DELOITTE: Coronacriza redesenează harta investiţiilor din ţară

Incertitudinea generată de pandemia de COVID-19 este departe de a se fi risipit, iar efectele asupra economiilor lumii sunt tot mai greu de estimat. În aceste condiţii, competiţia pentru resurse financiare se înteţeşte. La nivel global, fluxul investiţiilor este estimat să scadă anul acesta, într-un scenariu optimist, cu peste 30%, potrivit OECD, scrie un comunicat de presă emis astăzi de Deloitte.

În România, investiţiile străine directe sunt pe minus în prima parte a acestui an, iar cele interne, deşi în uşoară revenire comparativ cu anii trecuţi, rămân insuficiente pentru a menţine economia pe linia de plutire. Criza economică vine, însă, şi cu o reală oportunitate pentru ţara noastră, dar aceasta trebuie şi valorificată.

Pandemia a evidenţiat, din nou, lipsa cronică de investiţii la nivelul întregii ţări, în infrastructură în general (de transport, de sănătate, educaţională, informatică etc.) şi, implicit, nevoia stringentă de creştere a acestora.

Beneficiile investiţiilor în economie sunt mai mult decât evidente, având în vedere că orice activitate economică generează venituri pentru comunitate (salarii, taxe, alte investiţii), iar datele BNR arată corelarea clară între nivelul investiţiilor publice şi evoluţia PIB. Spre exemplu, între 2004 şi 2008, investiţiile publice au crescut cu 125% (mai mult decât dublu), iar nivelul PIB a avansat în acelaşi ritm (de la 60 de miliarde de euro la 140 de miliarde de euro). În perioada 2008 - 2012, investiţiile au stagnat, iar PIB-ul s-a redus cu aproximativ 15 miliarde de euro. Între 2012 şi 2015, investiţiile publice au crescut în ritm cu PIB-ul, însă, ulterior, discursul populist a propulsat consumul ca motor de creştere economică, în detrimentul investiţiilor, conform comunicatului de presă.

În aceste condiţii, investiţiile trenează în România de ani buni, cu excepţii insulare care nu fac decât să accentueze beneficiile ratate la nivel naţional. Care sunt cauzele? Pe plan intern, resursele pentru investiţii sunt extrem de limitate. Societăţile autohtone sunt foarte slab capitalizate (aproape 40% aveau capitaluri negative la finalul anului 2018, potrivit datelor BNR) şi, în consecinţă, nu au bani de investiţii şi nici capacitatea de a se împrumuta, iar investiţiile statului au fost sistematic sacrificate în scop electoral. Deşi se remarcă o uşoară revenire a investiţiilor publice în prima jumătate a acestui an, baza de raportare extrem de redusă şi presiunile bugetare în creştere indică faptul că acestea nu sunt nici pe departe suficiente. Stimularea investiţiilor interne este, desigur, de dorit în acest context şi nu numai, dar nu poate avea efectul scontat în lipsa unor surse viabile.

Investiţiile străine, descurajate în ultimii ani, ar putea să compenseze dificultăţile de finanţare din plan intern, venind chiar cu beneficii suplimentare faţă de cele locale - la salariile, contribuţiile şi taxele suplimentare generate se adaugă şi investiţiile pe care companiile străine le realizează în pregătirea angajaţilor şi aportul de know-how (expertiză în domeniile în care activează).

Toate aceste avantaje sunt, deja, evidenţiate în datele statistice, care arată decalajele de dezvoltare dintre judeţe în funcţie de investiţiile străine atrase. Spre exemplu, în Timiş (cu investiţii de 4,4 miliarde de euro la finalul anului 2018, potrivit BNR) şi Cluj (1,9 miliarde de euro) salariul mediu net lunar s-a situat în 2019 la 3.375 de lei, respectiv 3.503 lei. Prin comparaţie, în Mehedinţi (cu investiţii străine de 16 milioane de euro) şi în Teleorman (87 de milioane de euro), salariile sunt mai mici cu aproximativ 1.000 de lei.

Mai mult, Comisia de Prognoză (CNSP) publică o serie de "indici de disparitate" raportaţi la regiunea de Vest a ţării, cea mai bogată în investiţii (după Bucureşti-Ilfov). Un exemplu elocvent este indicele de disparitate calculat în funcţie de PIB/locuitor pentru regiunea Nord-Est faţă de Regiunea de Vest, estimat la 60,3% pentru 2019.

Tergiversarea adoptării de măsuri pentru atragerea investiţiilor de orice natură, dar mai ales străine, în contextul în care cele româneşti sunt extrem de limitate, ar putea fi periculoasă din cel puţin două considerente.

Primul este reprezentat de fenomenul de reshoring (planurile actuale ale companiilor europene de scurtare sau de repatriere a lanţurilor de producţie, în condiţiile distanţelor tot mai problematice şi a tensiunilor comerciale care au escaladat pe fondul pandemiei). Această regândire a strategiilor ar putea reprezenta o oportunitate pentru România, mai ales că, în Europa, repatrierea poate fi privită în sensul mai larg al pieţei comune. Astfel, capacităţi de producţie retrase de pe alte continente ar putea fi relocate în România, dacă noi reuşim să câştigam competiţia cu alte state din regiune.

Al doilea considerent pentru care trebuie urgentate măsurile de atragere a investiţiilor străine este reprezentat de nevoia de absorbţie a fondurilor pe care Uniunea Europeană urmează să le pună la dispoziţia statelor membre în cadrul programului de redresare. În cazul României, se vehiculează sume consistente (chiar dacă discuţiile încă nu s-au încheiat), de peste 30 de miliarde de euro, din care jumătate ar fi fonduri nerambursabile. Pentru atragerea acestor bani, însă, România are nevoie de proiecte viabile, capitol la care a avut tot timpul restanţe, iar companiile străine, prin expertiza pe care o deţin în dezvoltarea de proiecte în domeniile în care activează, pot contribui decisiv la absorbţia acestor fonduri.

Oportunităţile enunţate nu vor fi valabile la nesfârşit şi, tocmai de aceea, acesta poate fi momentul ideal pentru regândirea unei strategii viabile pentru încurajarea investiţiilor străine. Aceasta ar trebui să conţină, printre altele, crearea unor entităţi sau reînfiinţarea unei structuri de sine stătătoare, pe modelul fostei Agenţii Române pentru Investiţii Străine, cu atribuţii concrete în atragerea investitorilor şi, mai ales, în eliminarea barierelor din calea lor. În altă ordine de idei, strategia ar trebui să conţină inclusiv acţiuni de diplomaţie economică, derulate prin intermediul personalului din ambasade şi consulate, cu scopul promovării României ca destinaţie de investiţii.

Un real stimulent în atragerea investiţiilor străine rămâne dezvoltarea infrastructurii naţionale care poate aduce beneficii întregii societăţi, nu doar investitorilor, prin efecte pozitive în lanţ asupra subcontractorilor locali, furnizorilor şi, nu în ultimul rând, comunităţii per ansamblu. Practic, investiţiile în infrastructură pot genera o spirală ascendentă, ele contribuind, în sine, la atragerea altor investitori în zonele în care infrastructura se dezvoltă, precizează comunicatul de presă.

Dincolo de toate acestea, restabilirea încrederii investitorilor străini în economie, dar mai ales în societatea românească, este esenţială. Discursul ostil la adresa investitorilor străini exprimat de unii demnitari şi politicieni, cu scopuri electorale subînţelese, trebuie eliminat din comunicarea publică pentru că, dincolo de faptul că expune false probleme ale societăţii româneşti, induce un sentiment de neîncredere potenţialilor investitori. La acest aspect ar trebui, de asemenea, să se adauge stabilitatea legislativă, în special cea fiscală, astfel încât derapaje de genul OUG 114 să devină istorie, iar investitorii să capete încredere că îşi pot face un plan cel puţin pe termen mediu, fără a risca schimbări majore de legislaţie, adoptate netransparent şi în regim de urgenţă.

În concluzie, România beneficiază de o nouă şansă pentru a atrage investiţii străine, dar care trebuie valorificată ACUM, nu în viitor, nu după alegeri, nu după ce rezolvăm alte probleme. Şi, dacă în trecut, investitorii străini au fost atacaţi în discursul public cu scopul câştigării de capital politic, iar efectele nocive ale acestei abordări au fost demonstrate, poate ar trebui ca, de data aceasta, atragerea investiţiilor să fie, dimpotrivă, folosită ca temă majoră şi constructivă în campania electorală. Şi nu de un partid, ci de toate partidele. Dacă tot vorbim de recuperarea decalajelor faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană, ar trebui folosită orice oportunitate de accelerare a creşterii economice. Investiţiile străine reprezintă o astfel de oportunitate.