Spitalele "Colţea" şi "Bagdasar Arseni" vor fi modernizate cu aparatură în valoare de peste 9,6 milioane de lei, în urma unei decizii aprobate, vineri, în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Hidroelectrica, de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, informează un comunicat remis Redacţiei noastre.
Potrivit sursei citate, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a afirmat, în cursul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Hidroelectrica: " Încurajăm acţiunile din domeniul sănătăţii publice, prin alocarea sumelor care să fie folosite pentru modernizarea spitalelor de stat din România. Totodată, încurajăm implicarea în proiecte în domeniul educaţiei, dar şi stimularea proiectelor culturale şi sportive care contribuie la sporirea notorietăţii naţionale şi a imaginii de ţară. Ne dorim ca exemplul pe care îl dăm astăzi la Hidroelectrica să fie urmat de cât mai multe societăţi care lucrează în România, indiferent de structura de capital a acestora - public sau privat, sau de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea".
Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" va primi, potrivit sursei menţionate, 4,5 milioane lei pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii, iar Spitalul "Clinic Colţea", va primi 5,1 milioane de lei, pentru achiziţionarea echipamentului de imagistică medicală şi pentru amenajarea spaţiului în care aparatul va fi instalat.
Potrivit comunicatului, cele 9,6 milioane de lei fac parte din planul de susţinere a proiectelor de responsabilitate socială din domeniul sănătăţii, în care Hidroelectrica a mai investit 100 de mii de euro, în urma deciziei Ministerului, în calitate de acţionar majoritar.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.12.2019, 00:23)
Foarte bine macar stim de unde s-au luat banii si ce s-a facut cuei! FELICITARI!
2. Pdl
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2019, 09:40)
Cand au nevoie de bani, in mod traditional PDL-istii se gandec la Hidroelectrica. Gaura de un miliard de euro trebuie refacuta.