Stocarea reprezintă una din priorităţile strategiei Dell de simplificare a mediului IT.
Fluxul din ce în ce mai mare de date afectează toate companiile, indiferent de mărimea acestora. Cu toate acestea, potrivit CEO-ului Dell, Michael Dell, industria IT nu a oferit până în prezent soluţii eficiente de stocare, adecvate cerinţelor companiilor mici şi mijlocii.
În cadrul unui eveniment desfăşurat la Londra, Michael Dell a declarat: "Companiile aflate în plină dezvoltare se confruntă inevitabil cu problema presantă a capacităţii limitate de stocare şi gestionare a datelor. Până în prezent, industria IT a oferit companiilor mici şi mijlocii două opţiuni de stocare, respectiv achiziţionarea unei soluţii de stocare rudimentare şi insuficiente, fără software de bază, sau achiziţionarea unui produs destinat companiilor de dimensiuni mari - ulterior modificat pentru necesităţile unei companii de dimensiuni mici. Astfel, ambele soluţii sunt fie ineficiente, fie mult prea costisitoare pentru IMM-uri. Dell intenţionează să schimbe această situaţie."
În cadrul aceluiaşi eveniment, Michael Dell a lansat noul produs al companiei - matricea SAN PowerVault MD3000i, o soluţie consolidată de stocare, special concepută pentru clienţii IMM.
"Dell îşi propune să simplifice mediul IT al clienţilor şi să schimbe ecuaţia economică a soluţiilor de stocare," a explicat Michael Dell. Sistemul de stocare cu matrice PowerVault MD3000i exemplifică perfect dorinţa noastră de a reduce costurile, de a spori funcţionalitatea şi de influenţa industria în ceea ce priveşte adoptarea tehnologiilor şi standardelor destinate cerinţelor acestui segment de utilizatori."
Potrivit lui Steve Duplessie, senior analyst, Enterprise Strategy Group, "Pentru a putea răspunde cererii de pe segmentul de bază al pieţei, producătorii din domeniu tehnologiilor de stocare reduc numărul de funcţii şi tehnologii ale produsele lor costisitoare, astfel încât să le poată comercializa la un preţ redus. Aceste metode sunt aplicate pentru a proteja clienţii din segmentul high-end, care plătesc sume mari pentru a beneficia de funcţii de top, în detrimentul clienţilor de pe pieţele de bază."
Principalele dificultăţile cu care se confruntă IMM-urile
Fluxul de date în cadrul companiilor este în continuă creştere, cu toate acestea, studiile arată că mai puţin de 20% dintre companiile mici şi mai puţin de o treime din companiile medii folosesc soluţii de stocare avansate precum reţele SAN• . Deşi 41% dintre companiile mici afirmă că optimizarea capacităţilor de stocare reprezintă prioritatea numărul unu pentru următoarele 12 luni• , reţele SAN cu tehnologie Fibre Channel sunt considerate a fi prea costisitoare, complexe şi, în plus, necesită o serie de competenţe de care companiile de dimensiuni mici şi mijlocii nu dispun.
Uşurinţă de utilizare şi performanţă sporită pentru mediile de stocarea ale IMM-urilor
Dell PowerVault MD3000i este un sistem expansibil SAN iSCSI bazat pe SAS, uşor de utilizat, beneficiind în acelaşi timp de caracterul modular şi de disponibilitatea specifică produselor din seria Dell Modular Disk. Acest sistem îmbină performanţele de vârf cu o serie de funcţii menite să simplifice instalarea, întreţinerea şi gestionarea, adaptându-se, totodată, cu ritmul de dezvoltare al companiilor.
"Tehnologia iSCSI revoluţionează stocarea şi backup-ul în mediul IMM-urilor," a declarat Paul Kaeley, Director, Global Storage Consulting Practice, Dell. "MD3000i dispune de caracteristici care acum câţiva ani se regăseau numai în sisteme cu preţuri de 5-10 ori mai mari. Companiile mici şi mijlocii se confruntă în principal cu problema complexităţii, iar tehnologia iSCSI este special concepută pentru a rezolva această problemă."
Venind în întâmpinarea necesităţilor utilizatorilor
Tellurian Networks, care a efectuat testarea beta a sistemului PowerVault MD3000i este un furnizor global de soluţii pentru gestionarea şi găzduirea de documente din domeniul medical. Tellurian Networks are peste 10.000 de clienţi în întreaga lume cărora le oferă servicii de conectivitate web, găzduire email, soluţii de securitate anti-spam, servicii de găzduire web, servicii de colocaţie şi servicii de găzduire gestionată. " Pentru noi capabilităţile snapshot ("hărţi" ale situării datelor în sistem la un anumit moment dat) au fost criteriul de bază în momentul achiziţionării produsului ," a declarat Robert Boyle, CEO, Tellurian Networks. "Am fost foarte plăcut surprinşi de capabilităţile de vârf ale acestui sistem bazat pe tehnologie iSCSI."
"Scopul Dell este de a oferi clienţilor IMM o infrastructură completă bazată pe iSCSI. Aceasta include serverele PowerEdge, switch-urile PowerConnect şi sistemele de stocare PowerVault, concepute special pentru tehnologia iSCSI. Această soluţie permite clienţilor noştri să achiziţioneze şi să dezvolte infrastructura corespunzătoare capacităţii dorite," a declarat Paul Kaeley.
MD3000i - Detalii produs
Instalare şi gestionare simplificată
• Configurare pe baza sarcinilor de lucru; management software
• Dispune de acelaşi tip de hard drive-uri ca şi serverele Dell PowerEdge, astfel încât, utilizatorii pot achiziţiona un singur tip de driver
• Capabilităţii snapshot (de creare de imagini ale sistemului la un moment dat) şi de realizare de copii virtuale - permite backup-ul la intervale regulate, în timp real
• Nu necesită competenţe IT specializate pentru instalare
Reţele mai simple cu iSCSI
• Funcţionează în reţelele Ethernet existente prin transmiterea de comenzi de stocare (SCSI) prin reţele IP - facilitează implementarea de reţele SAN cu costuri reduse
• Nu necesită echipamente specializate (Fibre Channel, NIC-uri)
• Costurile de deţinere sunt mai reduse decât cele pentru Fibre Channel, oferind aproximativ aceleaşi performanţe pentru rularea a numeroase aplicaţii
• Simplifică virtualizarea pentru IMM-uri - conectarea sistemului de stocare partajat la sistemul virtual se face la fel de uşor ca şi la un sistem fizic
Disponibilitate şi flexibilitate crescută
• Suport pentru HDD-uri SAS sau SATA*
• Controlere RAID duale activ/activ
• 1Gb Ethernet host - dual port/controler
• Surse de alimentare şi de ventilaţie redundante
• Memorie cache în oglindă cu până la 72 ore backup
• Suport pentru până la 16 servere redundante şi pentru până la 18TB de date provenind de la 45 de drivere
• Suport pentru sistemele de operare Microsoft Windows şi Linux
• Opţiune pentru configuraţii cu un singur controler sau cu controler-e duale
Preţuri şi disponibilitate
Sistemul Dell PowerVault MD3000i este disponibil începând din 10 septembrie, la nivel mondial. Preţul modelului porneşte de la 8.084 Euro fără TVA şi taxe de livrare. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitaţi www.dell.com/MD3000i.
Despre Dell
Dell Inc. (NASDAQ: DELL) este o companie receptivă la cerinţele clienţilor săi, oferind tehnologie şi servicii inovatoare, considerate fiabile şi valoaroase de către utilizatori. Dell este unul dintre cei mai importanţi furnizori globali de sisteme şi servicii şi se situează pe poziţia 34 în topul Fortune 500.