60%

Titlurile "Oil Terminal" Cons­tanţa (simbol OIL la Bursa de Valori Bucureşti) au scăzut cu peste 60% din luna ianuarie, până la 0,36 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de ieri. Potrivit analiştilor, evoluţia titlurilor OIL a fost corelată cu cea a indicelui BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, dar şi cu cea a indicelui BET-NG, care arată tendinţa celor zece companii energetice listate pe bursă.

Antonela Badea, analist financiar la "Vanguard", este de părere că "Oil Terminal" va resimţi la o scară redusă efectele crizei financiare globale, datorită poziţiei privilegiate la Marea Neagră. Domnia sa ne-a spus că, anul trecut, "Oil Terminal" aprecia că deţine o cotă de piaţă de 70% pentru importul de ţiţei pe mare, peste 80% pentru exportul de produse petroliere şi 50% pentru importul de păcură, menţionând că o posibilă ameninţare, în acest sens, ar putea veni din partea companiei "Rompetrol", care a anunţat că doreşte cons­truirea propriului terminal.

Compania a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit de 1,3 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit analiştilor, această situaţie a fost generată de majorarea importantă a cheltuielilor salariale, cu aproximativ 25%, dar şi a cheltuielilor cu deprecierea şi amortizarea cu 35%, deoarece compania şi-a reevaluat imobilizările corporale la sfârşitul anului trecut, valoarea rezultată în urma reevaluării fiind mai mare.

Afacerile societăţii "Oil Terminal" s-au majorat cu peste 18% faţă de primele şase luni ale anului trecut, până la 64,8 milioane de lei, pe fondul creşterii cantităţii de produse derulate cu aproape 13%.

Antonela Badea crede că evoluţia viitoare a companiei va fi dictată, în primul rând, de controlul costurilor şi de situaţia în care se află câţiva dintre cei mai importanţi clienţi ai companiei, rafinăria "Rafo Oneşti" şi combinatul "Oltchim" (potrivit analitului citat, cele două companii generau 13% din cifra de afaceri a "Oil Terminal" în 2007, însă contribuţia "Rafo Oneşti" a fost mult mai mare în anii precedenţi). "Odată cu închiderea rafinăriei în luna februarie, pentru o perioadă de doi ani, este de aşteptat ca veniturile operatorului să fie serios afectate", a conchis analistul de la "Vanguard".

În lipsa companiei "Rafo Oneşti", cei mai importanţi clienţi ai "Oil Terminal" sunt "Rompetrol Rafinare" Cons­tanţa (28% din vânzări) şi "Petrom" Bucureşti (23% din vânzări), urmate de "Petrotel Lukoil" (22% din vânzări).

Acţionarii principali ai companiei din Constanţa sunt "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului" (AVAS), cu o participaţie de 59,62% din capitalul social, "Fondul Proprietatea", care deţine 10% din titluri şi "Broadhurst Investments Limited", care controlează 7,61% din acţiuni, restul de 22,77% din titluri fiind tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

Societatea are în prezent un capital social de 58,24 milioane de lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Titlurile "Oil Terminal" sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti, de la data de 9 februarie 1998. În şedinţa de tranzacţionare de ieri, titlurile OIL au fost transferate la preţul mediu de 0,367 lei/acţiune.

Societatea "Oil Terminal" Constanţa ocupă o poziţie strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului şi a produselor petroliere şi petrochimice lichide, cu o activitate în domeniu de peste 15 ani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb