Dedeman vrea să-şi extindă reţeaua locală cu încă 13 magazine

Ziarul BURSA #Companii / 24 iulie 2014

Retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Dedeman intenţionează să construiască încă 13 magazine în România, din care trei vor fi deschise în acest an, iar pentru fiecare unitate va finanţa şi un teren de tenis, în cadrul unui parteneriat cu Federaţia Română de Tenis.

"Urmează să mai construim în România încă 13 magazine", a declarat ieri preşedintele companiei, Dragoş Pavăl, citat de Mediafax.

Dedeman a anunţat că vrea să lanseze, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, un proiect prin care să finanţeze construcţia sau amenajarea unui teren de tenis pentru fiecare magazin nou construit.

"În acest an vom finanţa construirea a trei terenuri, iar în următorii ani vom finanţa construirea diferenţei de zece terenuri. Evident că ne-am făcut nişte calcule, pentru că aşa se procedează, şi am estimat ca buget pentru amenajarea unui teren suma de 30-35.000 de euro", a spus Pavăl, răspunzând unei întrebări.

Dedeman a deschis în martie al 37-lea magazin al reţelei naţionale, la Sibiu, în urma unei investiţii de circa 13 milioane euro, şi urmează să mai inaugureze în 2014 alte trei unităţi, la Bucureşti (în cartierul Colentina), Deva şi Târgu Jiu.

Bugetul de investiţii al Dedeman din acest an este de 65 milioane euro.

Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este controlată de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a încheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).

Compania deţine în prezent 37 de magazine, două centre logistice şi un parc auto propriu, având peste 6.700 de angajaţi.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb