Despre Ponzi numai de bine

Charles Ponzi a ajuns şi a rămas celebru pentru că, undeva, pe la începutul secolului trecut, a convins suficient de multă lume de faptul că un perpetuum mobile financiar este posibil şi poate funcţiona fără greş. Totul este să ai încrederea necesară şi, mai ales, totul este ca un număr suficient de mare de creduli să scoată banii din buzunare, pentru ca o mînă de "băieţi deştepţi" să-i poată îndesa într-ale lor. Omul nostru a inventat un mod la vedere, direct şi fascinant de-a vinde iluzia îmbogăţirii rapide, fără muncă, fără griji şi fără riscuri. Succesul a fost fulminant, iar Ponzi a ajuns milionar în doar cîteva luni! De atunci, invenţia lui a primit definiţie de dicţionar: operaţiune investiţională frauduloasă, care presupune plata unor dobînzi anormal de mari (mult peste ratele pieţei), asigurate nu din profitul natural al plasamentelor, ci din banii ultimilor sosiţi în "clubul investitorilor". Ponzi şi-a aplicat invenţia pe buzunarele americanilor şi oricine ar fi îndreptăţit să creadă că după ce s-au fript cu ciorba, cetăţenii celei mai mari citadele economice a lumii vor sufla în iaurt, din generaţie în generaţie! Ei bine, nu! Schema s-a repetat, dar cel mai nou episod al poveştii întrece tot ceea ce se poate imagina. Nimeni altul decît fostul preşedinte al Nasdaq, Bernard Madoff, reputat expert financiar, folosit în calitate de consultant chiar de către temuta Comisie de supraveghere a activităţilor bursiere, a condus o schemă ponzi din care a stors, într-un deceniu, circa 50 de miliarde de dolari!!!!

Întrebarea nu este: Cum a fost posibil? Răspunsul este cunoscut şi banal, pînă la plictiseală. Cineva, Madoff, s-a hotărît să calce dincolo de lege şi să transforme lăcomia semenilor, altoită cu prostie, într-o sursă grasă de venituri personale. Instituţiile autorizate de control s-au făcut că nu bagă de seamă, ori pur şi simplu nu s-au ostenit să-i aplice şi lui normele care ar fi ferit perdanţii de astăzi de pacostea propriilor slăbiciuni.

Întrebarea este: Ce spune noul episod despre America şi lumea în care trăim? Aici răspunsurile sunt mai complicate.

Primul ar fi că societatea care a re-inventat liberalismul, sub forma unei culturi furibunde anti-normative, voluntarist-subiectiviste, administrativ-deconstructiviste, bazată pe credinţa oarbă şi definitivă că mecanismele de piaţă pot rezolva de la sine şi mai bine decît oricine altcineva, toate problemele sociale, indiferent de natura lor, culege astăzi roa-dele amare şi păguboase ale propriei rătăciri. Această perioadă începe, în istoria post-belică a Americii, cu discursul Preşedintelui Reagan, care anunţa "revoluţia conservatoare" şi propovăduia foarte convingător concetăţenilor săi "adevărul" ei: să nu aştepte rezolvarea problemelor economiei şi ale societăţii americane de la stat - duşmanul întruchipat al libertăţii şi eficienţei - pentru că el este problema şi nicidecum parte a soluţiei.

De atunci, ideologia deconstructivistă a pus stăpînire pe mentalul colectiv al Americii şi s-a manifestat neîngrădit în toate domeniile, de la administrarea treburilor de stat, pînă la administrarea afacerilor şi gestiunea dezvoltării. Această abordare este răspunzătoare de încălcarea tuturor normelor de prudenţialitate şi de bun simţ care au făcut posibile: scandalul Enron, fabuloasa schemă ponzi a lui Madoff, "fraudele legale" de la Fannie Mae, bula împrumuturilor fără acoperire din sectorul imobiliar şi, în ultimă instanţă, recesiunea economică de astăzi. Morala fabulei nu este, însă, legată de un exces sau altul, de o eroare sau alta comisă pe parcurs. Morala este că o societate îşi sapă propria ruină dacă dezlănţuie o luptă oarbă între cultura organizării bazată pe experienţa socială sedimentată în norme şi una ce susţine descătuşarea, evadarea din "obişnuit", din rigoarea care veştejeşte inventivitatea şi acţiunea capabilă să asume riscul. Echilibrul dintre ele este singura soluţie de cîştig, pe termen lung, chiar dacă fiecare poate avea perioade de prevalenţă, relativă.

Există şi o altă temă importantă, în marginea evenimentelor curente, cu conotaţii culturale, încă şi mai largi. Se pare că Goethe a avut grijă să ne prevină asupra pericolelor ce rezultă din sfaturile date de Diavol Regelui, încurajat să emită bani de hîrtie, în contul unor comori îngropate şi niciodată descoperite! Mai recent, nimeni altul decît actualul Cap al Bisericii de la Roma a avertizat asupra pericolelor ce rezultă pentru societatea modernă din dizolvarea codurilor normative, morale, sociale, profesionale: prăbuşirea legilor pieţei. Ceea ce trebuie tradus prin: prăbuşirea fundamentelor societăţii moderne, capitaliste. Morala este că o lume, oricît de mercantil orientată ar fi, de dragul eficienţei, nu poate supravieţui dacă se deconectează de la sursa culturală a existenţei sale. Iar pentru asta, ultimul care ar putea fi învinuit este Charles Ponzi.