DESPRE UN POSIBIL DOSAR LA DNA Udrea: "Nu cunosc noile acuzaţii care mi se aduc"

Alexandru Costea
Anticorupţie / 15 mai 2015

Elena Udrea a spus, astăzi, referitor la informaţii din presă potrivit cărora procurorii DNA fac cercetări cu privire la un credit de aproximativ trei milioane de euro pe care fostul ministru l-a luat de la BRD în urmă cu mai mulţi ani, că nu ştie care sunt noile acuzaţii formulate de procurori pe numele său.

Afirmaţia a fost făcută de Elena Udrea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se discută măsurile preventive impuse în dosarul "Gala Bute".

Ajunsă la instanţă, Udrea a spus, întrebată de jurnalişti, că nu ştie nimic despre noi acuzaţii formulate de procurori DIICOT sau DNA pe numele său în legătură cu modul în care a accesat un credit de la BRD.

Pe de altă parte, fostul ministru a refuzat să comenteze faptul că Liviu Dragnea a fost condamnat, vineri, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul fraudării referendumului.

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor şi plasată în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis definitiv, în 7 mai, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a fost transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgşor, judeţul Prahova, din Arestul central al Poliţiei Capitalei, unde a fost încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul "Gala Bute" în instanţă în 21 aprilie, iar la primul termen, judecătorii ICCJ au menţinut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja şi Breazu. Decizia a fost contestată, iar săptămâna trecută un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb