Deficitul bugetar, scos din ţinte din "greşeală"

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 octombrie 2010

Deputaţii puterii susţin că au votat reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mici din "greşeală"

BNR: "Nu se citesc legi, se ridică mâna la întâmplare"

Reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei, două măsuri cu puternic impact bugetar, au fost adoptate, marţi, de Parlament, "printr-o greşeală" după cum au susţinut aleşii puterii. Cele două decizii au dat peste cap socotelile Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind ţinta de deficit pentru anul acesta.

Votul Legislativului a luat prin surprindere Banca Naţională, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, apreciind că ceea ce s-a întâmplat în plen denotă doar dezinteresul unor senatori şi deputaţi faţă de activitatea din plen. "Atâta vreme cât văd în Parlament, de foarte multe ori, dezinteres faţă de ce se discută - nu se citesc legi, se ridică mâna la întâmplare -, trebuia să ajungem la acest moment, care s-ar putea să fie un moment al adevărului, să vedem o zguduire, o dezbatere care să pună o dată lucrurile la punct", a spus Adrian Vasilescu.

Miniştrii Cabinetului Boc, puşi în faţa noii realităţi chiar înaintea negocierilor cu FMI, au avut poziţii publice contradictorii faţă de ce ar trebui să facă Guvernul în continuare.

Ministrul de Finanţe, Gheroghe Ialomiţianu, care a votat şi el în calitate de deputat pentru proiectul de lege privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază, susţine că ceea ce s-a întâmplat marţi în plen a fost "o eroare" pe motiv că atât domnia sa cât şi parlamentarii puterii au crezut că votează un raport de respingere pentru proiectul de lege şi nu adoptarea sa.

"S-a pus problema unui raport de respingere şi votul a fost pentru raport de respingere", a explicat minis-trul de Finanţe votul din plenul Camerei Deputaţilor.

Ialomiţianu susţine că, acum, fie Guvernul va trebui să corecteze actul normativ, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, fie preşedintele Traian Băsescu va trebui să-l trimită înapoi Parlamentului pentru reexaminare.

Botiş: "Guvernul trebuie să aplice ce a votat Parlamentul"

Poziţia ministrului Ialomiţianu nu este însă susţinută şi de colegul său de Cabinet, ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a votat şi el, în calitate de parlamentar, pentru reducerea TVA la alimente.

"Legislativul s-a pronunţat, noi, Executivul, trebuie să punem în aplicare", a spus ministrul Botiş, invocând principiile separării puterilor în stat, prin care Guvernul trebuie să aplice ceea ce votează Parlamentul.

Opiniile diferite ale celor doi miniştri faţă de ce trebuie să facă Guvernul în continuare vin fix în ziua în care o delegaţie a FMI a sosit la Bucureşti pentru evaluarea performanţelor economiei naţionale şi pentru începerea negocierilor unui nou acord.

FMI, bulversat

Dacă în ceea ce priveşte reducerea TVA de la 24% la 5% este greu de estimat impactul bugetar, după unele opinii fiind posibilă inclusiv creşterea acestora, neimpozitarea pensiilor mai mici de 2000 lei va genera, după unele calcule, o gaură bugetară de circa 2,5-3 miliarde lei. Autorităţile noastre au convenit cu FMI un deficit bugetar de 6,9% din PIB.

Acest aspect a fost semnalat de către Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, care, după aflarea veştii, a declarat că în discuţiile dintre Guvern şi FMI nu s-a pus problema reducerii TVA la alimente sau neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei.

Mihai Tănăsescu a mai susţinut că aceste decizii ale Parlamentului vor trebui "analizate cu grijă" în perioada următoare pentru a cunoaşte efectele.

PDL a făcut simulări pe reducerea TVA la alimente

Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că democrat-liberalii au depus deja o propunere legislativă pentru a corecta eroa-rea de la votul dat în favoarea reducerii TVA şi neimpozitării pensiilor sub 2.000 lei. Acesta a susţinut că, în calitate de şef al deputaţilor PDL, îşi asumă greşeala şi că va demisiona dacă partidul îi va cere acest lucru.

Interesant este că propunerea de neimpozitare a pensiilor sub 2000 lei aparţine unui deputat PDL (Mircia Giurgiu), deci este puţin probabil ca unii dintre colegii acestuia să nu fi ştiut ceea ce votează.

"Justificările PDL sunt poveşti, este pueril să spui că ai votat din greşeală, în sinea lor parlamentarii PDL susţineau aceste propuneri", spune liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa. Mai mult decât atât, chiar dacă iniţiativa de reducere a TVA la alimente aparţine opoziţiei, deputatul PDL, Sulfina Barbu, declara, recent, pentru ziarul "BURSA" că în cadrul şedinţelor coaliţiei de guvernare s-au făcut simulări inclusiv pentru reducerea TVA la alimente.

Să fie oare votul parlamentarilor puterii doar o greşeală sau un gest subconştient de a-şi îmbunătăţi imaginea în faţa propriilor alegători, terfelită de măsurile nepopulare ale Guvernului?

Ce spun analiştii de reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor

Neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei şi reducerea TVA la alimentele de baza ar pune presiuni suplimentare pe veniturile bugetului de stat, consideră analiştii financiari.

"Alimentele de bază reprezintă aproximativ 23% din coşul de consum, iar impactul negativ al acestei măsuri ar reprezenta o scădere de circa 17% a colectărilor din TVA la bugetul de stat", este de părere Rozalia Pal, economistul - şef al Unicredit Ţiriac Bank, care spune că sunt şanse mari ca noile măsuri să elimine aproape tot efectul pozitiv pe care creşterea anterioară a TVA, de la 19% la 24%, a avut-o asupra veniturilor bugetare din colectarea acestei taxe.

"În cazul în care preşedintele promulgă aceasta lege, am vedea o eventuală temperare a ratei inflaţiei în noiembrie - decembrie. Trebuie să ţinem însă cont că efectul reducerii TVA nu va fi, probabil, direct proporţional, întrucât sensibilitatea preţurilor pe acest segment de bunuri alimentare este mică", a conchis domnia sa. (I.S)

RAPORT ANAMOB: Cu un TVA de 19% la pâine, statul pierde de trei ori mai mult decât colectează

Un raport al Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (ANAMOB), prezentat de ziarul BURSA anul trecut, arăta că statul, pe un TVA de 19% la pâine, ar fi avut încasări anuale de 539.898.818 lei şi pierderi de trei ori mai mari, de 1.626.919.909 lei pe an.

Acelaşi raport arată că pe un TVA redus la 9%, piaţa neagră şi-ar fi diminuat ponderea la 20%, paguba la buget ar fi de 788.792.455 lei pe an, iar TVA încasată suplimentar ar fi fost de 248.893.636 lei pe an.

În cazul unui TVA la pâine de 6%, piaţa neagră ar avea o pondere de 0%, TVA neîncasat ar fi de numai 589.164.545 lei, iar valoarea TVA vărsată la buget ar creşte cu 49.265.727 lei anual.

Reducerea preţurilor la alimente, o necunoscută

Reprezentanţii industriei alimentare şi ai agriculturii estimează, diferit, impactul scăderii TVA asupra preţului alimentelor, de la diminuări cu 18% ale preţurilor şi eliminarea evaziunii până la stagnări ale acestora şi creşterea fraudei fiscale, relatează Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Nicolae: "Probabil că procesatorii vor reduce preţurile, dar asta nu se va simţi la raft. Magazinele nu sunt obligate să scadă preţurile. Reducerea TVA pentru alimentele de bază, în forma aprobată, este o măsură bună doar pentru a combate evaziunea fiscală. Pentru a se resimţi şi la consumator, reducerea trebuia să se facă pe toată filiera de produs şi trebuia însoţită de taxarea inversă şi de Codul de Bune Practici. Dacă aceste trei măsuri ar fi aprobate, preţurile ar putea scădea cu 5-10%. În forma aprobată, nu se va resimţi o ieftinire, pentru că reducerea este doar la procesatori".

Preşedintele Rompan, Aurel Popescu, consideră că produsele alimentare se vor iefini cu circa 18% în urma scăderii TVA şi că măsura va duce la o creştere a bazei de impozitare: "Va fi o concurenţă loială în piaţă şi încasările bugetare vor creşte, pentru că va creşte baza de impozitare".

În schimb, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, crede că legea va avea doar efecte negative: "Această lege este o tâmpenie. Va fi greu de cuantificat ce înseamnă carne proaspătă sau lapte pentru consum, de exemplu. Dacă vei congela carnea nu mai ai TVA redus? Potrivit legii, cel care produce carnea are TVA redus, iar pentru cel care o procesează TVA este mare. Această lege va fi greu de aplicat şi va creşte evaziunea"..

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. NATIE DE RETARZ MINTALI !

    1. daca tie ti se pare ca timpitii astia din parlament ne-ar reprezenta pe noi,atunci chiar ca te reprezinta pe tine

      nu vrei o ciocolata ROM?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb