Democraţii din Camera Reprezentanţilor discută acuzaţiile în vederea inculpării lui Trump

A.I.
Internaţional / 8 decembrie 2019

Donald Trump

Donald Trump

Democraţii din Camera Reprezentanţilor s-au întâlnit, sâmbătă, în spatele uşilor închise, pentru a pregăti acuzaţiile în vederea inculpării preşedintelui Donald Trump, iar discuţiile continuă duminică, transmite Reuters.

Parlamentarii democraţi din Comisia Juridică a Camerei lucrează în acest weekend pentru a trece în revistă dovezile împotriva preşedintelui republican şi a pregăti proiectul de acuzaţii oficiale, cunoscute drept articolele pentru puterea sub acuzare în vederea destituirii. Acuzaţiile vor fi recomandate plenului Camerei, care ar putea să le voteze cel mai devreme joia viitoare, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, parlamentarii au publicat, sâmbătă dimineaţa, un raport de 55 de pagini în care prezintă temeiul constituţional pe care se vor baza articolele pentru punerea sub acuzare.

La publicarea acordului, preşedintele democrat al comisiei, Jerrold Nadler, a afirmat că inculparea este singura modalitate prin care preşedintele republican poate fi tras la răspundere.

Preşedintele Trump a făcut abuz de putere, ne-a trădat securitatea naţională şi a corupt alegerile, toate în interes personal. Constituţia prevede un singur remediu pentru acest comportament incorect: punerea sub acuzare", a afirmat Nadler.

Comisia va organiza luni o audiere publică pentru a analiza dovezile strânse în anchetă.

Republicanii au cerut o zi întreagă de lucrări pentru a analiza propriile dovezi, între care un raport de 110 pagini care afirmă că investigaţia nu a găsit nicio dovadă a unui delict care să justifice inculparea preşedintelui.

Vineri, Casa Albă l-a informat pe Nadler că nu va participa la audierile din comisie şi a condamnat investigaţia ca fiind "total lipsită de fundament".

Nadler, în schimb, şi-a exprimat dezamăgirea.

"Poporul american merită răspunsuri de la preşedintele Trump", a spus acesta.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a cerut, joi, comisiei să redacteze acuzaţiile, după mai multe săptămâni de investigaţii referitoare la solicitarea lui Trump ca Ucraina să îl investigheze pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, principalul candidat pentru nominalizarea din partea democraţilor pentru cursa prezidenţială din 2020.

Adoptarea acuzaţiilor oficiale în Camera dominată de democraţi pare acum sigură, ceea ce va conduce la un proces în Senat. Republicanii care controlează Senatul nu au dat semne că ar susţine destituirea lui Trump.

În timp ce Trump a refuzat să coopereze în inveestigaţia Camerei, a arătat clar că avocaţii săi îl vor apăra în procesul din Senat, unde consideră că va învinge.

Comisia Juridică se concentrează pe două posibile articole pentru inculpare, prin care îl vor acuza pe preşedinte de abuz de putere în relaţiile cu Ucraina şi obstrucţionarea Congresului pentru refuzul de a coopera cu comisiile care îl investighează.

Democraţii mai trebuie să decidă dacă să redacteze un al treilea articol, pentru obstrucţionarea justiţiei, pe baza raportului fostului consilier special Robert Mueller referitor la investigaţia legată de amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

"Acest lucru îl vom decide în acest weekend", a declarat vineri reprezentanta Debbie Mucarsel-Powell.

Investigaţia s-a concentrat pe discuţia telefonică din 25 iulie în care Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să deschidă o investigaţie împotriva lui Joe Biden şi a fiului acestuia Hunter şi o alta referitoare la o teorie promovată de Trump şi aliaţii săi, că Ucraina şi nu Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenşiale din 2016.

Hunter Biden a fost membru în consiliul de administraţie al companiei energetice ucrainene Burisma, în perioada în care tatăl său era vicepreşedintele SUA. Cei doi au negat orice ilegalitate, iar acuzaţiile nu au fost însoţite de dovezi.

Democraţii îl mai acuză pe Trump de abuz de putere, pentru blocarea ajutorului militar de 391 de milioane de dolari destinat Ucrainei, un aliat vulnerabil al SUA în faţa agresiunii Rusiei, şi pentru amânarea unei întâlniri cu Zelenski, ca mijloc de presiune pentru lansarea de către Kiev a investigaţiilor împotriva celor doi Biden.

Trump este al patrulea preşedinte care riscă proceduri pentru destituire. Niciunul nu a fost înlăturat din funcţie, dar Richard Nixon a demisionat pentru că ar fi riscat să fie destituit în urma scandalului Watergate din 1974.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb