Compania de consultanţă de imagine şi monitorizare de presă "Quick Monitoring Media" administrează site-ul www. emedicina.ro, la care se găseşte o viitoare farmacie on-line. Site-ul este, în primul rînd, un portal medical cu informaţii din domeniul medical-farmaceutic atît pentru specialişti, cît şi pentru necunoscători, care doresc să afle mai multe detalii despre un medicament.
Lansat în noiembrie anul trecut, portalul se află încă într-un proces de dezvoltare. Totuşi vizitatorii pot distinge cîteva capitole interesante şi de un real folos: o listă completă cu farmaciile din capitală selectate pe sectoare, prezentări susţinute în cadrul unor mese rotunde pe teme medicale, ştiri din domeniu. Portalul oferă posibilitatea studenţilor la medicină, rezidenţilor, medicilor să-şi publice lucrările pe acest site.
Un viitor proiect prevede trans-formarea portalului într-o farmacie on-line care să faciliteze achiziţionarea de medicamente într-un timp scurt şi fără bătaie de cap, printr-un simplu "click". Acest proiect va demara prin colaborarea în viitorul apropiat cu un lanţ de farmacii.