DEZBATERE PUBLICA, ASTĂZI Ambalarea pâinii - în atenţia ANPC

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Protecţia consumatorilor / 14 octombrie 2020

Ambalarea pâinii - în atenţia ANPC

Deşi dezbaterile pe subiect nu sunt noi, pandemia a amplificat discuţiile referitoare la riscurile pe care le prezintă comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie fără ambalaje.

Conform unor analize, peste 3 milioane de produse de panificatie trec, zilnic, prin mii de mâini, fiind, astfel, expuse la contaminarea cu noul coronavirus. Studii de specialitate susţin că virsul este viabil pe suprafeţe zeci de ore, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se insistă pentru spălarea pe mâini. Printre produsele alimentare care nu pot fi dezinfectate şi care pot reprezenta o sursă de transmitere a SARS CoV-2 se află şi pâinea neambalată, arată unii specialişti. În plus, produsele neambalate nu dispun de etichete pe care să fie prezentate ingredientele din care sunt fabricate.

În acest context, ambalarea produselor de panificaţie nu reprezintă doar preocuparea jucătorilor din domeniu, subiectul aflându-se şi pe masa autorităţilor. Chiar astăzi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) dezbate, public, textul unui ordin cu caracter normativ necesar pentru protejarea consumatorilor, persoane fizice. Acesta prevede obligaţia profesioniştilor de a asigura informaţiile privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă în produsele alimentare neambalate. Proiectul ordinului ANPC arată: "Considerăm că, prin proiectul de act normativ, se asigură o mai bună protecţie a sănătăţii şi vieţii consumatorilor din România, cât şi informarea acestora cu privire la substanţele sau produsele care pot cauza alergii sau intoleranţă în cazul pâinii şi a produselor de panificaţie comercializate în vrac direct, informaţii menite a proteja consumatorii care suferă de diferite alergii".

Iniţiativa Autorităţii arată că, urmare a acţiunilor de control desfăşurate de ANPC a rezultat existenţa, la comercializare, de produse în vrac la care nu se asigură informarea consumatorilor cu privire la substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă, putând fi pusă, astfel, în pericol sănătatea consu­matorilor.

Ordinul dezbătut astăzi, care se află postat pe site-ul ANPC, stabileşte condiţiile care trebuie respectate la comercializarea în vrac a pâinii şi a produselor de panificaţie: "Pentru pâinea şi produsele de panificaţie care nu se prezintă, la comercializare, într-un ambalaj de protecţie sanitară operatorul economic ce comercializează produsul are obligaţia de a furniza aceste produse prin intermediul «vânzării asistate», respectiv prin intermediul unei persoane dedicate ce va furniza, la cerere, produsul către consumator. (...) Se interzice comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie nepreambalate prin «autoservire» către fiecare consumator. (...) La comercializarea în vrac a pâinii şi a produselor de panificaţie, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze în structurile de vânzare următoarele elemente: - denumirea sub care se vinde produsul; - denumirea furnizorului; - cantitatea netă/bucată; - preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; - preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg; - componentele cu efecte alergene".

Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial.

Ambalajele utilizate în panificaţie trebuie să fie realizate din materiale sigure şi agreate pentru industria alimentară, avertizează Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Domnia sa ne-a transmis, recent, că legislaţia din domeniul vânzării produselor de panificaţie nu a fost modificată nici în plan naţional şi nici european. Conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, produsele alimentare destinate consumului public sub orice formă de vânzare respectă şi garantează siguranţa consumatorului, mai apreciază reprezentantul ANPC.

Oficialul ne-a precizat: "În prezent, vânzarea produselor de panificaţie diferă în funcţie de tehnologia adoptată pentru fabricaţia acestora şi de modul de expunere a lor pentru comercializare către consumatorul final. În contextul evoluţiei pieţei la nivel european, tehnologia modernă împarte produsele de panificaţie în raport cu modul de ambalare, în scopul valorificării, în două categorii:

- Produsele gata ambalate supuse vânzării directe către consumator - pentru care producătorul este direct răspunzător de calitatea ambalajelor şi a produselor;

- Produsele de panificaţie proaspăt coapte în locaţia proprie a retailerilor - procesul de coacere finală are loc în magazin, produsele fiind deja dospite, pre-coapte şi congelate.

În acest caz, produsele de panificaţie din standurile deschise spre vânzare/autoservire sunt plasate în vitrine din Plexiglas, de unde clientul le preia cu ajutorul unui cleşte, după care le plasează în ambalajul care oferă protecţia produsului şi este pus la dispoziţie de către comerciant".

Potrivit lui Paul Anghel, există, la ora actuală, regulamentul european 1169/2011 privind etichetarea produselor alimentare, care specifică pe larg menţiunile obligatorii ce trebuie scrise pe ambalaj, iar retailerii/comercianţii pun la dispoziţie, conform legislaţiei în vigoare, toate informaţiile despre produs.

Producţia anuală de pâine de pe piaţa noastră este de 1,5 milioane de tone, iar piaţa autohtonă de morărit şi panificaţie a crescut la 3 miliarde de euro, fiind pe primul loc în industria alimentară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu este normal sa se vândă produse neambalate. Ne spun sa purtam masti, sa nu atingem suprafețe comune, sa ne dezinfectăm pe mâini de 100 de ori și in supermarketuri se comercializează alimente neambalate care sunt atinse de mii de oameni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb