De ziua ta... Cristina

UNESCO a stabilit, în 1994, că este nevoie de o zi în calendarul anului, 5 Octombrie, care să atragă în mod special atenţia, oriunde în lume, asupra rolului social, dar şi asupra problemelor "Învăţătorilor". Fie "educatori" sau "profesori", peste tot, ei sunt corpul profesional de care depinde, în cea mai mare măsură, viitorul oricărei comunităţi umane. Ar trebui să fie un moment de celebrare, de recompensă morală pentru cei care au ales să-şi dedice viaţa acestui nobil ţel, dar şi de mobilizare a sprijinului în favoarea unei agende, nu de puţine ori şi nu în puţine locuri din lume, lăsată la coada preocupărilor de guvernare.

În România anului de graţie 2 din mileniul 21, după Hristos, sărim obligatoriu peste prima parte a momentului, cea de celebrare. În lumea aceasta, a educaţiei, nu mai este de multă vreme loc pentru bucurie. Nevoi profesionale şi umane ignorate, standarde profesionale şi de viaţă coborîte sub nivelul supravieţuirii minimale, dispreţ "suveran" al guvernărilor, de orice culoare, pentru problemele corpului educaţional al ţării, aceasta este istoria ultimilor 50 de ani de învăţămînt din România. În tandem cu ea, se derulează istoria scăderii neîntrerupte a zestrei educaţionale a ceea ce numim România. Cît despre atitudinea restului societăţii faţă de învăţămînt şi oamenii săi, lucrurile merg sigur, în aceeaşi direcţie. De la Academia Română, la iluştrii reprezentanţi ai pseudo-elitelor culturale care animă presa de scandal şi de la primul pînă la ultimul "om politic" al ţării, ignorarea educatorilor a fost singura formă de mîngîiere, schimbată la intervale tot mai mici cu loviturile năucitoare ale bicelor căzute pe spinările îndoite de nevoi ale educatorilor societăţii. Biciul salariilor de mizerie, biciul supra-politizării managementului in-stituţiilor şcolare, biciul con-cursurilor şi al repartiţiilor după arhi-cu-noscutele criterii PCR (pile, cunoştinţe, relaţii) la care se adaugă contribuţia esenţială a "legilor capitalismului", MITA!

Dacă ne-am lămurit cu celebrarea, atunci ne mai rămîne să vedem, doar, cum stăm cu problemele celor care menţin în viaţă, în bună măsură pe cheltuiala şi energia lor, sistemul pe care politica şi guvernările însetate de "reformă" îl fac pe zi ce trece tot mai disfuncţional, mai corupt şi mai puţin capabil să producă efectele fundamentale ale educaţiei: transferul de cunoştinţe şi potenţarea mecanismelor/capacităţilor individuale de cunoaştere; formarea atitudinilor capabile să susţină dezvoltarea profesională şi integrarea socială; formarea bagajului motivaţional necesar performanţei şi integrării sociale, respectiv a mecanismelor de întreţinere permanentă a acestuia; cultivarea valorilor capabile să susţină eşafodajul personalităţii individuale şi sociale. Pe scurt: Cunoştinţe, Atitudini, Motivaţie şi Valori!

Nu voi pune eu diagnosticul pentru fiecare dintre aceşti parametri de performanţă ai sistemului. Sunt convins că fiecare face acest lucru, aproa-pe zilnic, pentru că puţine sunt circumstanţele de viaţă care ne ţin departe de produsele şi de efectele sistemului de învăţămînt. Sunt sigur, de asemenea, că oricît de mari ar fi diferenţele dintre standardele şi aşteptările cuiva şi cele ale vecinului său, ambii vor pune semnul minus, adică sub nivelul optim de performanţă, în dreptul a cel puţin 3 din cei patru parametri fundamentali ai educaţiei. Două lucruri mi se par, însă, esenţiale şi aproape deloc luate în discuţie, cînd vine vorba despre oamenii învăţămîntului românesc.

Primul ţine de modul în care "pătratul magic", Cunoştinţe, Atitudini, Motivaţie, Valori, funcţionează chiar în cadrul celor ce reprezintă această atît de specială profesie. Din păcate, nici chiar în rîndurile educatorilor, recunoaşterea realităţii nu reprezintă punctul forte. Iar realitatea este că lumea lor profesională este mai săracă din punct de vedere al cunoştinţelor de specialitate, este dominată de atitudini bazate pe minima rezistenţă, de un deficit de motivaţie ce creşte pe măsură ce politicile guvernamentale curente lovesc tot mai nemilos în resursele de subzis-tenţă. Cît despre valori, cu siguranţă, învăţămîntul românesc a cunoscut puţine momente în istoria sa, în care confuzia ce domină societatea să influenţeze atît de puternic dimensiunea esenţială a educaţiei, cea a cultivării Valorii.

Cel de-al doilea aspect se leagă nemijlocit de primul. Din păcate pentru România şi tot mai destructurata ei societate, răspunsul agregat a ceea ce ar fi trebuit să constituie comunitatea profesională a oamenilor educaţiei este departe să pună vreo stavilă în calea degradării accelerate a situaţiei. De aici ar fi trebuit să vină întrebările demolatoare pentru reformatorii de profesie şi de faţadă ai politicii româneşti: De ce reformele instituţionale se opresc la poarta Inspectoratelor şi a Ministerului Educaţiei? Cine şi sub ce formă plăteşte pentru politizarea managementului educaţional? Cine se face res-ponsabil de aruncarea în aer a oricăror criterii raţionale de performanţă şcolară, atît pentru profesori, cît şi pentru elevi? Cine încurajează "vînătoarea de diplome", politicienii şi legile lor aberante, care nu oferă nicio altă variantă de afirmare profesională şi socială, sau şcolile şi universităţile? Cine este responsabil pentru degradarea masivă a infrastructurii şcolare şi care este limita dincolo de care profesorul este îndreptăţit să refuze să intre la clasă? Cine a birocratizat/politizat pînă la absurd condiţiile de promovare profesională în învăţămîntul din Ro-mânia? Unde sunt resursele dedicate cercetării educaţionale aplicate, adică aceea capabilă să promoveze idei şi formule noi de predare şi de relaţionare în comunităţile educaţionale? Din păcate, profesorii şi educatorii noştri s-au dat pe mîna unor geambaşi sindicalişti, care au reacţionat doar cînd a fost vorba despre salarii şi nici atunci prea convingător.

Zilele acestea, cineva a ales să spună mai multe. Cu propria viaţă! Se numeşte Cristina Anghel şi este învăţătoare în Caracal. Se află de 42 de zile în greva foamei. Nu ştiu cînd s-a născut, dar, dacă 5 Octombrie are vreo semnificaţie, atunci nu poate fi alta decît aceea că este ziua ei!