Despre oameni, obiecte şi ipocrizia versatilă

Echilibristica politică între cerinţele contradictorii ale europenităţii, respectiv grija pentru onoarea nereperată a lui Putin i-a transformat viaţa domnului Macron, (Preşedintele Franţei, desigur!) într-un coşmar. Omul nu mai poate dormi, nu mai poate mînca, nu se mai poate bucura nici de brîzeturile tradiţionale ale Franţei, nici de vinurile sale, gurile rele zic că nu mai poate nici să...dar să lăsăm bîrfa pentru că sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Pe scurt, omul se perpeleşte de grija Rusiei, nu cumva să fie umilită!!! Nu de alta dar, doar Bunul Dumnezeu poate şti ce ar mai putea urma după o asemenea necugetată ispravă!

Acum, ca tot omul să înţeleagă despre ce vorbim, important este să spunem, răspicat, chiar de la bun început: Rusia, ca de altfel nici România, Franţa, Statele Unite sau oricare altă alcătuire statală, nu poate fi umilită. Statul este un obiect. Unul de natură politică, cu grade şi forme de complexitate a alcătuirii, cu capacităţi funcţionale cît se poate de diverse, a cărui întemeiere şi ale cărui coordonate de acţiune se găsesc pe tărîmul dreptului. Obiectele pot fi create, modificate, rupte, distruse, înfrumuseţate şi multe altele, dar nu pot fi umilite.

Doar oamenii pot fi umiliţi pentru simplul motiv că fiecare este dotat, prin zestrea de socializare, cu o sferă a respectului faţă de sine care, nu la puţini indivizi, se confundă cu cea a orgoliului personal şi a unei incomensurabile păreri bune despre sine. La limita acestei sfere, se află şi graniţa de suportabilitate faţă de acţiunile altor semeni care, voit sau nevoit, atentează la statutul social, real şi/sau perceput, la zestrea de prestigiu, reală şi/sau percepută a cuiva. Dacă cineva calcă dincolo de limită, inevitabil, suntem într-o situaţie de conflict. Nimeni nu acceptă de bună voie şi fără să reacţioneze advers cînd altcineva încearcă să îi reducă sau să îi anihileze zona de siguranţă a respectului faţă de sine. Strategiile dezvoltate social şi psihologic pentru a face faţă acestei situaţii sunt şi ele foarte diverse. Atît defensive, cît şi ofensive. Cele defensive merg de la reconsiderarea şi auto-restrîngerea zonei proprii de prestigiu, pînă la evitarea agresorului, respectiv desensibilizarea faţă de unealta/tema agresiunii. Cele ofensive pot merge de la încercarea de a exercita o agresiune simbolică, simetrică, asupra sursei, pînă la utilizarea forţei pentru a determina încetarea acţiunilor sale sau chiar încercarea de anihilare a sursei de agresiune. Mai subţire spus: da...dacă te iei de un băiat din ăsta de băiat şi te apuci să faci mişto de moaca sau ţoalele lui, aşa netam-nesam, te poţi aştepta la multe. Inclusiv să te caute şi să te găsească cu un pumn bine simţit la dinţi, ori la ficat, să scoată bîta, şişu sau pistolul şi să te mîngîie la mir. În cazul lui Putin, el ar putea să ne mîntuie pe toţi cu cîteva măciuci nucleare, ceea ce nu-i chiar de joacă, admit.

Acum, că ne-am lămurit despre ce vorbim, să vedem cum stăm cu umilirea! Evident nu a Rusiei, că aiasta nu se poate, după cum am stabilit. Atunci, a cui? Păi, despre umilirea lui Putin pare să fie vorba şi, prin extensie, a găştii care îi ţine spatele. Grija lui Macron pentru sensibilităţile lui Putin, hipertrofiata părere bună despre sine şi respectul care crede că i se datorează necondiţionat şi din care se hrăneşte nemăsuratul orgoliu al personajului kafkian de la Kremlin este cît se poate de înduioşătoare. Ar putea fi chiar umanist admirabilă, dacă nu ar fi atît de pernicioasă. În spatele acestei "griji" se ascunde nu atît frica lui Macron că Franţa ar putea fi devastată nuclear de armele lui Putin, nici măcar grija pentru mîngîierea orgoliului exacerbat al unui "prieten", cît o uriaşă ipocrizie. Lucrativă, desigur. Din care s-ar putea trage ceva folos, la o adică! Grija aceasta, aproape mămoasă a lui Macron, ar vrea să disloce, să dezamorseze, să invalideze, să scoată din uz singura atitudine care contează şi cu care Putin şi gaşca sa trebuie confruntaţi în fiecare zi, în fiecare clipă, pînă vor ajunge să dea socoteală în faţa unui tribunal: răspunderea juridică şi politică pe care o poartă pentru abominabilele acţiuni, ilegale şi criminale, întreprinse împotriva a milioane de oameni şi a ţării lor, Ucraina, cu utilizarea ilegală a instrumentelor de forţă militară ale statului numit Rusia, pe care îl ţin prizonier al propriului delir de putere. În plus, folosirea ameninţării şi a şantajului nuclear pentru a bloca, întîrzia sau diminiua reacţiile legitime şi legale de răspuns solidar cu Ucraina ale celorlalţi membri ai comunităţii internaţionale, mai ales cele care vizează întărirea capacităţii militare de rezistenţă şi răspuns a Kievului. Vai, cum să-i spunem în faţă lui Lavrov că este un mincinos stupid şi jalnic care s-a pus în slujba unui criminal şi care, prin aceasta, poartă o vină măsurabilă juridic pentru crimele comise în Ucraina de armata Rusiei, la ordinele stăpînului care-l ţine-n lesă? Păi ce... vreţi să se simtă omul umilit?! Dacă îi sare muştarul şi-l sfătuieşte pe ăla să dea o "bombonică" peste uzina scufundată de la Cernobîl? Nici măcar nu trebuie să fie nucleară!!! Cum să-i spui în faţă lui Şoigu că ordinele sale, prin care formaţiuni şi părţi al armatei Rusiei au fost ilegal trimise să desfăşoare largi operaţiuni militare şi de distrugere civilă în Ucraina, chiar dacă venite de la Putin, sunt, fiecare în parte, un act criminal care poartă o răspundere legală? Păi, ce...vreţi să-l apuce ţîvna şi să-i aducă lui Putin la pat valiza cu butoanele nucleare?! Cum să-i spui lui Putin că tot ceea ce a pus la cale şi a trimis pe alţii să execute în Ucraina poartă numele juridic de "crimă împotriva păcii", noţiune clar şi cît se poate de exact definită în Charta ONU?! Păi, ce, vreţi să îl apuce năbădăile şi să ocupe într-o jumătate de zi toată Europa de Est, de Nord şi spre seară, aşa demonstrativ, şi o parte din Germania?! Bine, fraţilor, dar chiar v-a luat Dumnezeu minţile?! Noroc cu ipocrizia lucrativă a lui Macron, că ne mai ţine lipiţi de "Calea cea dreaptă". Cea care duce direct la sînul binevoitor al clanurilor putiniene. Altfel, vai de mămăliga noastră! Am ţine-o langa cu umilirea Rusiei şi ne-am bate în fiecare zi încă un cui în capacul sicriului personal!!!