Veniturile "Delhaize" în România şi Indonezia au crescut cu 29,2%, în trimestrul al doilea, la 73 milioane euro, datorită extinderii reţelelor de magazine şi vânzărilor mai mari din supermarketurile existente, iar profitul operaţional din cele două ţări a fost pozitiv.
Fluctuaţiile de pe pieţele valutare au influenţat pozitiv rezultatele grupului belgian pe pieţele emergente, veniturile din ţara noas-tră şi Indonezia înregistrând o creştere de numai 19,9% la curs stabil, se arată într-un raport prezentat, vineri, de "Delhaize" şi citat de Mediafax.
Profitul operaţional din cele două state a fost pozitiv, în trimestrul al doilea, datorită condiţiilor mai bune de cumpărare şi bunei administrări a inventarului.
Delhaize avea, la jumătatea aces-tui an, 57 de magazine în România şi 67 în Indonezia, cu şase, respectiv unul mai multe decât la sfârşitul lui 2009.
În primul semestru, vânzările retailerului belgian în România şi Indonezia au crescut cu 28,8% (19,2% la curs valutar stabil), la 141 milioane euro.
"Delhaize" deţine reţeaua de supermarketuri "Mega Image" în România şi controlează 51% din "Super Indo", din Indonezia.
Grupul mai este prezent în Belgia, Statele Unite şi Grecia, cu un portofoliu de peste 2.700 de magazine la nivel mondial şi venituri de 10,3 miliarde euro, în primul semes-tru al acestui an.